Despre munca în echipă

         M-am lovit de această invenție extraordinară a zilelor noastre cam pe vremea când studiam pedagogie, mai mult de nevoie decât de plăcere, cum se fac toate lucrurile cu adevărat importante. Vezi bine, datoria înainte de toate. Până atunci lucrasem eu singurică, eu cu mine, și-mi fusese tare bine. Ei, acum nu se mai putea. Pedagogia ultimelor decenii așa decreta. Așa că profa ne-a grupat câte șase, fiecare cu sarcini precise, la fel de importante. Acum nu mă puneți să le reproduc exact, că metoda (perfectă în teorie, dar ineficientă în practică) de-atunci nu prea m-a mai interesat. Unul parcă era cu ideile, altul era responsabil de cronometrat, unul aduna rezultatele, altul formula concluziile, altul ieșea în față la raportat. Cred că era și unul care se ocupa de buna dispoziție a grupului, nu mai știu exact.

          Ei, toate bune și frumoase! Am pornit noi ceasul și ne-am pus pe treabă, toți șase. Hai, tu ești creierul, ne bazăm pe tine. Să nu ne dezamăgești, știm că te pricepi, vezi bine! Creierul se uită la ceas, panicat. El nu poate gândi așa, în gălăgie și cronometrat. Ceasornicarul (să-i zicem așa) ar trebui să gestioneze clepsidra. N-are decât un amărât de telefon și tot apasă, din secundă în  secundă, pe buton. Glumețul spune bancuri, fredonează, ceilalți povestesc cum s-au plimbat în weekend pe faleză, creierul stă cu hârtia în față și se concentrează. Gata, timpul a expirat. Văleu, stați, că n-am terminat! Nu-i nimic, merge și așa! Raportorul  își netezește repejor hainele și-i smulge foaia. Spre deosebire de creier, ăstuia îi place să fie vedetă. Are o inimă mare, în care încap toate veștile din lumea înconjurătoare, și o gură pe măsură. Așa că ia foaia (pieptul în față, spatele drept) și se pune pe raportat. Cu un debit de invidiat, nu cumva să își dea seama cineva că a mințit sau că a spus ceva eronat. Ferească Sfântul să-l întrerupă cineva și să-i pună o întrebare care nu își găsește răspuns pe foaia salvatoare! Îl caută din priviri pe creieraș, numai că acesta e dintr-odată foarte ocupat, caută muște pe tavan, plimbă caii pe imaș. Așa-s creierele astea, rele foc, doar atât au și ele pe lumea asta, creier, inimă ioc. Să știți că nu-s deloc de invidiat, în general mor în singurătate, de inimă rea. Sau îi supără toată viața fierea. Nu face nimic. Raportorul știe să se descurce. Doar are inteligență emoțională. Zâmbește larg, face o glumă și publicul a uitat de fâstâceală. Aplauze, foarte bine, perfect lucrat! Oare despre ce am raportat?!

          Știți cântecul acela cu dragostea se face-n minim doi? Ei, cam așa se face și munca, pe la noi. În general, unul trage, altul rage. Aplauzele sunt la comun, doar fiecare, în felul lui, e bun. Nu admitem discriminare. Toți oamenii au astăzi ceva de premiat în dotare.  Nu mai bine ar fi să-și facă fiecare, în mușuroi, cum se pricepe mai bine, sarcina ce îi revine? Nu ar fi, pentru că succesul e și el, de la o vreme, global. Și general. Unii au nevoie de întrajutorare. Nu se descurcă doar cu harurile din dotare.  Secretul oricărui proiect reușit? O să vi-l spun dintr-un foc: mai multe capete (cum, pedagogii ăștia au uitat de inimi și de guri?!)la un loc.

Anunțuri

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Drugwash spune:

    Dacă aşa-s directivele aşa trebuie lucrat. Ordinele se execută, nu se discută!

    Fuck that and fuck them assholes! 😄

    1. Irina spune:

      Ordinele se discută și apoi se execută 😉 . Încă avem libertatea cuvântului, cu riscurile de rigoare.

