Viață

on

       Aceeași senzație de alergare în cerc. Nu cerc ca simbol al perfecțiunii, ci al claustrării. Al întoarcerii în același punct mort, fără scăpare. Conștiința acută a unor eforturi susținute, repetate, ale căror rezultate sunt de fiecare dată, în ciuda perseverenței,  mult sub așteptări. Pe toate planurile și în toate direcțiile.  Știi că poți mai mult și că meriți mai mult. Și atunci, dacă poți, de ce nu poți? Aceleași întrebări retorice, repetate obsesiv. De ce?! Aceleași greșeli. Aceleași lecții neînvățate. Aceeași neputință de a descoperi greșeala și de a o lua pe alt drum. Aceeași incapacitate de a ieși din sine.  Inadaptare și completă incompatibiltate cu tot, cu toți și cu toate. Oboseală cronică. Epuizare. De ce mama dracului toate examenele și toate eșecurile din viața mea au fost vara?! Cu soarele ei nenorocit care numai dătător de viață nu este pentru mine. Cu zăpușeala asta epuizantă. Cu așteptarea nesfârșită a unei ploi. Cu monotonia zilelor libere, interminabile, petrecute în casă, visând la cărările de munte din fotografiile altora. Da, e o aptitudine și asta. Să închizi ochii și să îți forțezi într-atât simțurile încât să simți în nări parfumul de brad șă să auzi în timpane susurul izvorului din fotografia lui sau a ei sau a lor. În lipsa unei realități adevărate. Și palpabile. La care nu ai acces, din n motive, mai mult obiective decât subiective. Zile în șir în care trebuie să te abții de la tot și de la toate.  Pentru că aproape tot îți face rău, sub o formă sau alta.  Pentru că ai un corp care mereu te-a trădat. O carcasă neajutorată și neputincioasă, care te tot trage la vale.  Și care nu a fost niciodată pe măsura dorințelor și a voinței tale.   Pentru că nu poți să stai în picioare mai mult de câteva minute. Pentru că faci febră musculară după nici zece genuflexiuni întâmplătoare.  Pentru că faci insolație după nici un sfert de oră de stat în soare. Da, nimeni nu te crede, ești doar o sclifosită și o răsfățată. Cum să ți se facă rău de la atât, fată?! Nu vrei decât să te sustragi de la muncă, vezi bine! Zile în care te saturi cu parfumul căpșunilor din frigider sau cu aroma de cafea care îți intră pe fereastră, pentru că o experiență completă, reală, gustativă ți-ar declanșa adevărate drame intestinale și te-ar împiedica să mai ieși din casă. Iluzii. Hrana ta de când te știi. Speranțe moarte și resuscitate infinit. Așteptare. Atât ți-a mai rămas. Viață.

Reclame

19 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Las’ că-n următoarea o să ne luăm amîndoi revanşa. 🙂

    1. Irina spune:

      Ha, ha și iar ha!

      1. A thorn in your side spune:

        Containerele astea în care ne aflăm sînt neimportante – sufletul e nemuritor. Undeva, cîndva, vom găsi combinaţia potrivită, aşa cum probabil am mai găsit-o de miliarde de ori pînă acum. 😉

        1. Irina spune:

          Nu cred în teoria reîncarnării. Pentru mine astea sunt doar povești similare viziunii biblice. Ce mi-e una, ce mi-e alta! Așa că nu merge cu minciunele de-astea în vârf de băț în ce mă privește. Dar dacă pe tine te ajută sau te consolează, așteptare plăcută! 🙂 Eu mă mulțumesc cu o amărâtă de vacanță la munte, dar una pe cinste, pe care să o simt cu toate simțurile. Visuri, taică! 😆

          1. Şi atunci ce faci pentru a schimba starea curentă a lucrurilor? Sau mai bine zis: poţi face ceva? Poţi repara containerul? Îl poţi schimba dacă nu poate fi reparat? Care ar fi alternativele?
            În paştele mă-sii, nu pot să cred că noi – ca fiinţe aşa-zis superioare – sîntem mai prost construiţi decît buruienile care renasc an de an, decît florile, copacii… Mă piş pe ea de biblie – ediţie „revăzută şi adăugită” de sute, mii de ori, după cum s-a potrivit „vremurilor” – dar dacă ar fi să fie adevărat că noi am fost construiţi după chipul şi asemănarea acelui „zeu suprem” atunci ar trebui să avem aceleaşi puteri, să fim la fel de nemuritori. Nu mă iau după asta, încerc doar să folosesc logica şi fizica – fie ea şi cuantică. Şi, poate, o fărîmă de speranţă. Ceea ce ţie pare că îţi lipseşte, şi nu e bine deloc.
            În clipa asta regret că nu putem discuta faţă în faţă, să-ţi pot povesti anumite lucruri care nu pot fi expuse public. Ştiu că nu m-ai crede dar cel puţin le-ai lua la cunoştinţă, şi poate cîndva… Dar asta e, nu încerc să te schimb ci doar să te ajut să vezi alte puncte de vedere; judecata şi concluzia îţi aparţin. Şi aş vrea să mă crezi cînd spun că te înţeleg pe deplin, ştiu prin ce treci – iar asta nu e o „formulă”, nici profesională nici condescendentă, ci purul adevăr. Fiindcă îl trăiesc eu însumi de cînd mă ştiu.

