Toamnă buzoiană

Călătorii
Publicitate

Brașov – impresii de călătorie

Călătorii
      A fost a doua călătorie la Brașov pentru mine. De la prima, pe timp de iarnă, nu reținusem decât zăpada de poveste ce acoperea pădurea de pe Tâmpa și câteva peisaje hibernale de la Poiana Brașov. Am plecat cu așteptări mari, cum îmi e felul, însă prima zi a fost o dezamăgire totală. Nimerisem într-un oraș la fel de chinuit de soare ca Brăila, ba chiar mai aglomerat și mai zgomotos. Blocuri, trafic infernal, soare. A doua zi însă peisajul s-a schimbat. Centrul Vechi ne-a teleportat într-o altă epocă și un alt spațiu. Brăila noastră veche, cu așa-zisul său muzeu de arhitectură în aer liber, mi s-a părut dintr-odată mică și neînsemnată. Poate doar insuficient pusă în valoare. Brașovenii știu să vândă, nu degeaba aici a fost, încă din Evul Mediu, cel mai mare centru comercial de la granița dintre Ardeal și Țara Românească. Piața Sfatului e foarte aglomerată și aflată sub patronajul soarelui încă de la primele ore. Am făcut repede câteva fotografii și ne-am retras spre răcoare și umbră.

         Am urcat pe Tâmpa cu telecabina (greu la deal cu boii mici), puhoi de lume până la punctul de belvedere, unde se stătea la coadă ca să-ți faci o fotografie. Apoi pe traseu rămâneau doar pasionații. Am continuat pe unul dintre cele trei trasee de pe Tâmpa, Drumul Cavalerilor, traseu care ne-a oferit o varietate peisagistică deosebită (fânețe, locuri de popas amenajate, pădure, luminișuri). Liniște, câte o dumbrăveancă sau codobatură ici și colo, privindu-ne curioase, flori de pădure , fluturi, răcoare.

       Tot la coborâre, am parcurs în altă zi și traseul Treptele lui Gabony, care are câteva puncte de belvedere impresionante, dar este și mult mai restrictiv ca spațiu de drumeție. Pe tot parcursul traseului te însoțesc zgomotele orașului, pădurea este mai rară, predomină foioasele, nici nu prea te poți ascunde de soare. Nu a fost tocmai preferatul meu. Nu am încercat Traseul Serpentinelor, cel mai accesibil se pare, dar și cel mai lung (aproape patru km doar intr-un sens). Poate cu altă ocazie.

       Cea mai plăcută surpriză au fost pentru mine muzeele brașovene. Am început cu Bastionul Țesătorilor, de unde am și achiziționat un bilet unic de 25 de lei, care oferea accesul la nouă muzee din Brașov și Săcele, mai puțin Biserica Neagră și Prima Școală Românească. Biletul separat varia de la 7 la 9 lei de muzeu. La Biserica Neagră 15 lei, iar la Prima Școală Românească 20 de lei. Toate, mai puțin Muzeul de Artă, percep taxă de fotografiere (25 de lei). Nu am încercat să trișez, ni s-a spus că putem face 1-2 fotografii așa, pentru amintire, nu mai multe. Dar turiștii nu prea stăteau cu telefoanele în mână, așa că am studiat în liniște exponatele, am citit explicațiile. Nicăieri nu era aglomerat (la câteva muzee am fost chiar singuri), excepție făcând Biserica Neagră.

      Am continuat cu Muzeul de Istorie situat în Casa Sfatului, cu exponate din patrimoniul breslelor de meșteșugari. Am admirat produse ale diferitelor bresle (obiecte de aramă, cositor, produse de olărit, țesături, curele măiestrit lucrate, genți de piele, produse de fierărie, bijuterii și multe altele), am văzut reproducerea unui atelier de fierărie și a unei farmacii vechi, arme vechi, armuri, cuferele breslelor, blazoanele acestora. La etaj, muzeul prezintă istoria revoltei muncitorilor brașoveni din 1987, împotriva regimului comunist, și o colecție de obiecte din acea perioadă, printre care și renumitul pește de sticlă de pe televizor.