      1. Drugwash spune:

        Aşa-zisa libertate a cuvîntului e cea mai mare ţeapă a aşa-zisei democraţii care ni se înfige pe gît cu cizma.

  2. Drugwash spune:

    P.S. Mă mir că nu vă pune să vă căutaţi reciproc de purici şi păduchi precum cimpanzeii din poză! Sau e unu’ singur pe grup responsabil cu asta?! 😄 😄 😄

    1. Irina spune:

      Dar cine a spus că e vorba despre ”mine” sau ”noi”?! Textul e un pamflet, orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare. 😉
      Puricii și păduchii stau foarte bine acolo unde sunt, la fel cum stăteau în perucile pudrate ale regilor de acum câteva veacuri. Ferească Sfântul să îi deranjezi! Au și paraziții importanța lor.

  3. Poteci de dor spune:

    Într-o echipă bună cam aşa e. Unul are creier, altul inimă, altul stă bine cu interacţiunea cu publicul. Unul singur culege lauri. Nu există o singură persoană care să le aibă pe toate că altfel n-ar mai exista multinaţionalele. Şi, în general, n-ar mai exista echipe… 😀
    Mă bucur că am regăsit umorul tău şi ironia fină 😉

    1. Irina spune:

      Bine zici, într-o echipă bună. Da, așa ar trebui să fie, perfect de acord. Numai că echipele bune sunt foarte rare. De foarte puține ori mi-a fost dat să lucrez cu oameni de toată isprava, de la care chiar am avut ce învăța și care și-au adus o contribuție notabilă la lucrarea respectivă. Oameni din vechea generație, în special. Covârstnicii sau cei mai tineri sunt mult mai superficiali. Schimbările produse în educație sunt evidente. Majoritatea membrilor echipelor în care am lucrat cu diferite ocazii (cât pot și când pot, evit) n-au făcut decât să sporească numărul de participanți și să își treacă numele pe un produs la care nu și-au adus nicio contribuție. De niciun fel.
      N-am lucrat niciodată în mediul privat sau la o multinațională. Bănuiesc că acolo altfel stau lucrurile sau ar trebui. Patronul nu ar avea niciun interes să mențină în funcții și să plătească niște incompetenți.

  4. sweet & salty spune:

    Mă calcă pe bătătură munca în echipă forțată… dar se bate toba. Și la interviu una dintre întrebări este dacă ai „teamwork skills” și dă-i și bagă să demonstrezi cât ești tu de rotiță de băgat în angrenaj. Nah!

    1. Irina spune:

      ”Teamwork skills” se consideră și să faci 90 % din munca echipei sau ăsta e un handicap? 🙂 Nici mie nu îmi place lucrul în echipă, foarte rar am găsit coechipieri compatibili. Și echipele astea ar trebui formate luând în calcul compatibilitatea coechipierilor, nu așa, aleatoriu. O echipă e oarecum similară unui cuplu. Dacă nu există suficiente tangențe, cu toată voința și conștiinciozitatea, rezultatele sunt sub așteptări. Pe de altă parte, nu cred că această formulă se potrivește chiar tuturor. Sunt oameni care lucrează mult mai eficient individual. De asemenea, nu orice sarcină se pretează lucrului în echipă. Cum poți să faci o analiză de text (un ”referat”) în echipă, de exemplu, când viziunea trebuie să fie unitară? În astfel de cazuri, de fapt doar unul lucrează, celălalt doar semnează.
      Nu vorbesc despre lucrul în echipă în sens larg : activitatea dintr-o instituție, de exemplu, unde fiecare are rolul lui bine definit și se ține de bucățica lui, dar ajută prin asta la bunul mers al sistemului. Tot muncă în echipă e, practic.

      1. sweet & salty spune:

        De acord cu tine. E aiurea exagerarea și etichetarea oricărei munci ca fiind colectivă, apoi la sfârșit victoria/eșecul este al echipei, deși unii habar nu au ce s-a petrecut de fapt. E un prilej pentru anumite persoane de a se ascunde în spatele altora. Mi-a plăcut ironia și umorul cu care ai desenat. 🙂

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s