Cineva

         Momentul acela când tot ce mai simți în tine e un gol imens. Un gol pe care nu îl mai poate umple nimic. Nici măcar succesele profesionale. Zero barat și atât. Nici măcar succesele școlare. Nici măcar discuțiile amicale la ceas de seară. Veșnicele și interminabilele discuții amicale. Pe care cu toate perseverența de care te știi în stare nu ai reușit să le transformi în altceva. Pentru că toată chimia asta între sexe e treabă grea. Vine o zi când intri seara pe ușă și abia aștepți să-ți dai jos masca de zâmbet și de amabilitate pe care te obligă să o porți toată ziua conveniențele sociale, statutul profesional. Masca de ,,domnișoara”.  O arunci și nimeni nu te întreabă de ce ești trist. Poate e mai bine așa. Te-ai săturat să ți se tot spună că trebuie să te resemnezi și să te obișnuiești așa.  Poate să-ți iei o pisică sau să-ți cumperi un animal de pluș. O să vezi, o să-ți devină cel mai bun prieten și nu te trădează niciodată. Pentru că vezi tu!? Nu prea mai ai ce face, ai o vârstă, oamenii sunt cum sunt, asta e situația. ”Nu prea mai ai ce face.” N-ai crezut că vei accepta vreodată sintagma asta în viața ta.  ”Nu prea mai ai ce face.” E totuși un ,,nu prea”.

        Pentru un om singur, cel mai greu este să vadă că starea lui este normală în ochii celorlalți (,,Chiar nu te înțeleg de ce îți dorești atât de mult să fii cu cineva!”). Nu e altceva decât o confirmare a infirmității tale, a incapacității în plan relațional, pe care toți ți-o văd, numai tu nu. Chiar ești atât de orb să nu vezi că nu ești bun pentru așa ceva?! Reiei obsedant lista cu ce ai făcut, ce ai greșit, ce ți-a mai scăpat, ce ai mai putea. Da, au dreptate, îți dă tot cu ,,nu prea”. Și încerci să nu le mai spui nimic, să nu te mai vaiți (știi că ești penibil), să îți distragi atenția cu altceva. Suporți glumele răutăcioase și privirile compătimitoare. Le primești mila ca pe singura dovadă de simpatie pe care ți-o pot arăta. Tu n-ai avut noroc, ei da.  O vreme crezi că ai și reușit, dar vine o zi când îți dai seama că totuși îți lipsește acel cineva. Acel Cineva care nici măcar nu mai are nume sau chip. Singurul care ar putea umple golul din viața ta.

Reclame

19 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. A thorn in your side spune:

    Mea culpa pentru sfatul cu pisica, am vorbit şi eu dintr-o proprie experienţă destul de similară cu a ta (pînă la un punct). 😳

    1. Irina spune:

      Nimeni și nimic nu poate înlocui un partener. Toate au locul și rostul lor. 🙂

      1. Aşa ziceam şi eu cînd eram tînăr. Acum, decît nimic, mă mulţumesc cu next best thing.
        Dar fiecare cu viaţa lui.

        1. Irina spune:

          Nevoile se schimbă odată cu vârsta. Posibil ca peste 20-30 de ani să mi le reordonez și eu 🙂 . Deocamdată sunt întreagă, proastă nu sunt, pe drumuri nu sunt, onestă sunt, am destule pasiuni interesante, mă pricep chiar și la gătit, pe lângă multe altele despre care restul n-au habar. Nu sunt mai urâtă decât altele care au partener, și încă ce partener. Sunt net superioară concurenței, dacă e să o luăm pe criterii raționale. Nu văd de ce m-aș resemna și nu văd de ce nu aș fi eligibilă. Că asta mă doare mai mult . A mai rămas o singură explicație: nu m-am rugat suficient, de-asta nu mă ajută Dumnezeu 😆 🙂

          1. Hahaha, explicaţia asta ar funcţiona doar cînd ai avea vreo 60-70 de ani. 😆

            Eu cred că eşti prea bună la toate, din cauza asta intimidezi posibilele exemplare interesate. În special pe cei care mănîncă prea mută carne de pui din comerţ, care din cauza asta nu prea mai au cojones ca să-ţi poată face faţă. Crezi că un bărbat vrea o femeie care să-i poată da peste nas la orice oră şi în (aproape) orice domeniu? 😉

            Fiind inteligentă se va teme c-ai să-l prinzi cu minciuna sau înşelăciunea (fiindcă e foarte posibil să se întîmple, mai devreme sau mai tîziu), apoi fiind onestă se va teme că nu-i vei înţelege/accepta micile „şmecherii”, reproşîndu-i-le în faţă şi dezvăluindu-le altora în loc să participi la ele. Urîtă nu eşti, aşa că se va teme că te va pierde, curtată fiind de alţii poate mai „buni” decît el, iar dacă ai prea multe pasiuni (cu care poate el nu are tangenţă) se va teme că îl vei marginaliza şi se va simţi inferior ţie.

            Aşadar, nu mai fi atît de bună şi poate vei găsi ce cauţi. 😉

  2. Oamenii singuri sunt mult mai triști în general, singurătatea nu face bine.

    1. Irina spune:

      Asa este. Dar e o situație pe care nu prea o putem controla.

