Condamnare

Mărturisiri

      Timpul nu vindecă rănile, nu șterge amintirile. E doar o formulă-descântec pe care oamenii în suferință și-o repetă până ajung să o și creadă. Frânturi de zile, trăiri, gânduri, cuvinte se acumulează și se suprapun asemenea ridurilor. Odată cu ele. Pe palimpsestul memoriei. Ai vrea să uiți, să te lovească o amnezie selectivă. Elimini toate dovezile palpabile, materiale, concrete ale acelor clipe. Le distrugi cu disperarea criminalului care își spală frenetic mâinile cu săpun, crezând că altfel își va spăla și vina. Dar amintirea lor afectivă rămâne. Chinuitoare.

       Cel mai tare  doare nu trădarea, nici minciuna. Cel mai tare doare propria slăbiciune în fața acestora. Neputința de a citi dincolo de mască și de rol.  Faptul că ți-ai permis pentru o clipă să crezi. Să speri. Te-ai înșelat pe tine însuți. Te-ai trădat. Și acum nu mai știi cum să repari asta. Știi doar că nu vrei să se mai repete. Nici măcar pe jumătate. Nici măcar pe sfert. Nici măcar pe  a o mia parte. Așa că nu mai poți să crezi nimic. Și nu mai poți să speri.

      Suferința nu aduce nimic bun. Un alt mit creștin uzitat. Suferința doar te face mai suspicios, mai crud, mai vulnerabil, mai nesigur pe propriile forțe. Suferința te transformă cu încetul din victimă în călău.

     Ar trebui să înființeze cineva un tribunal al delictelor afective, sentimentale. Să păgubești de încredere pe cineva, zic eu, e o crimă îngrozitoare. E tot un fel de moarte. Pe picioare.

Orbire

Mărturisiri

Era frig.Se-nnoptase.
Cânt-descânt murmurat
de-un copil fără vină,
într-un basm refuzat.
Am întors clepsidra,
timpul l-am răsturnat,
am fugit din poveste,
visul l-am alungat.
Clipele-au început să gonească,
viclene,
pe un drum în răspăr,
fără urme ori semne.
Am băut, cu nesaț,
apă moartă și fiere,
am scuipat, cu obidă,
peste lapte și miere.
Am ieșit din lumină,
cântul l-am sugrumat,
ochiul mi s-a închis,
pasul a tremurat.
Nu-mi mai era sete,
ca-n jocul uitat.
Alergam spre niciunde
Și-atunci m-ai strigat.
Am deschis ochii,
ceas nesperat,
am privit cu sfială
spre-acel drum neumblat.
Dar clipele nu-s,
firul s-a încurcat,
cântecul s-a pierdut,
basmul e întinat…
Doar copilul mai plânge,
Bocet lung, murmurat…

De ce am băut?
De te-aș fi așteptat…

Dimineață

Mărturisiri

Am avut un vis nevisat: Dimineață

Se făcea că tu m-ai chemat.

Ți-am auzit strigătul,

Zbor sonor.

L-au adus zorii,

Risipit într-un nor.

Am deschis ochii,

L-am adunat,

Palmele mi-am închis,

Timpul l-am descântat.

Razele au surâs,

Norul s-a-mprăștiat.

Privesc în lumină.

Invoc, timp neîmplinit,

Un sfârșit de vară

Fără sfârșit.

Sursa foto