Orbire

Mărturisiri

Era frig.Se-nnoptase.
Cânt-descânt murmurat
de-un copil fără vină,
într-un basm refuzat.
Am întors clepsidra,
timpul l-am răsturnat,
am fugit din poveste,
visul l-am alungat.
Clipele-au început să gonească,
viclene,
pe un drum în răspăr,
fără urme ori semne.
Am băut, cu nesaț,
apă moartă și fiere,
am scuipat, cu obidă,
peste lapte și miere.
Am ieșit din lumină,
cântul l-am sugrumat,
ochiul mi s-a închis,
pasul a tremurat.
Nu-mi mai era sete,
ca-n jocul uitat.
Alergam spre niciunde
Și-atunci m-ai strigat.
Am deschis ochii,
ceas nesperat,
am privit cu sfială
spre-acel drum neumblat.
Dar clipele nu-s,
firul s-a încurcat,
cântecul s-a pierdut,
basmul e întinat…
Doar copilul mai plânge,
Bocet lung, murmurat…

De ce am băut?
De te-aș fi așteptat…

Scrisoare

Mărturisiri

Îți scriu. Am obosit să îmi vorbesc. Cuvintele-mi cad, resemnate. Se ciobesc.

Știu că nu le vei citi, tu nu. Sau poate doar le vei privi, fără să știi că tu ești tu.

Prezentul tău nu are loc pentru cuvinte. E numai zgomot, fuge, minte, vinde.

Ieri e un abator de șoapte. Ochi vinovați, atingeri seci, vocale dezarticulate.

Sete de azi. Azi și atât. Nimic mai mult. Azi e prea azi ca să mai fie mâine.

Te-afunzi în libertate pân’ la gât. Delir pe pâine.

 

Copilul răsfățat nu s-a trezit. Tot mai trăiește-n filme.

Își seamănă iubirea în ciulini și încă-așteaptă-un mâine.