Viața nu te întreabă niciodată nimic

         Astăzi am fost la teatru. Singură. O decizie îndelung amânată, din prejudecată. Poate de teamă că pasul acesta ar fi doar confirmarea resemnării. Acceptarea unei situații de fapt care nu poate fi schimbată, în ciuda tuturor eforturilor. Și a dorințelor. Și a speranțelor. L-am făcut. Și m-am resemnat. Pentru că viața nu te întreabă niciodată nimic.  Te aruncă în scenă fără să îți indice rolurile, nici textul. Și trebuie să te descurci.

        A fost o seară de excepție. Un act artistic de o încărcătură emoțională fără precedent, croit parcă pentru întrebările și încercările mele. Un discurs despre viață ca joc cu reguli arbitrare, într-o arenă cu lei în care îți ești cel mai de temut inamic. Despre oamenii-personaje și despre personajele-oameni, despre marionete și păpușari, despre iubire și trădare, speranță și resemnare, despre mască și adevăr.  Un dialog cu personaje feminine consacrate ale genului dramatic,  condimentat cu momente muzicale din repertoriul Mariei Tănase sau al lui Edith Piaf, în interpretarea de excepție a actriței Wanessa Radu.

      M-am regăsit în  ”de ce-urile” obsedante, chinuitoare, și care n-au primit răspuns, în așteptarea tărăgănată a acelei Clipe care ți-ar putea schimba radical existența, în resemnarea omului  născut să aducă zâmbete pe chip celorlați, pus în situația de a recunoaște că unele lucruri nu pot fi schimbate și că speranța are și ea un sfârșit. În curajul de a spune Adevărul, de a te arăta așa cum ești, de a rupe sforile și de a păși pe propriul drum, cu prețul de a te îndepărta de tot ce ai iubit sau ai crezut că iubești până atunci.

      Am acceptat că trecutul nu mai poate fi schimbat, mi-am aruncat regretele la gunoi, franțuzește, am iertat și m-am iertat. Pentru toate deciziile greșite, pentru toate cuvintele aruncate la mânie sau nerostite, pentru toate speranțele deșarte, pentru toate așteptările neîmplinite. Și am jurat să o iau de la zero, de câte ori va fi nevoie în labirintul ăsta de viață.  Și m-am crezut. Pentru o clipă m-am crezut. Poate doar m-am mințit. Nu știu. Nu am de unde să știu. E doar un joc. Un joc care își schimbă regulile de fiecare dată. Și pentru care nimeni nu ne-a pregătit. Pentru că Viața nu te întreabă niciodată nimic.

 

 

 

Anunțuri

13 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. vavaly spune:

    daca ne ar intreba am fi asa de nehotarati ca si ar pierde rabddarea si ar face tot cum stie… asa ca ne asumam ce ni se intampla si privim inainte, dupa ce facem pace cu trecutul. ceea ce iti doresc sa reusesti si tu ….mi e dor de teatru… am avut o tentativa de a merge cu Dante intr o seara, dar nu ne au primit, nu era pentru copii. asteptam primavara pentru a face o noua incercare 🙂

    1. Irina spune:

      Eu am mers până acum destul de rar, pentru că mi se părea ciudat să merg singură, iar iubitori de teatru nu găseam. 🙂 Și astăzi era gata-gata să nu mă duc, pentru că în ultimul moment am început să îmi fac probleme că o să mă simt penibil, că mai mult o să îmi răscolesc rănile. Dar m-am îmbrăcat și am plecat în ultimul moment, mai mult la furie. Și bine am făcut. Sunt hotărâtă să merg la fiecare piesă nouă, am și din urmă foarte multe de văzut. Am constatat că e singura formă de ”distracție” care îmi face plăcere. Chiar trăiesc, vibrez, mă transpun. Și la concerte mi-ar plăcea să merg, dar să fie în sală, nu în aer liber, unde e îmbulzeală. N-am mai fost din studenție. Dar de concerte în sală nu prea am auzit la noi, la Brăila, în ultima vreme.
      Într-adevăr, cam greu să găsești o piesă pentru copii. De exemplu, ”Neranțula” a avut limbaj vulgar și scene destul de…fierbinți. Era avertisment și pe afiș. Cred că și-ar pierde și răbdarea, nu știu cât ar înțelege. La ”Jocul de-a vacanța” era un copil cam la 10-12 ani în spatele meu și tot timpul s-a foit, a chicotit la scenele de dragoste, plescăia la săruturi, la un moment dat începuse și să mănânce 😆 .

