Amintiri în chinuri, despre niște vaccinuri

Cotidiene, Mărturisiri

Stau de dimineață și urmăresc cum decurge vaccinarea. Cadre medicale emoționate, fiole în prim-plan, cadru strâns pe mâini înmănușate extrăgând serul. Jurnaliști curioși.

– A durut?

– Nu, n-a durut.

Acesta oare să ne fie primul gând la apariția unui vaccin? După un an de teamă, incertitudine, izolare? După un an în care viețile noastre și-au ieșit complet din făgaș? Și când spun asta, mă refer la cei informați și responsabili, nu la cei care au purtat masca de formă, de frica amenzii, iar în rest și-au văzut de obiceiurile lor și au sfidat orice recomandare, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta să ne fie îngrijorarea!? Dacă doare?!

Îmi vin în minte frânturi din prima copilărie. A fost o vreme când am cochetat cu antivaccinismul. Avant la lettre, cum s-ar spune. Probabil intuiam eu ceva efecte adverse iremediabile, vreo paralizie, vreun cip, vreo tehnologie 5G sau cine știe câte alte grozăvii. Pe atunci nu te întreba nimeni dacă vrei sau nu să te vaccinezi. Vă dați seama, nu se inventase cuvântul libertate. Nici de drepturile noastre nu prea eram noi conștienți pe atunci. Așa se face, pesemne, că nimeni nu se gândea măcar că un vaccin i-ar putea face rău. Începea campania și toată lumea se vaccina fără crâcnire și fără discuții inutile. Eram doar niște maimuțe fără minte, vezi bine. Atunci medicii erau medici, profesorii profesori, inginerii ingineri și fiecare își vedea frumușel de profesia lui și făcea ce știa el mai bine. Între timp, au apărut ”influenzerii”. Toată lumea știe de toate și mai nimic. Ne-am eliberat. Dar să revenim la vaccinurile noastre. Mi-aduc aminte că în clasa întâi mi s-au administrat vreo trei. Primul a fost cu mare cântec. A fost nevoie de trei adulți să mă țină. Ca să nu sperii ceilalți copii, m-au luat pe sus și m-au dus în cancelarie, unde am urlat și m-am zbătut ca un porc la tăiere. Unul subponderal. Într-un final, m-au imobilizat, m-au înțepat și circul s-a sfârșit. Nu, din moment ce vă scriu acum, nici n-am paralizat, nici n-am murit. La al doilea vaccin, m-am deșteptat. Cum am văzut medicul și asistenta intrând pe poarta școlii, am evadat. Mă rog, am încercat. Am fugit de mi-au scăpărat picioarele la mama, la grădiniță. Învățătoarea a trimis după mine doi băieți din clasa a treia, dar nu m-au putut prinde. Doctorul, în schimb, a fost mai iute de picior și, pe la jumătatea drumului, m-a înșfăcat. Și m-a adus frumușel în clasă, ca pe o legătură de lemne, la subraț. Prizonieră, tot nu m-am dat bătută și am făcut ce știam eu mai bine: m-am zbătut și am urlat. Învățătoarea a trimis după mama, numai că mama mea nu era o mamă informată, modernă și liberă așa cum sunt mamele de acum, așa că m-a repezit de nu m-am văzut, m-a ținut cu forța și m-a vaccinat. De data aceasta au fost și efecte secundare. Îmi amintesc că am avut febră și ditamai buba care tot ” cocea” și se spărgea de am rămas și acum cu o ditamai cicatrice pe braț. Dar n-am murit, nici în autism nu am dat. Nici eu, nici colegii mei. Doar ne-am imunizat. La al treilea vaccin, doar am lăcrimat puțin. Nu dădea bine să mă las așa ușor. Al treilea a fost la picior. Nu, nu merg în baston. Nu știu cum se face, dar am scăpat. Apoi parcă ne-au mai înțepat în clasa a opta și la liceu, dar n-am mai protestat. Primele trei îmi luaseră mințile deja, vezi bine. Sunt teleghidată acum. M-au cipat.

13 gânduri despre &8222;Amintiri în chinuri, despre niște vaccinuri&8221;

  1. In primul rand vaccinul asta nu e vaccin ci o hibridare a organismului tau cu un informatii genetice de la alt organism!
    Nu o sa existe „efecte secundare” pentru tine pentru ca tu nu mai esti tocmai tu dupa hibridare! O sa fi altcineva care o sa reactioneze altfel decat reacționai pana acum!
    Fara cip!

    1. Celebrul leșin invocat de antivacciniști! Irelevant pentru mine. Putea avea n alte cauze, chiar teama de ac. Am pe cineva în familie care leșină de câte ori i se ia sânge sau este înțepat, chiar și la dentist. Lăsând acest exemplu (penibil, aș spune) la o parte, teoriile conspirației nu au avut succes in cazul meu. Sunt de cealaltă parte a baricadei. Fiecare alege în dreptul său. Eu aleg vaccinarea, asumându-mi toate riscurile aferente. Orice alegere in viață are și efecte secundare, până la urmă. 😉

      1. Ai puţină răbdare, urmează ceva mai mult. „Celebrul leşin” nu a fost unic aşa cum ar vrea unii să credem. Rezervă-ţi (mult) timp să citeşti în amănunt, inclusiv link-urile ce vor fi prezentate ŞI comentariile. Sigur că e dreptul tău să alegi – nici nu vreau altceva decît ca NIMENI să nu îndrăznească să-mi ia dreptul de a alege. Vom vedea ce va fi.

