La iarbă verde
,,Aer curat, flori, verdeață, asta viață!”
Bobiță, noul Cerber rural
,,Între câine și cățel, parc-aș vrea un zăhărel.”
Farmacia de pe șanț
,,Roșu-n gât, pântecăraie, amețeli sau gălbinare, leacul pentru fiecare!”
Plictis
,,Locuința mea de vară
E la țară…
Acolo era să mor
De urât și de-ntristare,
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!”
Locuința mea de vară
E la țară…
Acolo era să mor
De urât și de-ntristare,
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!
Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.
Nu exista berărie,
Nici regie…
Doar un hoț de cârciumar
Care are marfă proastă
Și-o nevastă
Ce se ține c-un jandar.
Cand te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, mișcând domol din coadă,
Spre livadă,
Ale satului cirezi.
Și te poartă sub escortă
O cohortă
De țânțari subțiri în glas,
Înzestrați la cap c-o sculă
Minusculă
Cu pretenție de nas…
Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă:
Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?…
Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat…
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Niște fapte
Care m-au scandalizat!)
Lângă foc, o babă surdă
Și absurdă
Spune, ca și alte dăți,
Tot povestea cu Ileana
Cosânzeana,
Plină de banalități.
Doarme-apoi adânc comuna…
Numai luna,
Galbenă ca un bostan,
Iese, mare și rurală,
La iveală,
Dintr-o margine de lan.
Când și când un câine urlă
Ca din surlă…
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit…
Dar în zori încep cocoșii,
Păcătoșii,
Ca să facă iar scandal,
Să te saturi de viața
Și dulceața
Traiului patriarhal!
D-aia zic eu, prin urmare,
Vorba mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie-altă cură
În natură,
Să mă duceți cu alai!
Meargă pictorii la țară
Ca să piară
De căldura și de praf!
Mie dați-mi străzi pavate,
Măturate,
Dați-mi cinematograf!
Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce să mor așa?
Nu mai vreau țărănci naive,
Primitive…
Mie dați-mi altceva!
Dați-mi, dați-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viața mai din plin
Cu trăsuri, femei cochete
Și cu fete
Încălțate cel puțin!
(George Topârceanu – Vara la țară)
„Postarea participă la jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 20.”
De-ale Irinei 
Dupa atitea strazi pavate,zgomot,praf,verdeata putina,patca as prefera viata la tara.Macar vara.
Eu nu, nici măcar vara. Sau poate da, dar să am toate facilitățile unei locuințe de la oraș: medic, farmacie, apă curentă în casă, nu în curte, cameră de baie amenajată corespunzător, magazine fără adaos comercial uriaș și unde să ai de unde alege, conexiune la internet, semnal constant la telefonul mobil, străzi asfaltate. Să nu mă trezească din zori (și din două în două ore, în fiecare noapte) enervanții cocoși sau vacile care merg la pășune , să nu fiu obligată să ascult, la toate marile sărbători, din zori și până-n noapte manelele unui analfabet îmbogățit peste noapte și care crede de cuviință să facă o plăcere gratuită întregului sat, așa, la zile mari. Am locuit la țară până la 14 ani, părinții mei locuiesc și acum acolo, locuiesc și eu, pentru perioade mai lungi sau mai scurte (mai mult silită de împrejurări decât de bunăvoie). Într-o casă normală, de la țară, un sat mic, fără cabinet medical, polițist, școală (da, și școala au desființat-o), fără alimentare cu gaz, fără canalizare, rețea de telefonie fixă, cablu sau internet, cum poate nu vă imaginați că ar mai exista în secolul nostru. Și nu în vârf de munte. Viața la țară este idilică doar privită la televizor, în fotografii sau de pe o bancă, într-o grădină amenajată prin strădania unui grădinar. Da, îmi place și mie să mă duc, doar în vizită și doar în perioada caldă a anului. Să admir florile (pentru care trebuie să muncească cineva continuu), să culeg câteva fructe, să mă joc cu pisica, să fac câteva fotografii, să stau de vorbă cu ai mei. Dar să nu rămân peste noapte, dacă se poate. Și nu, nu mi-e rușine să spun că nu aș da viața pe care o duc de câțiva ani la oraș (modestă, de altfel) pentru a mă reîntoarce la natură. Chiar dacă e o modă în ultimii ani. Cum a mai fost și a trecut. Doar și boierii de altădată aveau locuințe de vară și locuințe de iarnă. Cei de azi să fie mai prejos? :). Știu că înot împotriva curentului, dar asta sunt și nu văd de ce aș pretinde că aș fi altfel.
Stai linistita,ca nu te condamna nimeni!
Poate ca cei batrini s-au obisnuit asa si n-au chef de schimbari,dar confortul trebuie sa ti-l faci.
La mine a ajuns Salvarea in 45 de minute,la sora mea (care s-a mutat definitiv la tara,la 30 km de oras) a ajuns in 20 de minute.Au toate utilitatile specific urbane .Dar au avantajul ca sint pensionari si nu trebuie sa incerce sa traiasca de pe urma muncii in gradina.
Eu imi doresc sa locuiesc la tara,dar la preturile din zoma,nu-mi permit luxul si inca mai am pina la pensie.
