Despre performanță în România

          M-am născut în România. Țara în care statul te vrea prost. Țara asistaților social și a celor care știu să dea din coate. Întâmplarea sau poate o moștenire genetică mai puțin norocoasă fac să fiu performantă. Asta dacă acceptăm definiția de dicționar. Mai pe scurt și clar, se pare că sunt cea mai bună din anul meu universitar. Drept urmare, nu am dreptul la nicio formă de recompensare. Pentru că, așa cum bine mi-a explicat cineva, mi-am ,,epuizat acum 12 ani toate șansele de a mai primi vreo bursă de la stat pe viață, nici măcar una de performanță”. Vă e clar? N-ați înțeles ceva? Atunci să vă explic așa, școlărește. Să vă introduc în problemă cât ați zice pește. Statul român nu premiază performanța decât o dată în viață. Păi ce credeați? Nu e loc de tratative, că nu suntem la piață. Și-a făcut pomană cu tine acum 10-15 ani? Ți-a ajuns, frate! Îți place să studiezi? Vrei să te perfecționezi? Foarte bine, dar o faci pe cheltuiala ta, ba chiar plătești și taxe suplimentare pentru asta.  Doar nu vrei să sărăcească bugetul peste noapte. E nevoie de fonduri pentru cei care își încep ziua în birt (Ce vreți?! Le trebuie și lor bani pentru spirt). Să nu-i uităm nici pe cei cărora munca nu le priește, dar care au mai mulți copii decât dește. Foarte importanți și demni de recompensat sunt și cei care își asumă cu mândrie statutul de ,,retardat” . Pardon, cu cerințe educaționale speciale.  Bursele pentru retardați sunt mai generoase decât cele pentru premianți, dacă nu știați. În mediul rural mai ales, să nu te ducă mintea e deja o condiție de invidiat, ba chiar se vând ponturi despre cum poți să păcălești până și psihologul cel mai corect sau experimentat. În concluzie, să reușești în viață prin muncă în România pitorească e doar o iluzie. Degeaba te străduiești, dacă Cel de Sus nu e de partea ta. Ia fii mai superficial, dă-te și tu pe lângă cine trebuie, închină un pomelnic, dă un plocon, nu vezi cum merge lumea?!

         Aș deschide acum și subiectul gradațiilor de merit din minunatul nostru sistem de învățământ de stat. Pentru că tot întâmplarea face să fiu simultan de ambele părți ale catedrei, dar tot cu statut neprivilegiat. Să obții gradație de merit ca dascăl e lucru mare. Nu trebuie decât să te pricepi să faci rost de dovezi, frățioare. Mai ales să fii pasionat de activitățile extracurriculare. Sunt atâtea proiecte, concursuri și simpozioane salvatoare pe Internet, încât ești chiar idiot dacă nu vrei să fii și tu de comitet. Apoi mai e un secret: toată lumea trebuie să ia gradație pe rând, prin rotație, ca să fie bine pentru toți și să nu iasă cu supărare. Trebuie să îți depui dosarul în anul potrivit, altfel nu te alegi cu nimic. Din fericire, putem face schimb de dovezi, frățește, de la an la an, doar e la modă învățarea prin cooperare și întrajutorare. Cum să vă explic ca să fie mai clar? Să ne detașăm puțin de mediul școlar. Să spunem că un medic nu prea mai are timp să treacă pe la patul bolnavului sau pe la cabinet, pentru că e mai important să participe la conferințe pe net. Poate să organizeze o șezătoare în sala de așteptare, o întâlnire festivă cu aparținătorii, pentru o mai bună cooperare, o expoziție cu fotografii ale unor pacienți mulțumiți sau mărturii fictive ale unor bolnavi incurabil lecuiți. Dacă mai are și vreo diplomă de autor de tratat, e cel mai bun lecuitor din regat. Și după ce își pune toate dovezile astea într-un dosar mare, bine organizat, este numai bun de premiat. Nu mult, nici puțin, doar cu 25 % din salariu așa, timp de patru-cinci ani, să înțeleagă și el ceva. Toate acestea în timp ce bolnavul e de mult mort și îngropat. Dascălii adevărați și cu vocație pe care îi cunosc și-au făcut datoria în umbră și au  ieșit la pensie nepremiați. Legea compensației a funcționat și pentru ei. Au primit din plin respectul părinților și toată dragostea celor mititei.