      Muzeul Civilizației Urbane a fost de departe preferatul meu. Deși nu foarte mare, este amenajat într-o clădire comercială veche. La intrare, poți descărca ghidul audio. Vizitându-l, te simți efectiv teleportat în timp, exponatele sunt așezate liber, te poți plimba printre ele, fiind prevăzute totuși cu senzori ce declanșează o alarmă la atingere. Muzeul reproduce un spațiu de vânzare cu produse meșteșugărești, o cameră unde se puneau la cale afacerile vremii, o pivniță ca spațiu de depozitare, o prăvălie de mirodenii (fel de fel de minunății). La etaj este reconstituită locuința unui patrician sas, dar și un atelier de broderie și un studio foto, iar mansarda este destinată expozițiilor temporare, acum adăpostind o expoziție de păpuși.

      Muzeul de Etnografie iarăși mi-a oferit o experiență plăcută, am aflat istoria textilelor de la primele țesături din fire naturale până la tricotajele moderne. Aceeași expunere liberă a obiectelor, cu explicații detaliate, lumina caldă, semiobscuritatea, decorurile din lemn, creatoare de atmosferă.

      La Muzeul de Artă am putut vedea o serie de picturi celebre (Luchian, Aman, Tonitza, Grigorescu, Țuculescu, Ressu și alții). La Muzeul Prima Școala Românească vizita este condiționată de formarea unui grup de zece persoane, dar ghidul, de o erudiție impresionantă, a fost foarte amabil și a făcut o excepție, fiind doar trei persoane. Aici pot fi văzute cărți de patrimoniu, primele cărți românești, manuscrise sau tipărite, tiparnița diaconului Coresi, reproducerea unei săli de clasă. Prezentarea a fost interactivă, am scris cu un toc vechi, ne-am prezentat, au fost și câteva întrebări de cultură generală. Mi-ar fi plăcut totuși să pot studia în voie exponatele, să stau mai mult în fiecare încăpere. Nu am reușit să mai ajungem la Casa Mureșenilor, situată tot în Piața Sfatului. Brașovul vechi este un oraș în sine, sunt foarte multe obiective de vizitat pentru pasionații de turism cultural, pentru iubitorii de istorie, mai ales medievală. Nu e tocmai destinația cea mai potrivită pentru iubitorii de munte și natură. Dar noi am reușit să îmbinăm și una, și alta. Regret că multe obiective nu sunt vizitabile, deși au fost o vreme (Cetățuia de pe Straja, Turnurile Alb și Negru).

           Ce mi-a plăcut:
  • Centrul Vechi (varietatea arhitecturală și cromatică, aspectul îngrijit, toate trotuarele și străzile erau cu piatră cubică nouă, recondiționată, se pare că pe acolo nu s-a inventat asfaltul, ca la noi 😉 );
  • Timpul petrecut pe Tâmpa;
  • Muzeele Brașovului, care pun în valoare tocmai această multiculturalitate a orașului (etnică și ocupațională), un plus pentru recrearea atmosferei de epocă (lumină, materiale, decoruri).
  • Autobuzele electrice;
           Ce nu mi-a plăcut:
  • Traficul din orașul nou, sistemul de treceri pietonale și de semafoare (sunt străzi cu trafic intens, de viteză, și cu multe benzi prevăzute doar cu trecere);
  • Nebunia trotinetelor electrice ce pot fi închiriate; sunt peste tot, fie lăsate pe trotuare, în locuri unde te aștepți mai puțin, fie venind în viteză din toate direcțiile, pe trotuare sau pe strazi, printre mașini. Sunt convinsă că e ceva modern, antipoluare, dar nouă ni s-a părut deranjant, oarecum nereglementat acest trafic.
  • Faptul că majoritatea celor din jur vorbeau alte limbi decât româna, ceea ce este un lucru bun de altfel, privit din altă perspectivă. 😀Cred că am auzit toate limbile pământului. Cum curiozitatea (puteți să-i spuneți și indiscreție) e unul dintre defectele mele, mă irită când nu pot să înțeleg ce vorbesc cei din jurul meu, fie că sunt în autobuz, în tren sau pe stradă. Dacă în franceză, engleză și chiar puțin în italiană și spaniolă mai înțelegeam, nu aveam nicio șansă cu rusa, maghiara, germana, limbile nordice sau asiatice. Pentru mine, bariera de comunicare, de limbă, este de netrecut, nu pot comunica dacă nu înțeleg sau nu vorbesc bine limba interlocutorului.

În concluzie, mi-a plăcut la Brașov, nu mai mult decât la Bușteni sau Sinaia, dacă mă refer strict la partea de drumeție, dar mult mai mult din perspectivă istorică și culturală. Singurele suvenire materiale cu care am venit au fost un pumn de jir și un teanc de cărți (ghiduri ale muzeelor vizitate și o lucrare despre patrimoniul cultural al Brașovului).