Visul

        Te naști într-o zi cu soare sau ger. Înveți mersul, vorbirea, privitul spre cer. Apoi vine o vreme când vrei să tot crești. Parcă nu-ți mai ajung cărțile cu povești. Vrei să o scrii pe a ta, una ruptă din soare. O poveste nouă, fantastică, nemaivăzută. Nemuritoare. Orice poveste care se respectă începe cu un vis. Unii zic că asta n-ar fi altceva decât o amintire din Paradis. E mai puțin important, ceea ce contează e că visul acesta, obraznicul, te acaparează. La un moment dat nu mai știi nici tu cum s-a născut. Când? De ce? În ce clipă, exact, o fi apărut? Nu cumva s-a strecurat, dibace, din cartea de povești și ți-a descântat la ureche, măiastru, doar-doar ai să-l primești? Ai deschis ușa încet, te-a păcălit. A intrat pe vârfuri, parșivul, și s-a cuibărit. La început n-a ocupat decât un colțișor, pe un țol. Apoi s-a mutat la căldură,  lângă pat și, încetul cu încetul, după cum spuneam, te-a acaparat. Nu făcea decât să îți spună, seară de seară, povești. El e doar o dorință firavă acum, dar tu, numai tu, ai putea să-l ajuți, să-l înzdrăvenești. Cu nimic altceva decât puțină voință, orice vis amărât se transformă în putință. Și să vezi atunci sărbătoare! Confetti, focuri de artificii, lumânări, torturi, petrecere mare!

        Acum, să arunce primul piatra cel care nu s-ar vrea fericit. Perspectiva paradisiacă, ce mai încoace și încolo, te-a ispitit. Așa că zi după zi ai continuat să visezi. Ai pus piatră peste piatră, lemn peste lemn, ca visul să-ți fie puternic și demn. Să nu îl doboare vreun viscol sau vreo ploaie torențială. Să se facă mare, sănătos,  și să-l dai la școală. Și visul, sub aripa ta fierbinte,  a tot crescut.  Și ți-a tot spus povești, și tu l-ai tot crezut.

       Până-ntr-o zi când ți-a oferit și răsplata mult așteptată. Cu voință și multă, foarte multă răbdare, îl vindecaseși de irealitate, nu mai era doar o poveste nemuritoare. De-acum va sta lângă tine mereu. Te va ocroti, vei ști ce e fericirea și nu-ți va mai fi greu. Era atât de bine încât nici ție nu-ți venea să crezi. Ceilalți îți trimiteau zâmbete unsuroase. De data asta o să fie bine, o să vezi! Și-ai dus-o așa, tot într-o fericire, o perioadă. Mai mică sau mai mare. De fapt, ce importanță mai are? Visul tău mult iubit, acum devenit realitate, și-a luat tălpășița într-o zi, așa, tam-nesam, pe neașteptate. Ai încercat să-l aduci înapoi cu disperare, dar te-a părăsit, parșivul, la fel de subtil cum apăruse, fără nicio remușcare.

       A trecut vreme de-atunci. Câtă? Nici nu mai contează. Ideea e că de atunci niciun alt vis, oricât de abil ți-ar fredona la ureche, nu te mai mulțumește, nu te mai impresionează. Ai încercat să-ți dovedești că poți să ai tot ce vrei. Lucruri mărunte, visuri de-astea, de doi lei. Și le-ai avut, cât ai bate din palme. Cât ai zice ”pește” sau un, doi, trei! Ți-ai dovedit. Și le-ai dovedit. Dar Visul, visul acela, de unde-l mai iei? Se zice că nimic nu e întâmplător și că Viața asta deșteaptă e cel mai abil profesor. Se pare că ți-a dat o lecție din care trebuia să înveți ceva.  Și că, dacă refuzi să asculți, povestea se va tot repeta. Gogoși! Gogoși înfuriate și baclavale! Ce lecție ai vrut să-mi dai, Înțeleapto? Că nu înțeleg. Și crede-mă că am încercat, doar sunt elevă silitoare. Mă momești, zi după zi, cu un vis, ca apoi, exact când l-am atins, să mi-l iei, cât ai zice ”pâs”? Că așa ai vrut tu, în mila ta cea mare și în înțelepciunea ta strălucitoare? Ai vrut tu să-mi dovedești că fericirea e amăgitoare? Că totul e fum și că ne-alegem doar cu scrum? Ei, eu la lecția asta o să zic pas! Chiar de-ar fi să-mi dai zi după zi și an după an peste nas. Îl am destul de mare, dacă nu știai, așa că e destul de rezistent, nu-i bai.

      Dacă găsiți vreodată un vis rătăcind, unul puternic și mare, să-i spuneți că nu l-am uitat.  Ușa e-aceeași, numărul 13, doar că mai scârțâie din balamale.

 

 

 

Anunțuri

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Poteci de dor spune:

    Dacă se va-ntâlni pe drum cu al meu, se vor recunoaşte. Nu ştiu ce-şi vor spune dar sigur se vor saluta. Şi-şi vor ura drum bun în continuare.
    Minunat textul tău!

    1. Irina spune:

      Mulțumesc. Cât despre visuri, numai de bine 🙂 .

  2. vavaly spune:

    chiar minunat textul. eu de o vreme am renuntat la a mai cauta visuri ratacite. le las sa vina, sa plecce, sa se implineasca de le o fi menirea. am inteles ca asteptarile neimplinite sunt atat de dureroase ca ranile nu se vinddeca cu una cu doua. asa ca, vorba aia, mai usor cu visurile pe scari.

    1. Irina spune:

      Nu stiu cum să spun, dar visul meu era doar ceva firesc, normal, în legea firii. Se pare doar că normalitatea aceasta îmi este refuzată, ceea ce este cu atât mai frustrant 🙂 . Și tare greu mai e să-mi accept handicapul, să învățăm să conviețuim.

  3. Alex spune:

    Of, visurile astea tulburătoare, rătăcitoare, amăgitoare… Chiar dacă nu le uităm, mai bine să nu ne mai gândim la ele. Ne facem rău degeaba. Rămân…. doar visuri!
    Mi-a plăcut mult cum ai scris, dragă Irina. Numai bine și o duminică frumoasă! 🙂

    1. Irina spune:

      De ne-am putea opri din visare! Dar visurile vin si pleaca, asa cum vor ele…
      Numai bine, Alex!

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s