Jurnal duminical

      Închei o săptămână grea și mă pregătesc pentru una care promite să fie cel puțin la fel. Marți am primul examen ca agronomistă. Baze energetice în agricultură. Parțial. Curată fizică, de fapt. Ca de obicei, am lăsat totul pe ultima sută de metri, fiind convinsă că voi învăța cele 20-30 de pagini de scris de mână în jumătate de zi, cum eram obișnuită. Numai că am descoperit că nu mai merge așa. În primul rând, nu mai pot învăța după scris de mână. În al doilea rând, fizica nu e…literatură. Nu înțeleg mai nimic, neavând bazele disciplinei, deci trebuie să învăț mecanic. Ce am memorat aseară deja am uitat azi, deci perspectivele sunt roz. Bine că am de ales, mă pot prezenta direct la examenul final și am o presimțire că așa voi face, din moment ce azi aș face orice, chiar și curățenie generală, numai să scap de învățat, iar mâine am zi plină, sunt plecată de acasă de dimineața până seara, oră la care nu voi mai fi aptă de memorat. Refuz, din principiu (știți, eu am niște fițe și niște false principii, așa 😉 ) să mă bazez pe copiat.

       Tot marți merg la stomatolog, într-o problemă delicată. Se pare că, din cauza poziției complet anapoda a dinților, am grave probleme gingivale. Soluția oferită de trei medici până acum e aceeași: montarea unui aparat dentar fix, după tratamentele de rigoare pentru refacerea gingiilor (sper să dea rezultate). Nu mă văd purtând așa ceva din n motive, dar despre experiențele mele la dentist într-un articol viitor.

        La final, dar nu în cele din urmă, aș vrea să pun în dezbatere o problemă de interes general în blogosferă. Vi s-a întâmplat să primiți pe blog, de-a lungul timpului, vizita inoportună a cuiva? Nu vorbesc de un comentariu răzleț sau de o polemică izolată. Ci de o încercare susținută de a vă demonstra, invocând onestitatea și bunele intenții, că nu e bine ce simțiți, că sentimentele vă sunt nejustificate și deformate, ba chiar patologice, că nu e bine cum scrieți, că ar trebui să vă schimbați complet, că aveți probleme grave de percepție a lumii înconjurătoare, că aveți principii false, pretenții sau așteptări neîntemeiate și fițe? Toate aceste observații făcute public, la rubrica de comentarii. Dacă vi s-a întâmplat, cum ați gestionat problema? Am tot încercat să îmi amintesc dacă în cei cîțiva ani de când mă plimb pe aici (să fie vreo cinci?) am dat peste o situație similară pe un alt blog. Eu nu știu de așa ceva, deși sunt destule bloguri cu texte similare ca tematică, atmosferă, trăire. Sau bloguri gen pamflet.  Cu siguranță, cei care m-ați vizitat și pe celălalt blog știți la ce mă refer și ați citit și comentariile cu pricina. Mi-am propus să îngrop odată pentru totdeauna subiectul, dar, după afirmațiile acuzatoare făcute public în absența mea, doar pentru că am îndrăznit să trag obloanele fără preaviz, mă simt datoare cu o explicație. Nu aș vrea să credeți că în toți acești ani n-am vrut decât…să vă înfig într-un insectar. Ne-am găsit reciproc, ne-am citit, am făcut-o pentru că ne-a plăcut, doar nu ne leagă nicio altă obligație. Aș vrea să cred că aprecierile de aici nu sunt similare celor de pe Facebook. Like pentru like. Nu am scris niciun mail … contondent. Nu am folosit un limbaj nepotrivit. Nu am jignit.  Pentru că am niște principii (da, false, știu) și din respect pentru destinatar, în particular. Am înțeles că intervențiile nu au fost rău intenționate, asta nu înseamnă că ar fi trebuit să întrețin în continuare o situație care nu-mi mai plăcea și pe care nu mi-o justificam. Așa am considerat eu că e mai bine pentru toți. Se iscase o furtună într-un pahar de apă, acolo. Poate am greșit, dar din moment ce blogul era al meu, și decizia mi-a aparținut. Mi s-au cerut explicații în două rânduri, în privat, cu privire la ștergerea blogului. Am scris exact motivele de mai sus și am încheiat spunând că nu mă mai simțeam confortabil în atmosfera de acolo, că nu sunt un cobai într-un borcan și că pe actualul blog nu voi mai lăsa să se instaleze așa ceva, selectându-mi cititorii, dacă va fi cazul, așa cum mi-aș selecta invitații la o masă, acasă. Nimeni nu-și dorește să ia masa într-o atmosferă tensionată.  Acum îmi dau seama că am greșit. Nu trebuia să intru în joc, nu trebuia să dau nicio explicație nimănui, nu trebuia să răspund provocării. Poate tăcerea ar fi ajutat.

