Scrisoare

Te-am visat, Necunoscutule. Mâinile noastre fără chip dansau un dans mut. Era liniște în sângele nostru nevăzut. Mâinile, singure, n-o auzeau. Se-mpleteau. Degetele desenau arabescuri pe pielea-nsetată. Liniile creșteau, se topeau, se-nălțau, într-o geometrie ondulată. Cercuri, spirale, căușuri, niciun unghi ascuțit. Apoi mâinile mele sau ale tale s-au poticnit. Am deschis ochii. Lumina scârțâia, își…

După melci

        Acum douăzeci de ani, mi s-a cerut la un seminar de psihologie să desenez animalul care cred că m-ar reprezenta. Am desenat o pasăre. Atunci, ca și acum, nu-mi doream nimic mai mult decât libertatea mea. Credeam că pasărea o întruchipa. Poate ar fi trebuit să desenez un melc. Nu știu atunci, dar astăzi…

Despre frumusețea uitată a verii

        Nu îmi place vara, o urăsc chiar. Mă dezgustă și aș scoate-o din calendar, dacă aș putea. Nu a fost întotdeauna așa. Vara copilăriei mele era zâna aceea cu spice în păr și cireșe la urechi pe care o așteptam tot anul. Doar vara scăpam de stresul școlii, al temelor și al lucrărilor de…

E vremea magnoliilor

Plimbarea de azi  a avut, n-aș putea spune de ce, un parfum de nostalgie. Nostalgie după o primăvară a copilăriei, o primăvară netrăită, dar imaginată. O primăvară cuminte, cu soare blânduț, cu perechi blajine ținându-se de mână pe aleile unui parc bătrân. Cu prieteni vechi împărțind pentru a nu știu câta oară aceleași  jocuri sau…

Dacă…

         Ca în fiecare dimineață, o sun pe mama.  Vorbim ce vorbim și nu știu ce o face să mă avertizeze că e 1 Aprilie. Probabil instinctul protector, matern. Știe ea ce știe. Aud vocea bunicii, o secondează: ,,Să aibă grijă, să nu o păcălească cineva!” Îi strig în telefon: ,,Am, mamaie, am, toată viața…

Vine o zi

Vine o zi când îți dai seama că visul trăit nu este visul visat. Că ești limitat într-un fel sau altul, iar voința sau ambiția nu sunt suficiente pentru a-ți depăși limitele. Vine o zi când realizezi că ești predestinat. Da, predestinat. Nu de vreun zeu atotputernic care împarte binecuvântările și blestemele după propriul plac….

Despre scrieri, traduceri și lecturi

       Am fost, de când mă știu, un șoarece de bibliotecă. Mă rog, o șoricuță. Mereu curioasă și nerăbdătoare, la un moment dat m-am cam săturat să mă tot rog de cei mari și mereu ocupați să îmi citească, așa că am învățat să citesc singură pe la cinci ani. Nu o să uit niciodată…

Scrisoare

Ai îmbătrânit, Necunoscutule. Dar ai rămas la fel. Nu mă cunoști. Eu cred că te-am văzut de câteva ori. Sau poate doar mi s-a părut. Te știu atât de bine și totuși nu ne-am cunoscut. N-aș putea să-ți  recunosc chipul într-o fotografie. Nici numele, de mi-ai trimite o scrisoare într-o zi oarecare. Dar îți știu…

Cutia

Cum intri pe ușă, faci ușurel la stânga și cauți sub divan. Undeva, acolo, o iarnă la stânga sau două veri la dreapta, vei da peste ea. Cutia mea. Dacă ți-e frică de păianjeni, așteaptă-mă pe mine, nu te-apropia. E o cutie mică, mică, de lemn. A avut și o cheie, dar am pierdut-o, n-aș…

Vară

Dealuri bătrâne înflorite alb, nemuritoare. Strigăt înalt cu aripi. Doi sub soare.   Ape ascunse-n crânguri verde-venin. Tăcere-amețitoare. Pietre și lemn. Pământ. Și soare.   Cireșar pe sfârșite. Sete de doi. Dulceață-amară. Inimi în lanț. Fata Morgana. Era vară.  

Amintiri în chinuri, despre niște vaccinuri

Stau de dimineață și urmăresc cum decurge vaccinarea. Cadre medicale emoționate, fiole în prim-plan, cadru strâns pe mâini înmănușate extrăgând serul. Jurnaliști curioși. – A durut? – Nu, n-a durut. Acesta oare să ne fie primul gând la apariția unui vaccin? După un an de teamă, incertitudine, izolare? După un an în care viețile noastre…

Jurnal duminical (15)

Jurnalul de astăzi este despre frig. Sau despre fericire, nu aceea cu majusculă, cealaltă fericire. Fericirea mea de azi este despre acasă, despre un acasă cald, despre un acasă al liniștii și al micilor bucurii. Aș putea spune că frigul a fost inamicul copilăriei mele, zmeul care mi-a amenințat fiecare iarnă. Sunt născută iarna, dar…