  3. Alex spune:

    Îmi pare tare rău pentru această situație, pentru acest acut sentiment de tristețe. Și, crede-mă, știu cum este… Dar nu trebuie să ne pierdem speranța, tocmai în aceste momente de singurătate apăsătoare. Niciodată nu știi ce poate să aducă clipa următoare, poate tocmai când te aștepți mai puțin. Crede-mă!
    Nu știu ce se întâmplă în aceste vremuri, dar oamenii ajung tot mai greu unul la inima celuilalt. Bine, vorbesc când cineva caută o legătură profundă, puternică, nu simple „apropieri” pasagere. La mine la serviciu, sunt…6 colege singure. Sunt niște persoane minunate, dar… sunt singure. Deși sunt și colegi la fel de singuri!? Ceva nu se leagă și nu știu ce. Am încercat odată să „mediez” o apropiere între un coleg și o colegă, dar mi-am făcut de lucru și s-au supărat, așa că nu mai încerc așa ceva.
    Mi-am amintit de o vorbă spusă cândva de un bătrân: când ești prea cerebral, prea rațional și analitic, vezi repede toate defectele cuiva. Ori cine nu are defecte? Mai trebuie și puțină „nebunie”… Glumesc, desigur.
    Numai bine și zile frumoase, dragă Irina!

    1. Irina spune:

      Ai mare dreptate, Alex! Am constatat pe propria piele că după o vârstă intervine un soi de imunitate la atracție. Adică nu mai e nebunia tinereții, când îți plăcea de cineva doar pentru că te atrăgea simpla lui prezență. Nu, acum îți place doar dacă … și pentru că….Intervine raționalul, iar cu rațiunea greu te poți atașa de cineva. Și găsești mereu lipsuri, cum spui și tu. Pe lângă asta, mai e și teama de un nou eșec, pentru că toți cei singuri la vârsta asta au cam fost trântiți bine cel puțin o dată, așa că analizează de nu știu câte ori înainte să se mai arunce cu capul înainte. 🙂

  4. ȘeyEni spune:

    Draga Irina… poate ca inca nu a sosit momentul ca acel Cineva sa apara in viata ta , poate pe acel Cineva nu il vezi tu ca fiind Cineva-ul tău , poate mai ai de invatat câteva lecții sau poate esti prea pretențioasă ( pe bună dreptate, nu o sa fii cu Oricine doar de teama de a fi singura sau doar din cauza nevoilor noastre emotionale si fizice omenești) ar mai fi câte ceva de adaugat ,cel mai important sa stii ca doar tu poti simti acele emoții: tristețe, fericire ,suferinta acel Cineva nu poate decat sa fie alaturi in acele momente. Până când va apărea acel Cineva ,sfatul meu , înconjoară-te de prieteni.
    Toate cele bune ! O zi minunata ! ☺

  5. Alex spune:

    Sărbători cu bucurii, dragă Irina! 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Alex! Sărbători cu bine! 🙂

  6. A thorn in your side spune:

    La mulţi ani, draga mea! Şi fie ca cel Cineva să apară în viaţa ta cît de curînd şi să rămînă pentru totdeauna!


    1. Irina spune:

      Mulțumesc. În lumina ultimelor evenimente (da, și acest Crăciun a fost generos cu mine), îmi doresc doar ca acel Cineva să nu fie Ceva. Ceva al cărui nume nu îndrăznesc nici să îl pronunț. Nu pot decât să confirm ipoteza potrivit căreia suferința interioară ne distruge, încet-încet, și corpul. Toate cele bune!

  7. A thorn in your side spune:

    Nu, aşa ceva nu se poate întîmpla, nu-i dau voie! Prefer să vină la mine decît la tine!
    Să sperăm totuşi că e doar o alarmă falsă.
    Mulţumesc la rîndul meu. Ai grijă de tine!

  8. Sper ca sentimentul acela de gol si de singuratate din noiembrie s-a mai diminuat, chiar daca locul de langa tine nu a fost inca ocupat. Ma regasesc foarte mult in randurile tale, si nu doar in acestea, parca traiesc durerea si neputinta o data cu tine.
    Stiu doar ca vor veni si momente mai bune, daca pentru mine s-a putut in privinta aceasta, sunt absolut convinsa ca si pt tine trairile se vor schimba curand.
    Numai bine!

    1. Irina spune:

      Din păcate sau din fericire, singurătatea sau mai bine spus trăirile generate de această situație au trecut pe locul doi. Asta pentru că acum mă confrunt cu niște probleme de sănătate, consecință, cred eu, și a zbuciumului extrem din ultimii ani. Aștept și eu să se schimbe ceva în bine, să răsară soarele din nou, dar problemele se tot acumulează și agravează 😦 . Gânduri bune și ție!

      1. Imi pare rau, intuiam cumva din celelate comentarii ale tale ca e posibil sa fi mers in directia asta. Sper ca problemele de sanatate sa dispara curand ! Din pacate ai dreptate, zbuciumul interior lasa urme urate asupra corpului, le resimt si eu din plin chiar daca doecamdata nu cu un diagnostic care sa-mi rastoarne prioritatile. Si asa zbuciumul continua la nesfarsit :(.
        Multa putere si speranta sa depasesti toate aceste incercari!

        1. Irina spune:

          Mulțumesc mult 🙂 .

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s