        Consider că fiecare e liber să scrie orice pe blogul personal, atât timp cât încă mai avem, oficial, libertatea cuvântului. La fel cum fiecare vizitator e liber să își selecteze blogurile pe care le citește, în funcție de afinități. Mie nu-mi plac polemicile și situațiile tensionate, nu-mi fac bine. Poate sunt un caz izolat. Nu-mi place atitudinea unui blogger? Foarte bine, nu îl mai vizitez. În general, comentez doar dacă mă regăsesc în subiect. Nu mă erijez nici în judecător, nici în mentor, nici în salvator. De ce aș încerca să îl fac să se schimbe?! Dar de ce ar trebui să se schimbe? Pentru că nu gândim la fel, simțim la fel? 🙂 Apoi, blogul nu e viață reală, deși poate părea. În general, este altceva și trebuie tratat ca atare. Confuziile sunt…vătămătoare.

          Repet, v-ați confruntat vreodată cu așa ceva? Dacă nu, nici nu vă doresc.  Dacă da, cum ați gestionat situația?

 

Anunțuri

23 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Diana Radu spune:

    Hello. In primul rand, succes la examen (in cazul in care il vei da – este cumva vreun partial?). Va fi totul bine.
    In al doilea rand, da – am avut parte de o astfel de persoana. Si sincer, nu am stat la discutii. Diferenta de ani cred ca era de mai bine de 10-15 ani… Acea persoana tot insista spunand ca sunt mica, ca mai am de invatat ca bla bla bla. Era orbita de comunism si de acel stil „eu sunt mai suuus si mai nu stiu cum decat tine”. De fiecare data cand ii spuneam ca ceea ce scriu sunt doar parerile, perceptiile si trairile mele ma lua peste picior. Incheiasem totul prin a ma lua la harta cu acea persoana si prin a-i bloca accesul la blog-ul meu.
    Nu suntem nevoiti sa suportam nesimtirea oamenilor. Toti avem dreptul la opinie, indiferent de varsta, sex si statutul social.
    Si te rog, sa nu pui la suflet.
    Zi faina sa ai. 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc. Da, este un parțial.
      Se pare că și în lumea virtuală unora le place postura asta, de ”dascăl” sau ”terapeut”. Așa că își caută un ”învățăcel/pacient”. Poate chiar le plac polemicile. Cum poți bloca accesul la blog? Nu știam decât de varianta trecut în spam, dar astfel nu blochezi decât comentariile.
      Duminică plăcută și ție!

  2. Ana spune:

    Draghe ,mai intai si la-nceput , bafta maxima la examen!
    La a doua situatie….sa iti dau replica de pe facebook: prefer sa merg in Valhalla. Vi si tu? 😜😜😜

    1. Irina spune:

      Să fie, Ana!
      Vin, vin, cum să nu? 😉

      1. Ana spune:

        Asa….cel mai bine! 😉

  3. Drugwash spune:

    Fizica-i frumoasă dar cere studii temeinice. Fiind permanent înconjuraţi de rezultatele legilor fizicii, cunoaşterea lor ne ajută să cunoaştem lumea şi chiar pe noi înşine. 😉
    Bănuiesc că, văzînd că vechea metodă de învăţare nu mai funcţionează vei căuta o alta mult mai potrivită. Pentru asta îţi urez multă baftă şi rezultate excelente! 🙂