Și ai mei sunt tot pensionari (după ce o viață au fost oameni ai stiloului 🙂 ), nu au animale, doar prin grădină mai lucrează, de plăcere. Dar tot este foarte greu și asta se agravează pe măsură ce înainteaza în vârstă. Eu aș spune exact invers, ca viața la țară este pentru oameni tineri, în putere și cu o anumită rezistență fizică și apetență pentru munca fizică susținută. Pentru tăiatul lemnelor, căratul gunoiului, săpatul grădinii și alte lucrări de întreținere a casei/curții, mai nou și pentru șofat, ai mei plătesc oameni , pentru că ei nu mai pot (nici noi, copiii, nu am dat dovadă de calitățile necesare unei astfel de vieți). De-asta nu înțeleg de ce tot mai mulți se retrag la țară după pensionare. Satul nu este departe de oraș. Cât privește confortul, nu este imposibil (deși racordarea la gaze și internet nu văd să se facă prea curând), dar este costisitor, peste posibilitățile noastre, momentan, și nici nu reprezintă o prioritate.
O postare idilică 🙂
Aşa aş sta şi eu ca motanul la umbră.
Mai mult ironică decât idilică :). Da, la umbră aș sta și eu. Nu de alta, dar nu rezist nici zece minute la soare 😆 .
Vara, as sta mai mult la tara si desculta m-as plimba prin iarba, ca de strazi pavate pline de gropi tare m-am saturat. Dar n-am cum.
Mai mult prin praf, că iarba e rară, mai ales pe timp de secetă. Deși am trăit la țară, trebuie să mărturisesc că n-am mers desculță niciodată, de frică să nu mă tai sau să nu mă înțep. Am încercat și călcam nesigur, ca pe ace, numai plăcere nu simțeam 😆 . Eu sunt potrivită să fac antireclamă turismului rural 😆 . Fiecare își dorește ce nu are :).
Vara la țară – timp de vreo 19 ani chiar a fost o realitate. Vara pe la bunici, lasați să dormim cât vroiam, să ajutăm cas să ne simțim și noi importanți …cu zecile de pomi fructiferi din care să tot culegi câte ceva în fiecare zi ….Aș vrea să mă reîntorc la acea perioadă.
Mi-a plăcut foarte mult poezia …și pisica 🙂
Da, perioada copilăriei mi-a lăsat numai amintiri plăcute și mie, atunci nu aveam nicio grijă. În timp, perspectiva s-a mai schimbat :(.
De cate ori citeam poezia aceasta si ce ma mai distram! Ca am trait si eu la tara…
Pe-atat e Bobita de serios pe cat e motanul de somnoros 🙂
Ce frumoase fotografii toate! Gaina plecata in expeditie – superba imagine!
Irina, daca ai sti cum te inteleg! Da, viata la tara poate parea idilica, si suntem invidiati ca avem de toate si naturale (eu locuiesc la oras dar intr-un cartier de case, cu curti, gradini cu pamant destul de mult de lucrat deci exact ca la tara) fara a se sti cat de mult se munceste pentru ele. Si eu muncesc cu parintii toata ziua. Avem cam de toate, e drept, cumparam ca legume doar cartofi si varza dar celelalte stii si tu cum se obtin. Cu munca. Dar am toate facilitatile…apa, gaze, canal, cablu, internet… dar tot e greu. Azi, am postat de dimineata postarea aceasta si apoi am plecat in gradina…si treaba am terminat-o abia dupa-amiaza….in jur de ora 18…daca nu si mai tarziu, nu mai tin nici minte. :))
Insa macar in imagini lucrurile par foarte frumoase 🙂
A, sa nu uit. Sa stii ca chiar sunt oameni care se simt foarte fericiti la tara, nu-i nicio exagerare. Deci din cei care aleg sa se mute la tara dupa o viata la oras, multora chiar le place. Am cunoscuti in aceasta situatie 🙂
Suntem foarte diferiti 🙂 Asta e concluzia.
Happy weekend iti doresc!
Asa este, Elly, părinții mei (mai ales tata 🙂 ) spun că nu ar putea trăi în oraș, s-ar sufoca, deși le este foarte greu acolo, de la o vreme. Și am destule rude, chiar de vârsta mea, care abia așteaptă week-end-ul ca să dea o fugă la țară, să pună ouă la clocitoare, să planteze răsaduri sau să stropească pomii etc. Probabil mă și condamnă pentru ,,comoditatea” mea. Eu am fost ieri, am cules câteva căpșuni
și după 20 de minute de stat în soare (pe la ora 10, deci nu foarte puternic), deja aveam amețeli :). Omul nepotrivit la locul nepotrivit. Visul meu (sper să nu rămână doar un vis) este să îmi cumpăr o locuință, cât de mică, în oraș (acum stau cu chirie). Deocamdată nu am cum. Poate și de-asta am dezvoltat așa o aversiune pentru viața la țară. Sper să nu se adeverească proverbul : ,,De ce ți-e frică, nu scapi!” :). Numai bine, Elly!
Cât de frumos! Mulţumesc, Irina, mi-ai înveselit dimineaţa 🙂
Duminică plăcută!
Mă bucur :). Toate cele bune, Anastasia!
Genial Toparceanu asta,mereu mi-a placut! Si eu is buna de facut reclama antirurala 😀