  2. Deci şi tu eşti cipată încă din copilărie. Şi eu. Dar eu, recunosc, sunt „oaie”, cum le place celor foarte informaţi să ne numească pe noi ăştia proştii care cred în medicină, nu-s frunze de lotus, nu am protestat deloc. Apreciez împotrivirea ta şi m-am amuzat tare văzându-te parcă fugind de toţi. Mică, mică, dar tare hotărâtă ai fost.
    Eu nu-mi mai amintesc dacă şi-n liceu ne-au vaccinat. E clar, mi-au şters amintirile, săăăriţi! 😀 😀
    Zi faină, Irina!

    1. Da, mă temeam foarte tare de injecții. Îmi amintesc că și la liceu, în clasa a noua, am făcut un mare circ la început de an. Fiind profil pedagogic, făceam practică și aveam nevoie de analize medicale pentru asta. Ei, am plâns și m-am zbuciumat mai rău decât un copil, asta în primul an. Am mințit că sunt alergică la injecții, dar tot n-am scăpat. 😆 Știu că ne-au vaccinat la un moment dat și la liceu, nu mai știu ce vaccin. Însă am fost curajoasă.
      Cât despre cei informați, eram convinsă că o să sară imediat. Sunt foarte dornici să ne salveze din ghearele inamicului străin. 😉 Dar eu îmi asum statusul de cobai, sunt gata să mor în numele științei. 😀
      Zi frumoasă și ție, Potecuțo!

  3. Sărut mâna, dragă Irina și bine te-am regăsit! Ai un umor pe cinste. Am râs cu lacrimi cum ai povestit „aventurile” cu vaccinările din copilărie. Vorba ta, pe atunci toată lumea își făcea treaba și nimeni nu crâcnea. Eram copii, ne speriam de acul seringii, dar ieșeam teferi din fiecare „aventură”. Și, slavă Domnului, nu am avut niciunul nimic, nicio problemă. Cred că al doilea vaccin a avut același efect la mai toți. Și eu am ditamai semnul pe braț! Dar n-am crăpat din asta!
    Cineva mă avertiza zilele trecute că dacă o fi să mă vaccinez, e jale mare, toate anomaliile o să mi se întâmple. Facebook-ul e plin de asemenea articole care avertizează apocaliptic. Mă sună cunoscuți, care nu m-au mai sunat de mult timp, să mă chestioneze dacă mă voi vaccina? Doamne ferește să fac asemenea greșeală!!! O situație tare aiurea! Sunt atâția oameni care au trecut prin suferințe crunte, din cauza acestui virus, iar unii nici nu au mai scăpat, săracii. Și nu vorbesc de la televizor, ci de oameni pe care îi cunosc personal. Și vin niște inconștienți și spun că „nu este nimic, doar o simplă răceală”! O lume întreagă este bulversată, mor oamenii cu miile și pentru unii asta este nimica toată! Cred că cel mai grav efect al pandemiei este tocmai această nebunie a oamenilor. O stare de spirit incredibilă și o dezbinare cruntă a oamenilor. Să sperăm că vom trece și de toate acestea și că ne vom reveni, câct de cât, la normal…
    Multă sănătate și numai bine, dragă Irina! 🙂

    1. Ai dreptate, problema noastră acum nu e atât virusul în sine, cât dezbinarea oamenilor. Am pierdut prieteni pur și simplu pentru că avem altă părere despre virus și vaccin. Eu am luat virusul la începutul lui decembrie (deși am respectat toate măsurile de protecție, dar am mers zilnic la serviciu, cu mijloc de transport în comun, lucrez cu oameni etc), știu cum este, nu a fost o simplă răceală, și asta în condițiile în care am avut o formă ușoară. Mi-am văzut părinții doar de câteva ori în acest an, și atunci am stat la distanță și cu măștile pe față. Mi-am petrecut sărbătorile singură, în casă, pentru că nu risc să îi expun pericolului și să îi pierd. Am cunoștințe care au murit din cauza acestui virus sau care și-au pierdut ființe dragi. Nu îmi doresc să mă mai infectez iar, mai ales că știu prin ce am trecut. Așa că eu aleg vaccinarea, în speranța că va aduce o rezolvare, chiar dacă implică anumite riscuri. Orice tratament are și efecte secundare, fiecare pune în balanță beneficiile și posibilele riscuri și alege. Și aleg asta nu pentru că nu sunt informată, ci pentru că asta îmi inspiră mie încredere. Pur și simplu am ales să mă informez din alte surse, singurele credibile pentru mine. 😉
      Sănătate, Alex!

      1. Of, Irina, îmi pare tare rău că ai ytrecut prin experiența asta urâtă. Deci știi „pe pielea ta” cum este cu acest virus. Și atunci, cum or putea unii să minimalizeze pericolul și problemele generate de acest virus, ca și cum nu ar fi nimic? Este… mai mult decât inconștiență! Când știi oameni care au stat săptămâni în șir la aparate și au rămas cu niște sechele urâte…. astfel de „păreri” pe care unii caută să le impună celorlalți, sunt de-a dreptul jignitoare. Sunt întru totul de acord cu decizia ta de a te vaccina.
        Îți doresc numai bine și un an nou cât mai bun și cu multe motive de bucurie. Toate cele bune și familiei tale! 🙂

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s