    Cu stomatologia n-am fost niciodată prieten, din motive variate precum condiţiile de trai improprii unei igiene dentare adecvate şi probabil lipsă de calciu şi/sau altele. Ca atare am ajuns acum jalnic, trebuie să rîd cu mîna la gură ca să nu oripilez asistenţa. Aşa că, dacă încă mai ai pe ce pune aparatul ăla şi eşti convinsă că vrei să rezolvi problemele respective atunci fă-o. Pentru tine. Şi nu contează ce va spune sau crede lumea. 😉

    Despre problema intervenţiilor incomode pe bloguri n-aş vrea să discut prea mult, fiindcă mintenaş l-aş supăra pe Moş Crăciun (aşa cum spunea Potecuţa de curînd într-un articol). 😉 La mine „acasă” nu-mi amintesc să fi avut asemenea divergenţe; nu ştiu dacă-i vorba de noroc, vizibilitate redusă sau altceva. Poate că modul cum am abordat fiecare subiect a făcut să nu apară discuţii aprinse. Nu ştiu.
    Am asistat însă la situaţii cînd persoane dubioase – cel puţin din punctul meu de vedere – se insinuau mai vulgar sau mai mieros pe blogurile altora. În general unde autorii erau de sex feminin. Probabil indivizii de genul ăsta consideră că fetele/femeile sînt mai slabe de înger şi pot fi manipulate mai uşor. Sau poate n-au ei ce le trebuie – recte cojones – ca să se angajeze în dispute man to man. Şi mă durea sufletul văzînd cum persoanele „agresate” se chinuiau, cu bun-simţ şi tact, să îi potolească sau să-i îndepărteze. De multe ori fără succes.
    Probabil cunoşti şi tu un caz actual de gen. A încercat şi la mine, de două ori, dar cerberul meu era deja de mult pus în gardă. Şi da, de cele mai multe ori abordarea optimă e să nu intri în joc ci să-l elimini din prima, fără discuţii, fără explicaţii. Din păcate sînt cazuri cînd aparenţele înşală şi încercînd cu bună-credinţă să deschizi un dialog raţional te trezeşti măscărit. C’est la fuckin’ vie – a doua oară nu se va mai întîmpla. 🙂

    O săptămînă uşoară îţi doresc! 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc. Eu nu am studiat fizică decât foarte puțin, până în clasa a zecea. Apoi deloc. Deci nu am bazele disciplinei. Acum sunt pusă în situația de a învăța termodinamică la nivel de studii superioare 😆 . Hai, cu teoria mai e cum mai e, am înțeles eu cum stă treaba cu lucrul mecanic și căldura, principiile termodinamicii, dar la diagrame și la formule de calcul și demonstrarea acestora mă dau bătută. Cred că metoda ar fi să învăț sistematic, după fiecare curs. Din fericire, după acest prim semestru nu mă voi mai lovi de matematică sau fizică. La chimie, de exemplu, înțeleg mult mai repede, chiar dacă nu știu eu decât simbolurile elementelor până acum. Până și la matematică, unde mergem pe o ramură a algebrei destul de accesibilă. La fizică și BEA am senzația că nici materia nu e adaptată profilului nostru. Cred că se predă la fel ca la Mecanică.
      Aparat dentar mi-am dorit acum vreo opt ani, poate mai mult, din rațiuni exclusiv de ordin estetic. Credeam că dinții sunt cauza singurătății mele și eram hotărâtă să rezolv problema. Am fost la un pas de a mi-l pune, dacă nu aș fi fugit de pe scaunul stomatologului. Nu m-am mai prezentat la ultima ședință, pentru că aflasem vrute și nevrute despre acest dispozitiv, mai mult rele decât bune. Dureri sâcâitoare, continue, după fiecare reglaj, costuri ridicate pe toată durata tratamentului (trebuie să mergi lunar să ți-l ajusteze), gust metalic în gură, dificultăți în vorbire, probleme la alimentele dure, crocante sau lipicioase (se dezlipesc plăcuțele acelea și costă destul de mult să ți le lipească la loc), timp liber din belșug pentru vizite repetate la dentist, dificultăți în menținerea igienei orale pe parcursul purtării aparatului etc. Nu în ultimul rând, faptul că la foarte mulți s-a dovedit ineficient. Probabil și asta ține de priceperea ortodontului. Un aparat dentar nu mi-ar rezolva problemele imediate (un început de parodontoză), dar mi s-a spus că ar putea preveni recurența acestora, prin îndreptarea dinților, ceea ce ar face mai ușoară curățarea acestora. Mă cam îndoiesc de asta 😦 .
      Știu la cine te referi. Exact așa am făcut. 🙂
      O săptămână plăcută și ție!

