Prăjitură cu aromă de copilărie

        Azi m-am jucat în bucătărie. Nu mi se întâmplă prea des. Dar azi îmi era dor de atunci. Așa că m-am jucat cu vișine și vanilie. A ieșit o prajitură cu aromă de mamă. O prăjitură cu aromă de copilărie.

        Mama mea nu ne făcea nici celebra Albă ca Zăpada, nici celebrele piersici, nuci sau cornete. Nici faguri. Clătitele nu i-au plăcut niciodată. Cocă necoaptă. Mama mea a fost și este o fire practică. Iarna, mama ne făcea mere și gutui coapte, cu scorțișoară. Și plăcintă cu mere. Orez cu lapte și dulceață de vișine, budincă de griș cu zahăr ars. Chec cu nuci și cacao. Cozonac. Biscuiți de casă – flori și inimioare. Și pișcoturi fragede, omiduțele mele dragi. Și cornulețe cu gem și nucă. Și turte pe plită. Și de Crăciun, un tort cu flori galbene, desenate delicat. Iar de Anul Nou, tradiționala plăcintă cu răvașe.

        Vara, mama făcea gogoși dolofane și minciunele subțirele. N-am mai mâncat minciunele din copilărie. Minciunele din aluat. Fundițele acelea care mi se topeau în gură și eu odată cu ele, de plăcere. Și mai făcea prăjitura cu vișine. Aroma copilăriei mele.

Publicitate

Jurnalul de sâmbătă (3)

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2015

     E 24 Ianuarie, dar nu voi scrie nimic despre Mica Unire, nici despre Al.I. Cuza, nici despre români. Nu pentru că aș fi lipsită de respect. Nu m-a animat niciodată vreun patriotism ardent, iar în privința discursurilor bombastice nu sunt deloc talentată. Dacă e sărbătoare națională, să fie cu majusculă, să fim sănătoși, voioși și cam asta e tot ce pot să spun deocamdată.

     Pagina de jurnal de azi o să fie pe jumătate goală. A fost o săptămână banală, cu zile albe și negre, la serviciu și acasă. Calculatorul de acasă  (prima mea grijă, după cum vedeți) m-a cruțat săptămâna aceasta de senzații tari, dovadă că în acest moment mă joc cu tastatura. În schimb, cel de la serviciu a căzut la datorie (cine știe ce energii distructive îmi țâșnesc mie din ughiuțe de la o vreme ?!). E la reparat, deși mă îndoiesc că mai poate fi resuscitat fără cheltuieli majore. Ca să nu credeți că n-am parte și de lucruri plăcute la serviciu, vi-l prezint pe Pingu cel haios, în compania drăgălașilor lui prieteni, unul mai țanțoș decât altul 🙂 .

        Orașul e tot numai o mocirlă, zăpadă murdară, bălți, câini nevricoși, trotuare pline de urme aducătoare de noroc. Mizerie. Aștept cu nerăbdare vacanța de la începutul lui februarie, dar și mai nerăbdătoare primele zile de primăvară.

       Nimic nou la capitolul filme și cărți. Mă încăpățânez să duc până la capăt povestea lui Gargantua, sper să și reușesc. Până la primăvară sper să termin și mult doritul meu poncho, asta dacă nu găsesc alt model mai ispititor pănă atunci.

      Pătrunjelul nu și-a făcut încă apariția în ghiveci. Aștept, dar tare mi-e că experimentul poate fi deja declarat eșuat. Mai încerc, nu mă dau așa ușor bătută. În schimb, cele două Kalanchoe au înflorit minunat, ca de obicei. Cea roșie încă se lasă așteptată.

