Gabriel Garcia Marquez – Despre dragoste și alți demoni

          Am citit prima dată ,,Despre dragoste și alți demoni” acum optsprezece ani, pentru un curs de literatură sud-americană. Citind recent ”Dragostea în vremea holerei”, mi-am amintit de cealaltă mică bijuterie a lui Marquez, pe aceeași temă, aș spune. Așa că am repetat lectura, dar nu înainte de a-mi arunca ochii pe însemnările minuțios făcute cu ani în urmă, găsite între coperțile cărții. Unele lucruri le-aș vedea altfel acum, față de altele am fost mai atentă atunci, ceea ce mi-a confirmat încă o dată că fiecare lectură este alta, chiar pentru același cititor, în momente diferite.

         Începutul  ne-ar putea duce cu gândul la literatura de mister. La golirea criptelor unei vechi mănăstiri de călugărițe, sunt descoperite rămășițele unei fete misterioase, identificată doar prin numele de botez – Sierva Maria de Todos los Angeles. De la prima lovitură de târnăcop, în afară se revarsă pletele ei de culoarea focului, ce măsoară douăzeci și doi de metri în lungime.

         Pornind de la acest amănunt senzațional, naratorul deapănă povestea eroinei de legendă. Sierva Maria este fiica unică a marchizului de Casalduero, o copilă ciudată, neglijată de părinți și crescută printre sclavii africani, de la care împrumută spiritul năvalnic și vitalitatea debordantă, dar și tot felul de amulete sau incantații misterioase. În ziua când împlinește doisprezece ani, fata este mușcată de un câine turbat, iar în oraș izbucnește o epidemie de turbare. Deși fetița nu pare a fi afectată, comunitatea se alarmează, știrea ajunge la urechile medicilor, apoi a episcopului, care dispune închiderea copilei într-o mănăstire de maici, unde va fi supusă ritualului exorcizării. Misiunea îi revine unui tânăr preot eminent, Cayetano Delaura, mâna dreaptă a episcopului. Numai că demonii nu sunt ce par a fi și însuși exorcistul le cadă pradă, fără putință de salvare.

        La o primă lectură, avem de-a face cu o poveste de dragoste patologică, condamnată de morala creștină. La un nivel de lectură mai profund, cartea lui Marquez este despre dragoste și atât, despre vitalitatea Sudului, despre pasiunea năvalnică, despre instinctualitatea  pe care ”tirania lumii creștine” nu a reușit să le reprime:

,,Am trecut oceanul pentru a impune legea lui Hristos și-am izbândit în privința procesiunilor, a sărbătorilor sfinților patroni, dar nu și a sufletelor.” Pletele impresionante ale fetei, de culoarea focului, sunt simbolul acestei vitalități căreia nici moartea nu-i poate pune stavilă.

       Cât despre demoni, alăturarea din titlu are rol separator. Nu adolescenta ce descoperă iubirea (mușcătura de câine nu este decât simbolul unui prag între vârste) este cea posedată, bolnavă, ci aceia incapabili să iubească, aceia dominați de prejudecăți, de superstiții, de ură, de cruzime, de la părinții fetei (prizonieri ai unor relații lipsite de iubire), până la episcop sau stareță.

       Stilul fascinează prin colorit și exotism. Elementele de realism magic sunt mai numeroase de această dată. Prezența fetei pare să provoace o serie de evenimente paranormale ce nu fac decât să sporească teama celor din jur, întărindu-le convingerea că e posedată. Animalele scapă de sub control, își părăsesc adăposturile, grădina înflorește exuberant, metafore ale vitalității, ale fecundității atribuite erosului în stare născândă.

,,Uneori atribuim diavolului anumite lucruri pe care nu le pricepem, fără să ne gândim că pot fi lucruri ale Domnului pe care nu le înțelegem.”

Publicitate