      1. Drugwash spune:

        Hehe, de fizică şi matematică ne lovim în fiecare clipă dar nu sîntem conştienţi de asta. 🙂 Dacă ai timp e bine să înveţi cîte un pic, în beneficiul tău. Dar timpul ăsta e atît de alunecos…

        Oare nu sînt mai multe modele de aparate dentare? Poate există măcar unul care să nu aibă toate dezavantajele enumerate. Îmi pot închipui că nu oricine suportă atîtea neplăceri; eu unul nu suport absolut nici un fel de obiect străin în gură, pînă şi la „lingura” metalică cu care-mi apăsa limba la controlul amigdalelor aveam imediat o senzaţie de vomă, în copilărie. Şi, din păcate şi gustul pastei de dinţi are acelaşi efect pentru mine. Probabil am ficatul şi/sau fierea varză din naştere.
        Mnoh, avînd în vedere toate aspectele negative şi incertitudinea efectelor pozitive poate ar fi bine să te mai gîndeşti. Timp irosit, bani cheltuiţi şi disconfort – cine şi-ar dori asta? Dar alegerea e a ta. 😉

        Mulţumesc de urare, măcar sănătate să fie că în rest ne-om mai fofila cumva. 🙂

        1. Irina spune:

          Știi ce am observat? Spre deosebire de primii ani de școală, când învățam de nevoie, percepeam totul ca pe o datorie, acum rețin mult mai multe din clasă, cum se spune. Adică discursul profesorilor chiar mă interesează, ca și când aș asista la o dezbatere, așa. La o conferință. Sunt oameni de ispravă, prezintă liber, chiar nu m-au dezamăgit până acum.
          Sunt multe modele, unele invizibile (dintr-un material transparent, altele se fixează pe spatele dinților-dar sunt foarte scumpe).
          La fel ca tine, nici eu nu suport corpuri străine în gură. Imediat mi se declanșează reflexul de a vărsa. Dar nimeni nu mă crede, au senzația că sunt mofturi de copil răzgâiat. Copil fiind, nu suportam spatula aceea pentru limbă, să verifice dacă ai roșu în gât. De câte ori a fost nevoie să îmi fac exudat faringian (o vreme ni se cerea la început de an școlar, când făceam practică pedagogică), a fost un chin și un adevărat show, pentru că nu mă puteam opri să nu mușc asistentele de mână. La fel când mi-am făcut radiografii dentare, am reușit chiar să înfurii bine de tot asistenta. Noroc că ultima dată mi-au făcut radiografie panoramică, a fost o procedură complet inofensivă 🙂 . Nici pe scaunul dentistului nu mă simt bine, din aceleași motive, cum simt ceva străin pe limbă, cum icnesc. Deci … e un chin.
          Exact concluzia asta am tras-o și eu: timp irosit (cel puțin doi ani, apoi am înțeles că există riscul ca dinții să revină la poziția inițială dacă nu porți noaptea un dispozitiv care să îi mențină la locul lor), bani irosiți (în jur de 4000 numai aparatele, că am nevoie de două, plus reglajele lunare, cam 100 de lei pe lună, plus igienizările periodice, la 3-4 luni-200 de lei fiecare). La veniturile mele sunt sume colosale. Am remarcat că ortodonția asta și-a cam luat avânt în ultima vreme. Cred că e doar o altă afacere, o vacă de muls. Cum au fost o vreme implanturile. Nu în ultimul rând, iau în calcul disconfortul. Am toleranță minimă la durere, mai ales la una continuă și sâcâitoare. Analgezice/antiinflamatoare nu prea pot să iau din cauza problemelor digestive. Nu văd cum m-aș putea duce și la servicu, să fiu mereu atentă și veselă, calmă, în gălăgie, cu o durere continuă în toți dinții. Îmi imaginez eu cum e, ca o nevralgie, așa. Mi-a confirmat și medicul, dar că se atenuează cu calmante și că nu durează mai mult de două-trei zile la fiecare reglaj. Două-trei zile??? 😆
          Deocamdată să-mi trateze ei parodontoza și apoi mai vedem. Prefer să îmi pun ”placă” 😆 .