       La capitolul culinar, am reușit, în sfârșit, să mă păcălesc să mănânc pește -fish fingers. Se pare că e singura formă care nu îmi dă grețuri și a cărei aromă nu mă dezgustă încă. O să spuneți că au E-uri, că nu sunt sănătoase, că mult mai bun e un pește neaoș rumenit pe grătar și îmbăiat într-o saramură înnebunitoare. O fi, nu zic nu, dar aceasta a fost singura mea întâlnire cu peștele încununată cu succes, așa că, deocamdată, e tot ce contează. Cum nu sunt nici vreo susținătoare înflăcărată a alimentației bio (dimpotrivă) și cum pentru mine e bun tot ce nu îmi provoacă stări de rău imediat, nu sunt certată cu E-urile, mai ales că nu îmi stă în fire și în putere să consum nimic în exces. Se știe doar că numai excesele dăunează, nu-i așa? 😆

      Bunătățile de azi sunt fursecurile bronzate, cu alune și ciocolată. Am găsit rețeta într-o revistă culinară a mamei. N-am fost deloc surprinsă contatând că nu se potrivesc cantitățile, după cum mă așteptam (nu știu cum se face că rețetele din reviste/cărți sunt mereu inexacte, spre deosebire de cele pe care le-am preluat de pe Internet). Poate mi se întâmplă numai mie, cine știe ? Poate greșesc eu pe undeva. Așa că am amestecat eu frumușel 150 de g de unt la temperatura camerei cu 150 de g de zahăr și 50 de g ciocolată amăruie (în baie de aburi), apoi am adăugat un gălbenuș, făina (250 de g) amestecată cu 50 de g de cacao, o linguriță de praf de copt și arahidele (100 g) mărunțite, ca să constat că ”aluatul” era ceva sfărâmicios, neputând fi modelat sub nicio formă.Așa că am completat cu restul de unt (50 g) și albușul pe care, din fericire, nu-l aruncasem, obținând un fel de compoziție cât de cât mai prietenoasă. Am lăsat aluatul la frigider trei ore, apoi am modelat biluțe de mărimea unei nuci și le-am copt timp de 15-20 de minute în cuptorul preîncălzit. Sunt crocante, dulci-amărui, cu aromă destul de pronunțată de ciocolată. Le-am trecut pe lista favoritelor, pentru când voi avea mai mult timp liber, sunt destul de migăloase și lasă de dorit în ceea ce privește raportul timp de preparare/durată de consum 😉 .

       Cam atât pentru azi. Să aveți un sfârșit de săptămână cald, în ciuda vremii mohorâte de ianuarie!

Eu și peștele

Prietenia ce ne leagă a început în fragedă copilărie, când visam un acvariu tăcut și multicolor, dar am primit în schimb un hamster cu ochi de mărgele. Iubeam eu și șoarecii, nu-i vorbă, doar  singură mi-l alesesem pe Chițăilă cel cu cheiță și rotițe, dintre toate păpușile cu priviri de sticlă,  încremenite pe raft. Dar parcă un acvariu era  altceva, ceva de basm, coborât  din lumea sirenelor lui Andersen.

Când am văzut pe masa pascală a mătușii platoul pe care trona un fel de tort galben, de forma unui pește cu solzi de ardei și ochi de măsline, a fost dragoste la prima vedere. Nu mi-am mai luat ochii de la el. Oare ce gust o avea? Abia așteptam să se așeze toți unchii și verișorii la masă, să pot gusta și eu minunea. Dulce? Da’ de unde! Nici pe departe! Unde mai pui că n-am mai scăpat de gustul de ceapă până seara, cu toate fructele de marțipan aduse de verișoara Stela tocmai din Germania. Mama mi-a spus că acelea sunt ouăle peștilor și se numesc icre.

Apoi ne-am întâlnit tot mai rar. Era ba în tigaie, ba pe grătar, ba mă privea cu ochi de sticlă, ca ai păpușilor, din polonic. Am încercat eu să ne împrietenim, dar mă tot înțepa cu oasele lui mărunte și nesuferite pe care le dibuiam peste tot, unde mai pui că nici mirosul nu îmi părea prea îmbietor, iar când venea vorba de gust, trebuia să iau câte o înghițitură de apă după fiecare îmbucătură, să nu mă înec.

