La dentist (2)-Măseaua de aur

        A doua oară am ajuns pe scaunul dentistului prin clasa a unsprezecea parcă. O durere de măsea care nu mai înceta. Doctorul, cu un nume ciudat și înfățișare pe măsură. Slab, deșirat, afumat. Degete arse de țigară. Figură de nebun savant. Strigă, pufnește, e mereu supărat. Cum îl văd, încremenesc. Nici să deschid gura nu îndrăznesc. Cale de întoarcere nu mai e, ai mei veniseră special de la țară să mă vindece.

        În fine, suport, supusă, tratamentul de rigoare. Pilit, ciocănit, schingiuit. Totul pe viu, să fim înțeleși. Țipete, unghii înfipte în palme, văleu, văleleu! După vreo jumătate de oră de tortură, medicul concluzionează. Sunt o alintătură. Continuăm data viitoare. Îmi îmbracă măseaua într-o substanță plăcut mirositoare. Mă avertizează că uneori doare. Se rezolvă simplu, cu antiinflamatoare. Ne vedem peste cinci zile, nici mai devreme, nici mai târziu. Doar chestia parfumată trebuia să-mi omoare nervul …pe viu. Bun. Cumpărăm câteva fiole de Algocalmin. Mă-ntorc la gazdă, ai mei pleacă liniștiți, deocamdată e bine. Dar cum noaptea e sfetnic bun, taman atunci mă lovește durerea și pe mine. Sparg o fiolă, o înghit, nimic. Aștept minunea salvatoare. Da` de unde?! După o noapte de nesomn, durerea e învingătoare. A doua zi sunt țintuită la pat. Nu tu dormit, nu tu mâncat. Nu pot nici să deschid ochii, camera se rotește cu mine. Mai iau, fără efect, încă vreo două…buline. Cred că a fost singura zi când am lipsit de la școală, situație, în cazul meu, de-a dreptul catastrofală. Mi-e clar, încă o noapte nu mai rezist. Trebuie să mă duc la dentist. Doar că nu a trecut decât o zi din cele cinci indicate. Dar cum să mai rezist încă patru? Moooor, frate! Și uite-așa, în chinuri crunte, mai trece înc-o noapte. A doua zi o iau din loc. Cum mă vede în ușă, doctorul se face foc. Cinci zile, cinci zile, ce n-am înțeles?! Figuri! Trebuia să suport! Îmi scoate pansamentul, avertizându-mă că tot chinul a fost în zadar. O vom lua de la capăt peste câteva zile, cu speranța că îmi va veni mintea la loc și voi îndura chinul amar. Nu mai știu cum s-a întâmplat, cert e că a doua oară nu s-a mai repetat. Așa că a venit și ziua cea mare, când trebuia să îmi primesc recompensa: măseaua mea nouă, frumoasă, ruptă din soare.

      Cioc, cioc, gata! Mulțumim, facem plata. În mașină nu știu ce-mi veni că o întreb pe mama dacă a văzut cum arată măseaua, minunata. Doar n-o fi de-alea galbene, de moși! Mama face fețe-fețe. Eu o privesc cu ochii mari, curioși. N-a văzut, dar să stau liniștită, știe el, doctorul, ce-a făcut. Doar nu era să-l învețe ea. Aha! Simt cum mi se-nmoaie genunchii, presimțirea nenorocită e 90 % certitudine afurisită. Nu, mama nu știe să mintă, nimeni din familie n-a știut niciodată. Ajung acasă și mă reped, din prag, la oglinda fermecată. Oglindă, oglinjoară… Stupoare! Măseaua mea e cea mai … galbenă din țară. Haur, nu altceva! Văleu, ce mă fac acum?! Nu se poate așa ceva! Să vă mai spun cum am plâns, neîmpăcată, vreo trei zile? Cum am exersat în fața oglinzii zâmbete cât mai discrete, din toate unghiurile posibile? Nu cumva să mi se vadă măseaua de tablă și să mă fac de râs în tot liceul, să-mi mai spună și ”babă”!