          1. Drugwash spune:

            Învăţătura forţată nu-şi prea atinge scopul. Cînd sînt trimişi la şcoală, copiii se simt rupţi dintr-un mediu plăcut, confortabil, chiar trădaţi de propriii părinţi. Uneori se împotrivesc învăţării din cauza asta, ca să se răzbune. Iar metodele pedagogice uneori sînt complet neinspirate sau nepotrivite unora dintre copii care sînt poate mai… altfel.
            De la o vîrstă însă, înţelegem mult mai bine mersul societăţii şi realizăm avantajele învăţăturii, aşa că nu o mai percepem ca pe o corvoadă ci ca pe un ajutor şi atunci învăţăm de plăcere. 🙂 Plus că lucrurile încep să se lege mult mai bine, avem experienţe din care putem extrage informaţii, coroborăm evenimente ş.a.m.d. Avem deja o bază, cum ar veni.

            Citeam de curînd pe un site unde-am ajuns întîmplător că pînă şi dinozaurii şi-au dezvoltat un sistem de atracţie sexuală bazat pe dentiţie şi se explica acolo o teorie. Titlul însă era parşiv, vorbind de „ce au ascuns pînă acum vedetele de la Hollywood” sau cam aşa ceva. Se pare însă că ceva e adevărat fiindcă analizînd în sinea mea observaţia i-am dat dreptate: un zîmbet perfect, luminos, „alb” creează o foarte mare atracţie către persoana respectivă. Poate de aceea a luat avînt „industria stomatologică”: crearea aparenţelor. Dar să te supui la cazne majore cu riscul de a-ţi da peste cap întregul organism doar pentru a deveni, teoretic, mai atrăgător mi se pare exagerat. Mie întotdeauna mi s-a părut mai cinstită vorba „cine mă place mă place aşa cum sînt”. Ca dovadă că nici telefonul nu mai sună. 😄

            Dincolo de glumă, o durere – nevralgie – continuă poate induce deviaţii comportamentale, lipsă de atenţie şi concentrare (mai ales în timpul serviciului dar şi la învăţat), o eficienţă scăzută, risc mare de erori şi altele. Consecinţele pot fi cel puţin neplăcute.

            În ce priveşte „placa” e şi ăla un obiect străin în gură aşa că nu cred să recurgem la acea soluţie niciunul dintre noi. De fapt eu unul sper să nu apuc vremurile acelea cînd aş avea nevoie, dar să nu spui nimănui, da? 😛 😀

            1. Irina spune:

              Intrase în așteptare. 🙂
              Da, o dentiție sănătoasă este semnul unui organism sănătos, viabil, probabil. Practic după asta ne căutăm partenerii, inconștient. Suntem în căutarea unor gene … superioare, sănătoase. Mie întâi îmi atrage atenția constituția (nu mă atrag grașii, nici măcar cei plinuți, nici cei scunzi). E un criteriu hotărâtor. Aici iar s-ar putea să sară cineva că deranjez, că nimeni nu trebuie să se simtă lezat de ce scriu bla, bla, bla. E doar o preferință personală, gusturile nu se discută. Apoi părul (trebuie să fie bogat, sănătos). Și, o să râzi, forma degetelor și a unghiilor. Trebuie să fie … finuțe, nu de … agricultor. Cum am atâtea pretenții și multe altele peste cele de ordin fizic menționate și cum eu însămi nu mă încadrez în standardele genelor sănătoase, singurătatea mi-e garantată. Apropo, știi de ce am dinții anapoda? Mi-a spus stomatologul. Ai mei nu au fost compatibili din punctul acesta de vedere. Deci ar cam trebui să-ți cauți partenerul și la dinți. 😆 Am moștenit maxilarul mic de la un părinte și dinții lați de la celălalt, așa că dinții n-au avut loc și s-au suprapus/îngrămădit. Dar cine se gândește și la așa ceva, la eventualele probleme pe care le-ar putea transmite urmașilor? Deja vorbim de inginerie genetică aici.
              Cum spuneam, acum opt-zece ani aș fi fost dispusă la un asemenea sacrificiu, acum nu. Telefonul nu mai sună nici la mine, dar e mai bine chiar. Oricum sunau doar ca să îmi ceară vreun serviciu sau să mă anunțe că s-au întors din cine știe ce vacanțe exotice. O să mă sune de ziua mea, își amintesc atunci 🙂 . Iar eu o să le fac o surpriză și o să îl țin închis 😀 .