După ani de indiferență totală, ba chiar uitare, mi-am amintit de vechiul prieten și l-am invitat la masă. Am tras adânc aer în piept, i-am privit cu duioșie ochii încremeniți, apoi l-am scăldat bine și l-am parfumat cu tot felul de mirodenii, care mai de care mai mirositoare. L-am așezat pe un pat moale, în așternuturi roșii, la căldurică, așa cum îi șade peștelui mai bine. Mi-era drag, să-l mănânc, nu alta, dar n-am putut, dragii mei!  Parfumul său inconfundabil, păstrat în memorie ani și ani, a cerut îndurare. Așa că l-am lăsat în seama altora, fără sentimente, iar eu am jurat să nu-l mai primesc în bucătărie cât mi-o mai fi dat să trăiesc. Să stea liniștit acolo, în apele lui îndepărtate, și să plutească veșnic liber, ferit de pânze de pescari.

P.S. Pentru că am apucat ieri să mă laud pe aici cu ultima mea ispravă în bucătărie, mă simt datoare să vă arăt rezultatul, ca să nu fiu acuzată de lașitate 😆 . Povestea peștilor din farfurie se ascunde printre rânduri. Cert este că pe masa mea nu se va mai afla prea curând (ca să nu spun niciodată) altă mâncare de pește. 😆

Friptură de porc cu dovlecei

        Un prânz rapid și gustos, numai bun pentru o zi de vineri, când oboseala își cam spune cuvântul, dar mirosul de weekend te îndeamnă la răsfăț culinar.

        Nu necesită ingrediente exotice, nici prea multă migală. Ai nevoie doar de câteva bucăți de ceafă de porc (sau cotlet), doi dovlecei, un ardei roșu, pastă de tomate, puțin ulei și condimente (condimente pentru carnea de porc, piper, sare,usturoi, foi de dafin, cimbru). Eu am preparat totul în mare grabă, amăgindu-mi foamea cu sărățele și covrigei. Am crestat carnea, am condimentat-o și am așezat-o pe un pat de dovlecei tăiați rondele, în tava unsă cu puțin ulei. Am presărat câteva rondele de ardei roșu pe deasupra, mai mult pentru decor (nu mă înnebunesc după ardei) și 2-3 căței de usturoi tăiați rondele (se poate adăuga mai mult, după gust), apoi o ceșcuță de apă, cât să acopere dovleceii.  Am acoperit tava cu folie de aluminiu și am lăsat-o la cuptorul încins  cam o oră, timp în care am explorat puțin lumile virtuale apropiate sau mai îndepărtate. Apoi am dat la o parte folia, am adăugat pasta de tomate diluată cu puțină supă din tavă și am mai lăsat la cuptor încă vreo 15-20 de minute, să se rumenească. Mie mi-a plăcut foarte mult. Având în vedere că dovleceii sunt legumele mele preferate, voi mai repeta  experiența.

Dovlecei umpluți

         Un prânz de vară pe cinste, ușor și gustos. Eu am preferat o umplutură fără carne, din orez și legume (puțină ceapă, morcov, rădăcină de pătrunjel, ciuperci și verdețuri- mărar, cimbru, pătrunjel), călite în puțin ulei, legate cu un ou și colorate cu o lingură de pastă de tomate. Am lăsat apoi bărcuțele la cuptor, pe pat de roșii și verdețuri, până când mirosul îmbietor m-a chemat în bucătărie (cam 30 de minute în tavă acoperită cu folie de aluminiu, apoi încă vreo 15 fără folie, să se rumenească). Iată și rezultatul vizual,  pe cel gustativ vă las să vi-l imaginați. 🙂

Ruladă cu cremă de ciocolată

        Ieri m-am încumetat să încerc rețeta de ruladă propusă de Gela. Cum nu prea mă împac cu gemul, am ales să fac o ruladă cu cremă de ciocolată, așa că am adăugat și în blat două linguri de cacao, să fie prăjitura mai bronzată 🙂 . Blatul a ieșit pufos, s-a copt foarte bine, s-a rulat cu ușurință (cald).