            1. Irina spune:

              Unu: fizic vorbind, științific, nu cred că există un suflet separat de corp. Când corpul, materia, moare, nu există o energie care supraviețuiește separat. Pac! S-a stins lumina.
              Doi: Containerul poate fi doar cârpit. Mai sudezi într-o parte, se crapă în alta și tot așa până cedează de tot. De ce ar trebui să avem o alternativă? Ce alternativă are fătul mort prematur? Ce alternativă are puiul cel mai slab din cuib, care moare înaintea tuturor? Suntem animale și atât. Tu pornești de la perspectiva religioasă, spirituală asupra lumii și a vieții, de-asta nu îți poți explica anumite lucruri. De ce am fi nemuritori? Este broasca nemuritoare? 🙂 Slăbiciunea mea fizică e doar o formă de manifestare a selecției naturale. Care chiar funcționează, în cazul meu. Să îți mai spun ceva: buruienile sunt mult mai rezistente decât plantele ameliorate. Plantele inferioare, simple, sunt mai rezistente decât cele superioare la boli și dăunători. Insectele sunt mai rezistente decât majoritatea ființelor vii, superioare evolutiv. Deci superioritatea morfologică, evolutivă, nu este direct proporțională cu rezistența.
              Trei: Ce fac pentru a schimba starea actuală a lucrurilor? Nu știu ce să fac. Tot încerc să o schimb cam de când am devenit conștientă de neputința mea. Dar mă întorc în același punct mort. Invariabil. Poate ar trebui să mă opresc din eforturile mele sisifice și să mă apuc să îmi număr binecuvântările, așa cum îmi recomanda o domnișorică pioasă. Pentru că nu putem avea decât ce ne este îngăduit de sus, nu-i așa?! 😀 Și tututor ne-a dat Cel de Sus, dragul de el, daruri și binecuvântări.

              1. Dacă şi io-s religios… 🙂 Încerc doar să întorc problema pe o parte şi pe alta şi s-o bat bine, ca pe chiftele.
                Am mai spus de cîteva ori prin diverse locuri că eu am murit de-adevăratelea de două ori într-o zi. Sigur, eram fraged copil pe atunci, dar experienţe de genul ăsta nu le uiţi în veci. Explică-mi şi mie cum am putut, la vîrsta de trei ani, cu febră aproape de 41°C, să mă privesc pe mine însumi de undeva de la înălţimea tavanului şi pe ai mei împachetîndu-mă în foi de varză fiindcă atît îi ducea capul la vremea respectivă ca tratament pentru congestie pulmonară. Explică-mi cum am rămas în zbor, pentru o fracţiune de secundă sau poate mai mult, în urma ambulanţei care mă transporta într-un final spre spital, trecînd pe culoarea roşie a semaforului. Dacă nu există suflet, ca energie pură, cum mama dracului aş fi putut eu experimenta aşa ceva, lucruri care mi-au fost şi au rămas arse în conştiinţă timp de aproape cincizeci de ani? Tu crezi că vorbesc din cărţi? Nu, draga mea, vorbesc din viaţă, din ce-am trăit (şi murit) eu însumi.
                Şi-ţi mai spun ceva, va trebui să mă crezi pe cuvînt: puterea gîndului e enormă; poate da viaţă şi o poate lua. E alegerea ta ce fel de gînduri naşti, dar să nu-ţi închipui nici măcar pentru o clipă că ele sînt simple himere. Şi mă opresc, că deja am vorbit prea mult.
                O seară liniştită îţi doresc.

