24 de gânduri despre &8222;Miercurea fără cuvinte – Acasă&8221;

      1. Asa este, radacinile isi regasesc mereu seva in pamantul de acasa, indiferent daca petalele zboara sper alte orizonturi. Totusi, pentru fiecare, coltul de rai de acasa are semnificatii diferite. Eu locuiesc la bloc, nu am o asa minunatie de gradina, asa ca o apreciez din perspectiva celui care doar o poate admira la altii. Stiu cata ingrijire necesita, asa ca „like -ul” meu este autentic.

      2. Nici măcar o clipă nu m-am gândit că nu ar fi autentic, Camelia. Asa este, necesită multă ingrijire, de asta se ocupă acum părinții mei, eu locuind tot în oraș (în casă de împrumut, ca să spun așa). Tocmai de aceea, dacă aș fi pusă în situația de a alege între a mă întoarce acasă și a sta în oraș, chiar și într-o casă de împrumut, aș alege a doua variantă. Viața la țară e frumoasă doar privită, nu și trăită (dacă nu dispui de rezistența fizică pe care o cere sau dacă nu ai posibilitățile finaciare care să compenseze această forță fizică). Și o spun din experiență. Nu aș fi în stare, nici fizic, nici financiar, să duc o viață decentă acolo. Din păcate. Așa că, mai devreme sau mai târziu, va rămâne doar o amintire. Și nostalgia întoarcerii la origini.

  4. Tare frumos ai ilustrat ceea ce reprezinta pentru tine… „acasa”. Ai o gradina tare frumoasa si plina de frumuseti, la parintii ta. La fel sunt si eu, locuiesc la oras si alerg cu bucurie in „raiul” de acasa, intre cei dragi, flori, pomi, gradina, pisici, catei, gaini si atatea frumuseti. Iar motanelul tau, este un dragut!
    Numai bine iti doresc si o zi de 1 mai frumoasa! 🙂

    1. Ar mai fi fost multe de adăugat, dar am mai păstrat și pentru alte ocazii :). Motănelul îmi este foarte drag și sper că și eu lui, de vreme ce mă însoțește peste tot :). Numai bine, Alex!

  6. Pingback: Să reflectăm: Dulceaţă | Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare

  7. Multumesc pentru subscriptia la EuZicAsa. Sper sa aduca ceea ce mi-am propus: ceva ce impartasit cu lumea, ceva care altfel ar fi ramas in subsolul unei cladiri delapidate, fara posibilitatea de a fi recunoscut!

  8. Pingback: Să reflectăm: Băutură cu … surprize | Ulise al II-lea cel Ocoş

  10. Aveti o casa foarte frumoasa. O curte la fel…si flori minunate. Despre motanel ti-as spune mereu cat e de frumos fiindca imi place mult, stii ca ti-am mai spus. 🙂
    Stiu cum se intretin toate acestea, stau la casa. 🙂 Si cu mine motanul umbla peste tot. Si eu cred, la fel, ca ma iubeste, pentru ca altfel n-ar fi cu mine peste tot. Dar mai am si un catelus. Si el e tot asa, peste tot cu mine 🙂 Eu deocamdata ma ocup cu toate ale gospodariei, impreuna cu parintii…Care sunt destul de inaintati in varsta. La mine e invers. Nu stiu cum as putea sa plec de acasa…. Nu ma vad…Simt ca nu pot, ca ar fi greu, sunt foarte atasata de tot ce reprezinta casa noastra… 🙂
    Frumoase flori, frumoase foto! Totul mi-a placut 🙂
    Noapte buna, draga Irina!

    1. Și ai mei sunt în vârstă, cu probleme de sănătate, abia se mai descurcă. Și pentru ei viața la țară a devenit mai mult un blestem decât o binecuvântare. Totuși, nu s-ar lăsa duși de acolo. Eu am plecat de acasă în adolescență, pentru studii, iar din acel moment acasă am fost doar în vizită. Și am simțit că așa și vreau să rămână. Nu am vocația vieții la țară. Și nici rezistența necesară. Dacă stau jumătate de oră la soare, mă ofilesc 🙂 Îmi place să merg în vizită (până ce dă frigul), să admir florile, animalele, dar până seara să mă întorc în oraș. Probabil e și dorul acela permanent pentru ce nu ai (o locuință proprie, în oraș, în cazul meu). Părinții aș vrea să îi am aproape mereu, sunt tot ce am mai de preț, dar nu am cum să-i aduc lângă mine și nici nu ar pleca de acolo, oricât de greu le-ar fi. Deși mama toată viața a trăit cu nostalgia vieții la oraș, pe care mi-a transmis-o și mie :).
      Numai bine, Elly!

  11. Pingback: Să reflectăm: Lumini pascale | Florina Lupa Curaru

Cuvântează, dacă ți-este voia!