        Ingrediente pentru crema de ciocolată:

-2 ouă

-100 ml de lapte

-150 g de ciocolată (amăruie)

-250 g de unt

-150 g de zahăr

-o esență de rom

        Se pun pe foc mic, într-o crăticioară, ouăle (albușuri și gălbenușuri) cu zahărul, laptele si ciocolata și se amestecă până se îngroașă compoziția, apoi se lasă la răcit. După ce s-a răcit, se omogenizează crema astfel obținută cu untul la temperatura camerei și cu esența de rom. Se lasă crema la frigider până la folosire.

       Pentru începătorii în ale ruladelor, e bine să preparați întâi crema, blatul trebuie umplut și rulat cât este cald. Recunosc că mi-a dat ceva de furcă această operațiune. Preparând pentru prima dată așa ceva, am întins crema uniform pe tot blatul, până pe margini, ceea ce a făcut ca în timpul rulării aceasta să curgă puțin pe la capete 🙂 . La final, am înfășurat strâns rulada în folie alimentară și am lăsat-o la rece două ore. Am decorat-o cu glazură de ciocolată. Cam așa arată prima mea ruladă cu ciocolată:

        Chiar dacă nu e de notă maximă la impresia artistică, vă asigur că e delicioasă! Mulțumesc, Gela! Am notat rețeta în agenda cu bunătăți 😉 .

Pascale

Așa m-am pregătit eu anul acesta pentru Iepuraș. Mai multe, mai gustoase și mai arătoase…la mama acasă 😆 . Sărbători cu bine tuturor!

Joacă în…bucătărie

          Ieri m-am jucat în bucătărie. Numai că, în loc de cozonaci și ouă încondeiate, eu am făcut biscuiți …încondeiați. Asta pentru că biscuiții se numără printre dulciurile mele preferate, fie vară, fie iarnă, Paște sau Crăciun.

          Azi încerc ceva tradițional, tot în joacă, dar  nu mă laud până nu văd rezultatul . Sper să țină și cuptorul cu mine 🙂 .

Prăjitură de mere cu zahăr ars

        Pentru că pe masa mea tronau de ceva vreme câteva mere roșii parfumate și cum stomacul meu nu le tolerează în stare proaspătă, m-am gândit să încerc și eu vestitul tort de mere (tort e cam mult spus), cu inima strânsă, la gândul experiențelor trecute mai puțin plăcute cu aluatul de chec/pandișpan. Am combinat mai multe rețete și rezultatul a fost mulțumitor.

Ingrediente:
– 4-5 mere potrivite (sau în funcție de mărimea vasului de copt)
– 5 linguri de zahăr (pentru caramelizat)
– 5 linguri de zahăr pentru compoziție
– 5 linguri de făină
– 5 linguri de ulei
– 5 linguri de apă
– 5 ouă
– 1 plic praf de copt
– esență de rom și de vanilie
– scorțișoară
– miez de nucă