              1. Drugwash spune:

                Chiar că inginerie genetică, ce zici tu! 😄
                Adevărul e că fiecare dintre noi are anumite… standarde, dacă vrei, după care se ghidează în alegerea persoanelor apropiate – şi aici includ şi prietenii, amicii şi cred că în anumite condiţii şi rudele mai îndepărtate – cu care interacţionează. ba chiar şi inconştient poate exista o atracţie puternică faţă de o persoană ca şi o repulsie la fel de puternică pentru o alta şi nu întotdeauna ne dăm seama care sînt factorii declanşatori. Dar cel puţin în ce priveşte „pretenţiile” – aşa cum spui – avem tot dreptul la ele, altfel ne-am condamna şi pe noi şi pe ei la o existenţă nefericită, atît cît ar putea dura relaţia respectivă (dacă). Nu e vorba de jignirea cuiva dacă ne manifestăm anumite preferinţe care uneori stau chiar în codul nostru genetic. Sigur, respingerea e dureroasă de ambele părţi. Dar ştii bancul ăla:
                – Ani la rînd am aşteptat femeia perfectă şi într-un final am găsit-o.
                – Şi?
                – La rîndul ei şi ea aştepta bărbatul perfect, aşa că…
                🙄

                Oricum, te înţeleg perfect pentru că mă încadrez şi eu în stilul tău. Doar că nu închid telefonul de ziua mea fiindcă nu vreau să aud după juma’ de an abureli gen „te-am sunat da’ n-ai răspuns/ai avut telefonul închis”. 🙂

                1. Irina spune:

                  Dragoș, mă unge pe suflet răspunsul tău. Exact, toți avem niște criterii după care ne alegem ”oamenii”, fără ca ale mele să fie inferioare alor tale, chiar dacă sunt diferite. Asta nu înseamnă că disprețuiesc oamenii. Pur și simplu nu sunt compatibilă cu oricine, am o sferă destul de limitată.
                  Bancul ăsta la mine chiar a devenit realitate. În continuare cred că am găsit bărbatul perfect, după crietriile mele, doar că el încă e în căutarea femeii perfecte, după criteriile lui 😆 .

                  1. Drugwash spune:

                    Din păcate, viaţa ne joacă nişte renghiuri urîte, făcîndu-ne să ne dorim ceva la care – înt-un sens ciudat – nu avem dreptul. Şi cel mai mult mă întristează că mulţi dintre noi – inclusiv eu, desigur – nu avem puterea de a trece peste aspectul „containerului” cuiva pentru a ne bucura de căldura sufletului său. Natura ne-a condamnat să vedem în faţa ochilor fericirea dar să n-o putem atinge. Păcate din alte vieţi de ispăşit sau doar simpla întîmplare? Nu vom şti niciodată.

                    Dar încă mai existăm, iar speranţa – tîrfa aia afurisită 🙂 – cică moare ultima, aşa că… 🙂

  4. Adrian spune:

    Multa bafta la examen! Despre intrusi, cel mai bine e sa ii ignori. Nu am avut o astfel de situatie, dar am mai auzit si pe alt blog, sunt cate unii care se baga singuri in seama…

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Adrian, să fie! 🙂
      Uite că uneori nu ai de unde să știi de la început ce turnură vor lua lucrurile… Dar ai dreptate, trebuie pus capăt de la primul gest nedorit. Cel mai bine este să nu lungești boala.