        Am scăpat de măseaua aurită mult mai târziu (ce-i urât durează mult, vezi bine). Între timp, am mai văzut și alți covârstnici, cu aceeași podoabă ca mine. Au mai urmat și alte vizite la stomatolog, fără dureri. Am cerut, insistent, de fiecare dată, anestezie. Am refuzat, de fiecare dată când mi s-a propus, opțiunea de tratament…lent. Nu sunt o pacientă răbdătoare. Nu tolerez durerea prelungită și sâcâitoare.

Anunțuri

17 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Drugwash spune:

    Ehe, tinereţea asta se joacă cu noi. Între frumuseţe şi funcţionalitate e întotdeauna de preferat a doua. 😉

    În armată aveam un coleg de leat pe care-l numisem toţi „omul cu dinţii de fier”. Avea vreo trei-patru în faţă care străluceau oţelos la fiecare zîmbet. Dar important e că putea sfîşia carnea ca să se hrănească. Fiindcă frumuseţea nu ajută la supravieţuire decît, poate, pe… centură. 😉

    Şi, ştii, e mai importantă frumuseţea sufletului, pînă la urmă…

    1. Irina spune:

      Nu, nu mă lua și tu cu frumusețea sufletului 😆 . Parcă la articloul precedent spuneai ceva de forța de atracție a unui zâmbet perfect 😉 .
      Lăsând gluma la o parte, o fi mai importantă frumusețea sufletului, dar când ai 18 ani, îți joacă fluturi în stomac și vrei să atragi anumite priviri, crede-mă că frumusețea asta interioară nu prea te ajută. Nici mai târziu 😉 . Nu știu alții cum sunt, dar eu nu pot să trec peste anumite defecte fizice, oricât mi-aș propune. Nici peste ale mele, nici peste ale altora. E o reacție de repulsie a corpului, involuntară. Cred că de multe ori mi se citește și pe față. 😦 Am un simț estetic împins la extreme.

      1. Drugwash spune:

        Între ideal şi real poate fi o distanţă mare. Şi nu e obligatoriu ca una să o mege pe cealaltă. Ştiu, sună ciudat. Da, şi eu am un simţ al esteticului ieşit din comun şi mai am şi un simţ al ridicolului unde mă văd în goliciunea mea totală. Există o vreme cînd sperăm ca imposibilul să existe şi să ne iasă în cale. Apoi vine vremea cînd am da orice să mai apucăm şansele imperfecte de odinioară. După aceea intervine nepăsarea, resemnarea – oricum ai vrea să-i spui.
        Crede-mă, la ora actuală aş accepta aproape orice (în sensul de oricine, cu dinţi de fier, de lemn sau lipsă) numai să fie aici să-mi poată face o frecţie ca să scap de răceala la plămîni. Fluturii (din stomac sau alte organe) au murit de mult, în toamna vieţii.

        1. Irina spune:

          Am momente când și eu spun că aș accepta pe oricine, numai să fie om bun și să scap de singurătate. De obicei, hotărârea asta mă bântuie la început de concediu, de sărbători sau când sunt bolnavă. Numai că atunci când mă pun pe picioare și un ”oarecare” se ivește, știi cum îl iau la puricat? 😆 Crede-mă, sunt de nevindecat! Ba chiar constat că perfecționismul mi se accentuează cu trecerea timpului. 😦
          Și da, simț al ridicolului accentuat am și eu. De nu l-aș fi avut! Un singur exemplu dau, așa, mai nevinovat: dansul mi se pare extrem de ridicol. Nu vorbesc aici de dansatorii profesioniști, ci de cei care dansează așa, cum…simt 🙂 .

          1. Drugwash spune:

            Te înţeleg perfect. Semănăm foarte mult. 🙂 Singura soluţie e… iubirea. Aceea oarbă şi dementă, cînd nimic nu mai e cum era. Altfel vai de noi. 😄

            Totuşi cu dansul nu am probleme, sînt capabil să trec în modul „je m’en fiche şi mi se rupe” dacă mă simt bine pe moment. Poate reuşeşti şi tu să bagi logica la cutie cîteodată şi pur şi simplu să te bucuri de moment oricît de ciudat/aiurea/nepotrivit/etc ţi s-ar părea. E benefic. 😉

            1. Irina spune:

              Nu, până acum nu mi-a ieșit cu logica. Știu că e benefic și vreau, dar nu pot scăpa de autocontrolul permanent 😦 . Poate în timp…Mai grav e că îi văd și pe cei din jur cu același ochi critic, prin lupa ridicolului.