         Mai întâi, am caramelizat zahărul în vasul de copt, apoi l-am întins bine pe toată suprafața vasului și l-am lăsat la răcit. Am curățat merele de coajă și de sâmburi și le-am așezat, jumătați, în vas, cu scobitura în sus, umplute cu miez de nucă și bucățele de unt și presărate cu scorțișoară (am văzut și varianta cu mere întregi, mult mai aspectuoasă, dar mi-a fost teamă că nu o să se coacă). Le-am introdus la cuptor să se înmoaie puțin și am pregătit aluatul de pandișpan (eu am ales varianta cu ingredientele de mai sus, dar se poate prepara mai simplu, doar din ouă, zahăr și făină, respectând cantitățile).  Am scos vasul din cuptor și am scurs siropul pe care l-au lăsat merele (lăsând foarte puțin în vas), apoi am turnat aluatul peste mere și am introdus la cuptor pentru încă 45 de minute, până a trecut testul scobitorii. Am pregătit  un sirop de zahăr ars din trei linguri de zahăr, 200 de ml de apă și o esență de rom, pentru însiroparea prăjiturii (se însiropează în vasul de copt). Când s-a răcit, am răsturnat prăjitura pe un platou (am avut ceva emoții, dar s-a desprins destul de bine). Se poate decora cu frișcă sau după gustul fiecăruia. Eu am preferat ceva simplu și sănătos, așa că am ales miez de nucă mărunțit (nu prea mă împac cu frișca și nici cu alte creme). E un desert ușor și răcoritor. Nu mă las până nu încerc și varianta cu mere întregi 🙂 .

Articolul participă la Colecția de duminică a Simonei.

Turtă dulce

        Pentru că a venit, în sfârșit,  iarna, pentru că ieri a fost duminică și dat fiind că am intrat într-o vacanță neașteptată, m-am gândit să mă răsfăț cu o bucată aromată de turtă dulce. De mult pusesem la cale să încerc rețeta pe care o găsisem AICI. Ei bine, ieri a fost momentul cel mai potrivit. Rețeta e simplă, fără ingrediente pretențioase. Nici nu mă așteptam să îmi iasă de la prima încercare, așa că am trecut-o pe lista favoritelor. Aș fi putut opta pentru varianta cu miere, dar prefer să consum mierea în stare proaspătă. Cât despre condimente, eu am folosit un amestec special, de la Kaufland, și care se numește chiar așa, Praf de copt pentru turtă dulce. Un pliculeț e suficient pentru 500 de g de făină, dar eu am mai adugat o linguriță de scorțișoară, pentru un plus de aromă. Am renunțat la glazura cu albuș, deși arăta foarte bine, stomacul meu se înfioară numai la gândul că ar putea avea de-a face cu ou crud, chiar și sub formă de spumă și amestecat cu zahăr. Așa că am făcut o glazură simplă din zahăr pudră și apă (un plic de zahăr pudră și 1-2 linguri de apă) și o glazură de cacao (25 de grame de margarină, 40 de grame de zahăr pudră, o lingură de cacao, o lingură de apă). Data viitoare încerc cu o glazură de ciocolată amăruie. Sunt delicioase lângă o cană de ceai sau de cafea, în orice anotimp 🙂 .

La mulți ani!

Noul an să vă aducă sănătate, bucurii și dorințe împlinite!

La mulți ani și la cât mai mulți cititori! 🙂

Prăjitură cu nucă

Ingrediente:
-5 ouă
-10 linguri de făină
-150 g de zahăr
-100 g de nucă măcinată
-100 de grame de nucă mărunțită grosier
-2 linguri de ulei
-1 esență de vanilie
-1 praf de sare
-o linguriță de praf de copt
-ciocolată, pentru decor

          Se separă albușurile de gălbenușuri. Albușurile se bat spumă cu praful de sare, apoi se adaugă zahărul, în ploaie. Separat, se freacă gălbenușurile cu cele două linguri de ulei. Se amestecă cele două compoziții ușor, cu un tel, de jos în sus, apoi se adaugă făina amestecată cu praful de copt, nuca măcinată și esența de vanilie. Se toarnă compoziția într-o tavă, se presară nuca mărunțită și se introduce în cuptorul preîncălzit. Se coace la foc mediu, timp de 25-30 de minute, până trece testul scobitorii. Se poate decora cu ciocolată topită.

          Am găsit rețeta într-una dintre revistele mamei, am încercat-o, am fost cât de cât mulțumită de rezultat 🙂 . Aluatul este asemănător celui de pandișpan, pufos și nu foarte dulce. Se prepară destul de repede, fără ingrediente pretențioase. S-a copt fără probleme, chiar și la cuptorul meu bătrân.