E vremea magnoliilor

Florale, Mărturisiri

Plimbarea de azi  a avut, n-aș putea spune de ce, un parfum de nostalgie. Nostalgie după o primăvară a copilăriei, o primăvară netrăită, dar imaginată. O primăvară cuminte, cu soare blânduț, cu perechi blajine ținându-se de mână pe aleile unui parc bătrân. Cu prieteni vechi împărțind pentru a nu știu câta oară aceleași  jocuri sau poate amintiri. Cu magnolii îmbujorate pictând cu inocență seninul.

Spun magnolie și văd o floare rotunjoară pe ambalajul unei ciocolate micuțe.

-Mamă, ce floare este asta?

-E o magnolie.

Magnolie. Nu văzusem niciodată magnolii. Nu creșteau nici pe marginea drumurilor, nici la vie, nici printre dalii și cârciumărese, nici măcar în povești. Dar erau tare frumoase! Și sigur aveau un parfum pe măsură!

Mi-am apropiat fața și am mirosit magnolia. Ne-am atins obrajii fără teamă. Acum știu. Magnolia miroase a soare și a poveste. A copilărie și a mamă.