              1. Drugwash spune:

                Tough luck, honey… 😉
                O să devenim amîndoi nişte acrituri. 😄
                Ai o consolare: eu cu mult înaintea ta. 😄 😄 😄

  2. Poteci de dor spune:

    Irina, iartă-mă! Îmi pare rău de chinul prin care ai trecut şi să nu crezi că-s o crudă şi-o nesim…ţitoare dar am râs în hohote. Ai tu un stil aparte de-a povesti, ce să fac?
    Haur-tablă zici? Eu am ratat şansa că nu am avut nevoie de dentist decât aşa… trecător deci eu nu am avut haur şi parcă aş vrea 😀
    Hmmm, am avut tratament din ăsta lent da nu m-a durut deloc. şi pentru că nu m-a durut, nu m-am mai dus atunci. 😀 Am fost după un an iar şi m-a certat tanti doctor dar i-a trecut.

    1. Irina spune:

      Mie niciodată nu mi-a plăcut auriul. Nici măcar când vine vorba de obiecte decorative. Evit până și catarmele sau fermoarele aurii. Să mor când am văzut galbenul în gură! Nu mai spun că asta mi se părea un semn evident de băbeală. Eu nici nu mi-am imaginat că nu o să îmi pună o coroană albă, de aceea nici nu am întrebat dinainte. Bine, pe vremea aceea cabinetele erau mai modeste, serviciile oferite la fel. Din acel moment, grija mea nu au mai fost dinții mei naturali din față, și așa foarte urâți, ci cum să ascund această măsea de tablă 😆 . La un moment dat a căzut, am fost la alt medic și mi-a lipit-o. Când a căzut a doua oară, am aruncat-o, ca să fiu sigură că nu mi-o lipește iar la loc și am lăsat rădăcina așa, descoperită, din care cauză s-a și deteriorat complet și a trebuit extrasă, dar despre asta în episodul următor.

  3. racoltapetru6 spune:

    Profit de zilei de azi ca să-ți urez la mulți ani, Irina! Meriți din plin, româncă sensibilă și dotată! 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Petru. La mulți ani și ție! 🙂

  4. Mishuk spune:

    (h)aur sau nu… mesteci cu putere, apăsat 🙂

  5. Alex spune:

    He, he! Când vezi primul dinte de haur în gură, începi să te gândești și la… următorii! Eu am avut o experiență de pomină cu prima măsea aurie. Doctorița mi-a pus coronița ca să mă acomodez cu ea și…. am înghițit-o! 😀 Binențeles că mi-a făcut alta.
    Mai bine cu „dinți de tablă” 9vorba Sarei), decât cu o gură cheală, cum avea bunicul meu, în ultimii ani ai vieții. Nu mai avea…. nicio durere de dinți! 😀

    1. Irina spune:

      😆 Cât apreciez sinceritatea copiilor! Într-o zi, acum câțiva ani, m-a întrebat un copil la grădi de ce am dinții așa. Eu îi am foarte dezordonați, dar niciun adult nu și-a făcut curaj să deschidă subiectul ăsta cu mine în afară de stomatolog. Ba chiar îmi spuneau că ăsta e farmecul meu, când mă plângeam. Probabil își imaginau că lucrurile nerostite nu există 😆 . Glumeam. Ei, copilul a avut curaj. I-am explicat firesc că am gura prea mică și dinții cam mari. Nu au mai avut loc, așa că s-au îngrămădit și ei. Ar fi trebuit să merg când eram copil la dentist, să îmi scoată câțiva, ca să le facă loc celorlalți, dar nu am știut, nu mi-a spus nimeni. De aceea e bine să mergi la dentist. Nu știu ce o fi înțeles copilul, dar a primjit răspuns la întrebare 🙂 .

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s