      1. vavaly spune:

        Am vazut pe FB ca in fostul cinema Lira se mai tin concerte de camera sau diverse.
        eu nu cred ca mersul la un spectacol artistic ar trebui sa fie conditionat de a avea un partener, desi e addevarat ca placcerea impartasirii e mult mai mare. dar mergand frecvent cu siguranta vei gasi si oameni potriviti cu care sa te intalnesti apoi la fiecare spectacol, sa discutati despre si asa mai departe.

  2. sweet & salty spune:

    Momente mici din care învățăm… Uneori e mai greu să luăm o hotărâre, acțiunea în sine e mai ușoară. Am realizat asta de multe ori.

    1. Irina spune:

      Aș vrea să cred că am învățat ceva. Și că voi și putea aplica. Teoria ca teoria. Practica mă omoară 😉 .
      Un lucru e cert. De acum nu îmi va mai lipsi teatrul, iar singurătatea nu va mai fi o problemă în acest sens. Sper să recuperez toți anii pierduți așteptând ceva. Ceva complet incert și de necontrolat. Bine că am făcut primul pas 🙂 .

  3. Poteci de dor spune:

    Nu ne întreabă dar ne face să ne întrebăm singuri şi uneori ne ţese drum ca să ajungem acolo unde trebuie şi apoi să lăsăm întrebările să ne dea târcoale.
    Foarte frumoas ai scris, m-ai pus pe gânduri şi acum mă pun să caut programul, poate văd şi eu piesa asta. Mulţumesc!

    1. Irina spune:

      Mulțumesc și eu, mă bucur că ți-a plăcut. 🙂
      Eu am refuzat mereu să accept ideea predestinării. Experiențele din ultima vreme m-au cam pusă însă pe gânduri. Pur și simplu nu reușesc să schimb anumite lucruri, oricât m-aș înverșuna. Nu am libertate totală. Sunt condiționată de propria ființă, am niște limite care nu pot fi depășite cu niciun efort de voință, cum bine spunea protagonista: in arena cu lei care este viața, fiecare își este lui însuși cel mai de temut prădător. 🙂
      Piesa a fost premiera săptămânii, cred că e un proiect al echipei teatrului brăilean, nu știu dacă o poți vedea și pe alte scene. Poate doar dacă ajungi la Brăila 🙂 .

      1. Poteci de dor spune:

        Ştiu ce spui, înţeleg perfect…
        Da, am citit pe linkul tău. Credeam că vor avea turneu prin ţară. Din păcate nu am văzut.

  4. Diana Radu spune:

    Din păcate, nu ne bate pe umăr pentru a ne întreba dacă suntem gata să murim.
    Şi nici noi nu ştim să o întrebăm foarte multe lucruri.

    1. Irina spune:

      De cele mai multe ori îi adresăm întrebări fără răspuns. Sau poate ne răspunde, dar noi nu înțelegem.

  5. A thorn in your side spune:

    Viaţa oferă lecţii dar nu obligă pe nimeni să le înveţe. 😉

    1. Irina spune:

      Poate unii nu vor să fie doar niște elevi silitori 🙂 .

      1. A thorn in your side spune:

        O, da, ştiu asta inclusiv pe propria-mi piele. Dar cine are de pierdut din asta…? 😉

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s