Dacă…

Mărturisiri

         Ca în fiecare dimineață, o sun pe mama.  Vorbim ce vorbim și nu știu ce o face să mă avertizeze că e 1 Aprilie. Probabil instinctul protector, matern. Știe ea ce știe. Aud vocea bunicii, o secondează: ,,Să aibă grijă, să nu o păcălească cineva!” Îi strig în telefon: ,,Am, mamaie, am, toată viața am avut și tot am mai pățit-o. Și nu doar de 1 Aprilie.” Închid telefonul, dar răul deja s-a infiltrat. Așa că fac bilanțul păcălelilor. Mă rog, al celor știute, că neștiute or mai fi destule.

        N-o să stau să înșir acum toate farsele copilăriei și adolescenței, care mi-au cauzat adevărate drame la momentul respectiv, dar nu m-au omorât, poate m-au făcut doar mai circumspectă și mai puțin iubitoare de oameni. Nu pot trece cu vederea însă cele două mari păcăleli de ordin sentimental și profesional sau profesional și sentimental care nu doar m-au șifonat iremediabil, dar m-au făcut să îmi pierd până și încrederea în mine însămi și în capacitățile mele de selecție și decizie. Iar asta e grav, cel mai grav. N-am să insist prea mult nici asupra farsei profesionale, nu acum.  E prea proaspăt evenimentul, n-aș putea fi obiectivă. N-am făcut încă o analiză completă a cauzelor și efectelor, deși asta n-ar rezolva nimic până la urmă.

       De la farsele sentimentale s-a scurs însă destulă apă pe Dunăre încât să pot trage niște concluzii, aș zice eu, pertinente. Una ar fi că m-am păcălit în adevăratul sens al cuvântului o singură dată. Dar a fost suficient. Celelalte au fost doar compromisuri, păcăleli asumate în încercarea de a mă adapta societății, comunității, familiei extinse, tradițiilor seculare. Cum s-ar spune, am știut că nu e ce trebuie, dar am pariat, după exemplul și la sfatul celorlați, în ideea că mă voi căli. Nu s-a întâmplat. Recunosc că, după ani buni, uneori stau și mă întreb oare cum ar fi fost acum dacă…

         … dacă aș fi suportat un adept înflăcărat al medicinei naturist-homeopate. Eu m-aș fi îmbolnăvit de COVID, iar el, având o imunitate de invidiat, mi-ar fi administrat rafturi de suplimente și uleiuri esențiale. Mi-ar fi interzis să merg la medic, să mă vaccinez și mi-ar fi ars măștile, amenințând cu divorțul pentru respectarea restricțiilor naționale. Între timp, cât eu aș fi trebăluit prin bucătărie, ca orice femeie de casă, ar fi ieșit la un mic protest cu vuvuzele pe Bulevard sau ar fi scris injurii fără cratimă pe site-urile de socializare. Nu, mai bine nu, oroare!

        … dacă aș fi tolerat un credincios împătimit, vajnic apărător al ortodoxiei naționale. Aș fi mers în pelerinaj forțat la toate mănăstirile din țară, ba și de peste hotare. Aș fi devenit expertă în Viețile Sfinților, masluri, parastase, dezlegări la pește și alte tradiții milenare. Aș fi ținut cu sfințenie toate posturile din calendar. M-aș fi îmbrăcat în costum popular. M-aș fi minunat citind cum Sf. Filofteia (sau Varvara, de ce nu chiar Sf. Vineri sau Duminică) a atins cu o creangă de alun un munte și acesta s-a despicat în două, făcându-i loc să treacă, închizându-se apoi în fața prigonitorilor. Cum, nu credeți așa ceva? Ba eu cred, cum te văd și cum mă vezi, e cât se poate de adevărat! Și, bineînțeles, nici cu acesta nu m-aș fi vaccinat.

       …dacă m-aș fi acomodat cu vreun iubitor de sport și mișcare. Aș fi ținut-o într-o alergare.  Neapărat fără implicare. Sănătate curată, nu m-aș fi mai îmbolnăvit, respectiv vaccinat, niciodată! După gimnastica de înviorare, printre icneli și gâfâieli, aș fi mai strecurat câte o carte. Seara, el ar fi mers cu băieții la o bere sau pe stadion, iar eu aș fi dezbătut, la telefon, cărțile citite pe furiș sau filmele cu vreun amic intelectual de … bonton.

      …dacă aș fi acceptat un … scârțar. Am fi făcut economie la apă și electricitate. M-ar fi urmărit pas cu pas și s-ar fi asigurat că n-am lăsat niciun bec aprins și niciun foc nestins. Ar fi numărat și adunat toate picăturile risipite la robinet. S-ar fi asigurat că avem cea mai ieftină viteză de internet. Ar fi colindat magazinele calculând prețul produselor la suta de grame. Și am fi interzis oferirea de cadouri intra sau interfamilial, din motive de … stres finaciar.

       …dacă aș fi plăcut un gospodar. Aș fi avut acum casa lună. Gresie și faianță în balcon, încălzire prin pardoseală, plafoane false, rulouri exterioare, totul făcut cu mânuțele lui fine. Ar fi mers totul strună! Unde mai pui că și domeniul de la țară ar fi fost ceva de nedescris! Sere gemând de răsaduri, sisteme de picurare, garduri impunătoare, orătănii forfotind prin ogradă, aer curat, praf, muște, soare… Nu trebuia decât să petrec mai mult timp, jumulind câte o găină de țară, în fața televizorului din bucătărie. Ce să mai vorbim, o feerie! Dacă stau să mă gândesc mai bine, asta ar fi fost varianta cea mai adecvată. Ehei! Și fericirea mea, unde aș fi aflat-o, dacă…?

7 gânduri despre &8222;Dacă…&8221;

    1. Mulțumesc, Ina! Unii dintre noi, căutătorii sau păcăliții, uneori sfârșim prin a rămâne sub semnul lui ”dacă”. Pentru că altfel nu putem. 🙂 Toate cele bune!

  1. EXCELENT post, Irina… multumesc pentru ca treci pe la locu’ meu de joaca virtual(a), sanatate deplina, tone de inspiratie si-un aprilie optimist, senin, „safe”!!! ❤

    1. Mulțumesc și eu, am revenit după o pauză mai lungă, sper sa fiu mai activă de acum. Toate cele bune! O primăvară fără probleme să avem!

      1. la fel si eu, Irina… de când cu „ciuma” globala, nu mai calatorim de un an si ceva, asa ca mi-a cam pierit chefu’ de „bloguiala”, însa mai poposesc uneori pe ici, pe colo, inclusiv la tine – chiar daca nu las „semne” concrete… 🙂 SPER ca vaccinu’ va fi generalizat pân’ la toamna, doar asa, putem spera într-o „normalitate” ce va fi total, complet diferita de cea anterioara covidului.

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s