Am ajuns la Fahrenheit 451 după ce citisem Noi și 1984, cu intenția unei lecturi comparative. Cartea însă, literar vorbind, nu m-a convins. O societate distopică, cu oameni înstrăinați, goliți de viață interioară, dependenți de droguri și de ecrane colorate. Eroii acestei lumi sunt pompierii, cei însărcinați cu arderea cărților, vestigii ale unei vechi civilizații ce ar putea pune în pericol iluzia fericirii universale, făcându-i pe oameni să gândească, să își pună întrebări. Protagonistul este Guy Montag, un pompier ce începe să se îndoiască de legitimitatea misiunii sale după ce o întâlnește pe Clarisse, o tânără de 17 ani, prezență luminoasă, diafană, atipică în peisajul dat. ,,Boala” lui Montag ia amploare după ce participă la incendierea unei bătrâne ce refuză să își părăsească biblioteca. Urmează revolta și evadarea din sistem.
Dacă începutul pare unul promițător, al doilea capitol denotă un tezism accentuat. Stilul își pierde coerența, nu văd justificată apariția personajului Faber decât, poate, ca alter ego, un fel de voce care întreține conflictul interior. Dialogul pare însă artificial, forțat, la fel artificiile tehnice menite să susțină acțiunea.
Finalul opune orașului, spațiu al pierzaniei, liniștea naturii, a sălbăticiei, într-o întoarcere la origini ce ar putea garanta un nou început, o renaștere din cenușă, asemenea păsării Phoenix.
Mi-a atras atenția totuși asemănarea uimitoare între lumea de azi și cea imaginată de Bradbury cu șapte decenii în urmă: aceeași ,,nerăbdare generală”, aceeași lipsă de comunicare, deprecierea învățământului, tendința spre uniformizare, atenția exagerată acordată minorităților de orice fel tocmai pentru a mulțumi pe toată lumea și pentru a preveni eventualele conflicte, pentru a menține iluzia fericirii universale, scăderea calității producțiilor artistice (de la literatură la cinematografie sau emisiuni TV), promovarea distracțiilor ce stimulează simțurile. ,,Din ce în ce mai puțină hrană pentru minte.”
,,Trebuie să înțelegi că civilizația noastră e prea vastă ca să putem permite tulburări și nemulțumiri în rândul minorităților. Ți-ai pus, desigur, și tu întrebarea: Ce vrem noi mai presus de orice, în această țară? Oamenii vor să fie fericiți, nu-i așa? N-ai auzit asta toată viața ta? Oamenii spun: vrem să fim fericiți. Ei, și nu sunt? Nu-i ținem noi într-o veșnică agitație, nu le dăm destule distracții? Doar pentru asta trăiește omul, nu? Pentru plăceri, pentru stârnirea simțurilor. (…)
Oamenii de culoare nu pot să sufere povestea Micul negru Sambo. Pune-o pe foc! Albii sunt cam stânjeniți de Coliba unchiului Tom. Pune-o pe foc! S-a scris o carte despre influența tutunului asupra cancerului pulmonar? Plâng amatorii de țigări? Pune cartea pe foc! Seninătate, Montag. Scoate-ți zbuciumul afară. Și mai bine-ar fi să-l azvârli în crematoriu.”
De-ale Irinei 