Jurnalul de sâmbătă (8)

         Sâmbătă, 27 ianuarie 2018

       Încep ziua cu o constatare publicată de un amic: ”Se întâmplă să apară ceva din senin să-ţi… strice toată ziua, tot din senin.” Amicul a fost mai slobod la gură, dar eu sunt fată, cadru didactic pe deasupra, așa că o să fiu mai delicată. Îi dau replica ,,Se întâmplă să apară ceva din senin și să-ți strice toată viața. Se mai întâmplă, ce să-i faci!?”.

       Da, se întâmplă. Este în firea lucrurilor. Credincioșii se consolează rapid, au un răspuns la toate, bune sau rele: ,,Așa a vrut Dumnezeu, știe el ce e mai bine pentru tine, are el planul lui.” Dar dacă nu ești credincios, ce (te) faci?! Începi să te întrebi, obsedant, de ce ție? De ce trebuia să fii tu în acel procent de 20 %? Păi da, ai fost și vei rămâne un caz special. De ce?! De ce????? Când ai făcut pe dracu` în patru să eviți și să fie bine. Când nu cunoști un om mai precaut ca tine din punct de vedere medical?! De ce acum, când abia te mai liniștiseși și îți făcuseși ceva planuri pe termen îndelungat? De ce nenorocita asta de viață vrea să-ți dea chiar totul peste cap? Unde ai gresit? Cu ce? Poate tocmai pentru că ai vrut să deții controlul absolut asupra a tot ce ți se întâmplă și nu ai lăsat niciodată lucrurile să evolueze firesc. Nu te-ai lăsat trăită, ai vrut să decizi de fiecare dată, să faci ce vrei, nu ce-ți este ,,dat”. De ce ți-a fost frică, oricât te-ai zbătut, nu ai scăpat.

      Oricât ai încerca și oricât ai vrea, nu te poți consola. Asta trebuia să fie doar decizia ta. Nu era nevoie să vină viața să-ți dea o mână de ajutor, cu viclenie. Viața are un mod al naibii de perfid de a-ți îndeplini dorințele cele mai mari în așa fel încât să-ți demonstreze că, de fapt, nu a fost alegerea ta. Primești ce îți dorești, dar nu așa cum ai fi vrut să ți se întâmple. Nimic nu e gratis, nici măcar o așa-zisă pierdere. Da, o să fie cum vrei tu, dar pierzi altceva. Și nu te mai întreabă nimeni dacă accepți târgul ori ba.

      Singura explicație plauzibilă, singura care mai are sens în tot acest joc absurd, e că suferința interioară este cauza directă a deteriorării fizice. Boala fizică e, de fapt, o reacție de autodistrugere a corpului, la comanda psihicului obosit să tot accepte stresul, frustrarea, refuzurile, nedreptatea, singurătatea, tot ce nu îi plăcea. Frământarea interioară (complet de neînțeles și de necrezut pentru ochi străni) din ultimii doi ani și ceva ți-a dinamitat și carnea asta fragilă. Altfel nu poți să îți explici surpriza. Ai încercat de când te știi să trăiești așa cum ți-ar plăcea. Nu ai reușit, oricât te-ai zbătut. Pentru că de fiecare dată te-ai lovit de ceva. Din motive pe care de mult ai obosit să le mai tot cauți sau analiza. Poate ai avut așteptări mult prea mari în raport cu potențialul tău, cu puterea ta de a le realiza. Nu toți au puterea de a trece cu ușurință peste eșecuri repetate și de a o lua de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. E ușor să dai sfaturi, dar e greu să fii în pielea celui împricinat. Pentru unii pierderile, afective sau de altă natură,  sunt fatale. Pentru cei care chiar  își fac niște planuri cu viața lor și nu așteaptă să fie dirijați de forțe supranaturale.

        Acum ai de luat o decizie relativ grea. Tu știi ce îți dorești, ai întors situația pe toate părțile și ai ales fără ezitare. Tot ce este mai important pentru tine este doar siguranța, sănătatea și viața ta. Viața TA.  Dar te întrebi: nu cumva vei eșua din nou tocmai din cauză că vrei să forțezi lucrurile ca totul să fie bine?! Nu cumva vei greși din nou pentru că vrei să fie o alegere personală ?! Nu cumva îți vei pune în pericol viața tocmai pentru că, în dorința de a ți-o salva, alegi ceea ce majoritatea nu ar accepta?! Nu cumva?!

Reclame

7 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Înţeleg destul de bine cum e cu suferinţa interioară, pierderile, autodistrugerea, însă tot nu mă pot încălţa cu papucii altcuiva. Cît despre sfaturi – ştim amîndoi cum e cu ele, oricît de bine intenţionate. Aşa că nu pot decît să-ţi trimit gînduri bune şi să sper, în sinea mea dar şi public, că vei fi bine, şi fără a recurge la metode drastice.

    1. Irina spune:

      Mulțumesc. Ai înțeles perfect despre ce este vorba 🙂 . Metodele drastice sunt singurele care taie răul din rădăcină, minimizează riscurile. Optez pentru așa ceva fiindcă îmi place siguranța și pentru că nu fac parte din categoria celor care cred în miracole 🙂 .

  2. Poteci de dor spune:

    Aş vrea să spun ceva dar nu prea pot. Gând bun şi sănătate multă, multă, Irina!

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Potecuțo! De acum înainte pentru mine sănătatea e un concept relativ. 🙂

      1. Poteci de dor spune:

        Îmi pare tare rău să aud asta!
        Ştiu că ar putea suna fals dar crede-mă că o spun din suflet: putem face ceva pentru tine?

        1. Irina spune:

          Mulțumesc, Potecuțo. Nu prea aveți cu ce. Deocamdată nu este ceva foarte grav, dar nici ceva de acceptat cu zâmbetul pe buze, cu nepăsare. Pe mine surprizele astea ale vieții mă intrigă și mă revoltă teribil. 😦 Tot încerc să găsesc cauze, explicații…

  3. vavaly spune:

    cautam explicatii logice pentru a intelege de ce ni se intapla dar uneori nu e nici o logica.
    sa fii bine Irina! sa faci alegerea care crezi ca te ajuta cel mai bine. sanatate multa! da mi un semn daca te pot ajuta cu ceva te rog!

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s