                1. Irina spune:

                  Nu cred în astfel de povești cu sufletul care se desprinde de corp. Poate sunt simple închipuiri sub influența celor auzite, mai ales că aveai doar trei ani. Eu nici nu am amintiri de la trei ani. Și eu am fost resuscitată cam pe la aceeași vârstă, în spital, dar nu îmi amintesc absolut nimic.
                  Dacă puterea gândului e așa mare, tu de ce nu ți-ai schimbat viața așa cum ți-ai fi dorit, doar cu gândul? Spui că ești în aceeași situație cu mine, de o viață. De-ar fi o unealtă așa ușor de manipulat, toți și-ar îndeplini toate dorințele cât ai bate din palme 🙂 .

  2. Ana spune:

    Iti doresc sa mergi in vacanta la munte, cat mai curand posibil! 🤗

    1. Irina spune:

      Nu prea văd cum, Ana! Cu trenul și de una singură , singura posibilitate deocamdată și cam dintotdeauna, nu îmi surâde deloc. 😦

      1. Ana spune:

        🤗🤗🤗😚😚😚

  3. fosile spune:

    Este alternativă şi pentru neputinţe fizice.Maşina.Da, trebuie găsit omul cu aproximativ aceleaşi probleme şi care deţine şi o maşină şi împreună puteţi ajunge la acel mult visat munte.
    Zic şi eu, care de ceva vreme nu mai pot fi cum am fost la 20, la 30, la 40 sau chiar la 50 de ani.
    Atîta timp cît poţi să visezi înseamnă că, încă, mai ai speranţa că…
    Sau o ieşire cu copiii la munte.Autocar, etc., etc.
    Ce zici?

    1. Irina spune:

      Așa este. Omul cu aceleași probleme și cu mașină este soluția. Îl caut de mai bine de zece ani, fără succes 🙂 . Și da, mașina este cuvântul cheie pentru genul de plecare. Mașina este buba. Si aceasta mașina trebuie să o aibă acel el, pentru că eu nu pot conduce. Dar oamenii cu aproximativ aceleași probleme ca mine nu conduc, invariabil. Iar oamenii care au mașină nu își doresc o povară ca mine. Mă bucur că vede cineva lucrurile la fel ca mine. Majoritatea îmi spun să plec singură. Deși ei nu au plecat așa niciodată. E ușor să dai sfaturi 🙂 .
      Am ieșit cu copiii câțiva ani la rând, excursii de o zi, mai schimbam decorul, era singura mea ieșire din an. De doi ani am schimbat locul de muncă, iar aici nu se mai obișnuiește. Sunt familii cu alte posibilități materiale, alt stil de viață, pleacă săptămânal în weekend, nu îi mai tentează o excursie școlară. 😦

      1. fosile spune:

        Pot fi şi două trei femei cu o maşină şi care să se distreze împreună, în funcţie de posibilităţile fiecăreia.Sau chiar excursii organizate, cu autocar, dar neaparat împreună cu încă cineva ( femeie sau bărbat) cu care ştii că rîzi la aceleaşi glume, admiri aproximativ aceleaşi imagini şi de braţul sau de umărul căruia/ căreia să te poţi sprijni, la nevoie şi mai ales, care nu bate din picioare dacă ai chef sau nevoie să te aşezi, chiar dacă toţi ceilalţi merg.
        O fi mai greu pînă faci primul pas, dar oferă perspective.

        1. Irina spune:

          Așa am avut până acum o repulsie față de ieșirile în grup organizat, mai ales de femei sau persoane vârstnice! Dar parcă văd că tot acolo o să ajung, din lipsă de alternative 😦 .

          1. fosile spune:

            Excursie sau grup organizat nu presupune, neaparat, persoane în vîrstă.Nu m-am referit la pelerinaje sau alte asemeni ci excursii.Din cîte ştiu se mai organizează astfel de ieşiri de către agenţiile de turism.

            1. Irina spune:

              Da, am auzit și eu. Ba chiar participanții ar fi grupați după interese similare. Dar nu știu exact care este sistemul de masă și cazare, trebuie să mă interesez. Eu sunt mai dificilă, ca să mă pot odihni trebuie sa dorm singura in cameră. Altfel nu închid un ochi toată noaptea. Având probleme digestive, și cu masa e o problemă. E mai … complicat cu grupul, mai mult încurc.

  4. andreica spune:

    Apropo de excursia organizata… Hai sa va povestesc o chestiune recenta, unica, si pe care sper sa nu o mai experimentez niciodata!