       La final, o știre din categoria celor de scandal. În satul părinților mei e în construție un mare parc. Cu leagăne, tobogane, fântâni, bănci și toate cele. Probabil din fonduri europene. Ce mai contează că școala și dispensarul medical s-au desființat și stau să cadă?! Țăranul român are nevoie de un loc de promenadă. Să-și tragă sufletul pe o bancă peste drum de birtul comunal, numărând cu mâini tremurânde ce i-a mai rămas din ajutorul social.

       Sunt în așteptarea unei legi noi. O lege care să pună impozit pe performanță.  E păgubos și periculos să fii altfel într-o țară  a practicanților de transhumanță.

Reclame

13 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. A thorn in your side spune:

    Vez ce de comentarii primeşti cînd critici sistemul? 🙄 Asta arată care-ţi sînt prieteni cu adevărat.
    În rest, de acord cu tot ce spui, dar ştii că o spui degeaba celor cărora le e frică de sistem, iar cei din sistem care te monitorizează or să-ţi facă şi mai multe zile fripte. Fiindcă ăsta-i sistemul, lua-r-ar foc.

    1. Irina spune:

      Și restul e tăcere 😉 Știu că îmi fac rău singură, dar nu mă pot abține. Simt că explodez 😦 .

      1. A thorn in your side spune:

        And the rest is silence, of course.
        Ce-şi face omul cu mîna lui se numeşte… lucru manual, desigur. 🙂

  2. Ana spune:

    Irina draga, despre ce vorbim nou aici?! Tu inca mai ai curajul sa speri la lucruri bune, frumoase si schimbare in biata asta tara franjurata si violata de toata sleahta de gunoaie care isi spun parlamentari si deputati? Ioaaai…esti de admirat!
    Cand sunt trimisi pe strada hoti, criminali, violatori, proxeneti din cauza ca nu au avut un trai decent la parnaie ( trai decent!!!), in conditiile in care, asa cum scriai, dispensarul si scoala din satul parintilor tai sunt o ruina…tu inca speri la schimbare?
    Te-as imbratisa strans si te-as pupa apasat daca ai fi langa mine acum.
    Iti zic si tie cum i-am spus si caposului de fi-miu: termina-ti scolile si PLEACA! Nu ai ce sa mai stai intr-o tara in care intrece in coruptie pana si Somalia.
    Irina, la cata stiinta ai in cap si la cata zestre genetica de om destept deti, nu stiu de ce mai esti inca aici…Asa cum esti tu acum ai avea usi deschise si aplauze calduroase oriunde ti-ai depune curriculul…pentru ca in alta parte munca inobileaza omul.

    1. Irina spune:

      Mulțumesc pentru încurajări, Ana. Nu am curaj să plec, nu mă văd descurcandu-ma în condiții grele (toți o pornesc de jos afară), nu mă văd departe de ai mei 😦 .

      1. Ana spune:

        La ce curriculum ai am foarte mari indoieli ca vei porni de jos!

  3. Poteci de dor spune:

    E prea târziu să mai sperăm la o schimbare. Ăştia micii încă de la grădiniţă învaţă că trebuie să faci 15 chestii diferite, chiar dacă nu eşti talentat la niciuna. Că e musai şi balet, şi pian, şi sport, şi canto, şi nu mai ştiu ce. Că dacă eşti „normal”, dacă îţi place numai desenul şi atât, eşti exclus din grupurile de ipocriţi şi tâmpiţi.
    Cine să readucă normalitatea printre oameni?

    1. Irina spune:

      Ai mare dreptate. Să facem de toate, dar nimic temeinic. Acesta e omul viitorului. 😦

  4. Poteci de dor spune:

    P.S. Ieri am scris comentariu după ce am citit. Sunt în spam sau am dispărut de tot în ceaţă cum am mai păţit de vreo trei ori prin alte căsuţe? 🙄

    1. Irina spune:

      Nu ești nici în spam. Nu știu ce s-a intamplat 🙂 .

      1. Poteci de dor spune:

        Nici eu dar nu mă surprinde. Am mai păţit să scriu, să nu apară dar nici în spam să nu fiu Nu mă întreba cum. Cred că tastatura mea e un fel de buhu-hu, scrie cu cerneală simpatică.
        Îţi mulţumesc că te-ai uitat!

  5. andreeica spune:

    Tuturor ne este greu, dar ai încredere, o să vină soarele şi pe strada ta! 🙂

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s