  5. Poteci de dor spune:

    Baftă la examen şi să scapi uşor de stomatolog, fără dureri prea mari!
    Nu ştiu exact despre ce e vorba şi nu cer detalii. Nu cunosc furtuna că eu doar am văzut că nu mai erai, vorba unui cântec popular „numa or vedea că nu-s”. Eu am avut demult o perioadă cu vizite zilnice şi comentarii răutăcioase la adresa mea şi a celor care mă vizitează. Adică injurii aiurea. Am aprobat şi am încasat deşi mulţi mă îndemnau să şterg. Nu ştiu cine era că nu avea blog. Într-o zi m-am deşteptat şi am pus la moderarea aia black list tot ce ţinea de respectiva sau respectivul. Acum singurul care e în moderare e Iosif dar lui i-am explicat de zeci de ori că îi aprob numai comentariile legate de subiect. El cu mine nu a fost agresiv şi nici nu m-a jignit niciodată.
    În rest, nu ştiu. Dar eu nici nu aş avea ce să spun că eu nu scriu despre chestii din viaţă decât la modul de glumă şi de cele mai multe ori, singura de care fac bâză sunt chiar eu. Că-mi place autoironia şi am cu ce adică îmi dau zilnic motive să râd de mine 😀
    Aşa că nu am ce părerea să am, din moment ce blogul meu nu se încadrează în categoria blogurilor care tratează probleme serioase. Nu ştiu, poate aş spune frumos că acele comentarii mă incomodează. Sau nu, eu n-aş putea spune. Mai bine tac că vorbesc degeaba 😀
    O zi cât mai bună să ai!

    1. Irina spune:

      Să fie, Potecuțo! Cu stomatologul nu știu cât de ușor o să scap, e tratament de durată și cam dificil, din câte am citit pe net 😦 .
      Nu pot să spun că au fost injurii. Lucrurile au luat o turnură mai urâtă acum, după ce am șters blogul. Cred că ai citit și tu comentariile la articole. Doar o cârcoteală continuă, sâcâitoare, având ca idee principală necesitatea schimbării mele interioare totale. Nici eu nu scriam despre probleme de interes general, doar așterneam trăirile strict personale, legate de un anumit eveniment din viața mea. Tocmai de aceea nu am înțeles vehemența. Am spus și eu de câteva ori că nu aștept sfaturi, că nu asta vreau, că nu mă ajută, dimpotrivă. Că vreau doar să mă eliberez, că nu scriu pentru audiență. Nimic. Azi am ajuns la concluzia că eram supusă unui test, ca în Lost, așa. ”Insula” voia să îmi testeze răbdarea și curajul 😆 . Cu cât încasam mai multe bobârnace, cu atât ar fi trebuit să mă ridic mai repede de jos și să scriu în continuare, din ce în ce mai bine. Eh, am picat testul, ce să-i faci?! N-am stofă de scriitor. Asta să fie paguba 🙂 .
      O săptămână liniștită și ție!

  6. Mishuk spune:

    probabil vrea doar să-ți atragă atenția. și poate că nu e conștient că modul în care o face, rănește. sau poate e doar lupul cel rău ce caută scufițe 🙂
    nu mai lua în seamă… ce nu-ți place, șterge! e blogul tău și ai control absolut, nu?

    1. Irina spune:

      Se pare că erau doar persoane dornice să dea sfaturi, să ajute, dar eu nu asta căutam și o spusesem în nenumărate rânduri. A fost un fel de confuzie. Asta am și făcut, am șters respectivul blog și am revenit în vechea mea casă 🙂 .

  7. Alex spune:

    Baftă la examene, dragă Irina! Oricât de greu ar fi cu atâtea materii atât de diferite de sfera umanistă, sunt sigur că te vei descurca foarte bine.
    Cât privește vizitatorii incomozi, care ajung să te ia la rost în „curtea ta”, pentru aceasta există butonul spam. Unii ajung chiar să jignească, folosind cuvinte mai mult decât nepotrivite. Cui nu-i place ce găsește la mine, să facă bine și să nu mai vină pe acolo. E simplu, nu?
    Numai bine să-ți fie! 🙂

    1. Irina spune:

      Să fie, Alex! la primul parțial am luat zece 🙂 .
      Toate cele bune și ție!

      1. Alex spune:

        Oau! Felicitări! Ai văzut că a fost bine? Baftă în continuare! 🙂

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s