    In ultima vacanta in tarisoara noastra draga, mai exact Hunedoara, Castelul Corvinilor (aprilie 2018) am vrut eu sa fac o excursie acolo. De fapt mi-ar fi placut singura, dar nu aveam cu cine. Asa am ajuns eu sa caut agentii de turism ce ofera astfel de excursii organizate. Binenteles ca voiam una care sa imi ofere un pret bun dar sa fie si cu reputatie, ca doar nu merg toata ziua acolo!
    OK, am gasit eu un site, adica primul ce mi-a fost afisat, 10 ani vechime, review super bun, pret bun cu intrari cu tot la castel! Nici ca se putea mai bine.
    Toate bune si frumoase, pornim la timp, ajungem la timp la castel (avem 2 ore)! din care pierdem 20 minute pana ni se cumpara bilete, se impart, ni se explica etccc! Bun
    Intram in castel, in turma, nici nu incapem toti in prima incapere, stam la coada! Pana la urma ma furisez si plec mai departe, numai grupuri, poze naspa, ca doar intr-o camera mica cu 30 de oameni in grup, nu mai poti face poze ok nemiscate, toti zumzaie in jurul tau, si mereu o tanti (raspunzatoare de grup) ma striga sa nu plec mai in fata cu o camera decat ei! Hei, dar cica aveam liber! pai liber, dar sa nu ne pierdem! Ok,acum ce era sa ma cert cu tanti ….
    Iesim in gradina, aici eu imi bag picioru, ‘hai tanti ca e gradina, ne vedem’, chiar trebuie sa mergem cate 3 pe rand si de manuta? Ok, se simte jignita, ne lasa liberi si pleaca. Noroc ca nu am facut numai eu scandal.
    Vizitez eu frumos gradina, fac poze, ma uit la ceas, la fara 10 sunt la locul intalnirii! Se face ora intalnirii 10 lipsesc, la si 20 de minute, 5 apar, dupa 30 minute apar si ceilalti 5 care fusesera si la muzeu si nu au simtit cum s-a scurs timpul! Nervi!!!!!
    La al doilea obiectiv avem cu 30 minute mai putin, ca doar am stat sa asteptam imbecilii in autocar! Aceasi poveste cu turma, ca altfel nu merge, ca ne pierdem! Greatttt.
    Bun, locul era imens, ca sa ajungi sa vizitezi tot faceai 15 minute, fara opriri, poze … si cu pasi mari! Am injurat-o continuu pe ‘tanti’ fiindca fugea, si eu nici nu apucam sa fac o poza ca si se intoarcea sa vada unde m-a pierdut! Nu o interesa ca batranele deabia se tin de grup, nimic, programul e sfant!
    In castel la fel, ne lasa liberi (serios, oare fiindca sunt 2 etaje si nici 10 camere)? dar sa ne vedem la iesire din nou, adica iara nu apuc sa fac poze prin gradina!
    Apoi cativa au iesit in gradina, si au mers sa faca poze, noi fraierii ce am ascultat, mergem in grup la autocar! Acolo din nou asteptam 45 de minute pe runda a doua de imbecil,, cum sa nu aiba ei poze de acolo. Dar chiar asa, eu oare de ce nu am putut sa fiu ca ei??? Si stai ca de nu mergea insotitoarea dupa ei, cine stie cat ar fi stat …..

    Concluzie: Draga Irina, degeaba agentia e ok, daca cei care se inscriu sunt prosti si nesimtiti! Si cu astfel de oameni numai in grup de manuta poti merge dupa program :(((( si decat asa mai bine deloc!
    Ce iti faci tu cu mana ta e bun facut. Singurica nu stai dupa nimeni, in grupurile astea fiecare e diferit, cu problemele lui, nu stiu cum sa-ti spun …e mai mult o alergatura decat vizita de placere.

    1. Irina spune:

      Înțeleg perfect și știu cum e. Am mers o singură dată cu un grup școlar, dar nu ca organizator, ci așa, ca simplu turist, pentru că nu am vrut să stau cu ochii în patru și să răspund de siguranța copiilor. Am vrut doar să mă relaxez. Toate bune și frumoase, mi-am rezervat chiar cameră separată, am plătit suplimentar, nu aveam decât grija mea și a rucsacului din spate. Singura problemă a fost că trebuia…să mă țin de grup 🙂 . Totul era pe fugă, aglomerație, gălăgie. Mie îmi place să nu depind de nimeni, să fac totul în tihnă, să fac fotografii, să pierd vremea studiind detaliile, să fac ce vreau eu, cum vreau eu, când vreau eu. Sunt o fire independentă. Așa că nu îmi surâde ideea unei excursii în grup. Mie nici cu prietenii nu îmi place. Dar deocamdată nici singură nu pot. Dacă aș fi șofat, nu mai era nicio problemă.

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s