Atât

Mărturisiri

          E primăvară. Azi i-am simțit mirosul în aer. Prima de care mă tem. Prima care nu îmi aduce bucurie în gând și pe chip. Numai amintiri și dor și întrebări fără răspuns, atât. Un început care își ratează primii pași de teama sfârșitului pe care îl hrănește din sine. Oboseală. Blazare. Resemnare. Maturitate prematură. Sete de pentru totdeauna. Atât. Acel punct când îți vezi toate miturile demolate. Când te simți victima unei farse absurde, fără sfârșit.  Când la tot pasul dai peste semne că nu ești pe drumul cel bun. Că ai rămas în urmă. Ești anacronică, nu te potrivești vremurilor. Vremuri sub semnul instabilității și al trăirilor explozive. Focuri de paie și atât. Tu nu te poți încălzi la un foc de paie. Astea îți ard doar genele, îți pârlesc pletele și cam atât. În urmă-doar miros de carne arsă. Mizerie. Întrebări. Și cam atât.

10 gânduri despre &8222;Atât&8221;

  2. Eheeei, gândurile astea care nu ne dau pace, ci numai frământări și îndoieli. Dar lasă că vine primăvara cu explozia sa de optimism și renașterea întregii naturi. Și a fiecăruia dintre noi, odată cu natura. Știi cum este cu „nu”-ul ăsta? te face să privești numai în urmă, la ruinele și neîmplinirile rămase acolo, împreună cu trecutul. Privește mai bine spre viitor, căci acolo „da”-ul este posibil și merită să speri. Crede-mă, știu ce spun, căci și eu ziceam ca tine.
    Numai bine, dragă Irina! 🙂

  3. E bine să îl scrii. Nu-ul ăsta are rostu’ lui. Nu e neapărat negativism, e poate cea mai pragmatică stare de care te ştii capabilă. E analiză la sânge. E clipa în care decizi „nemilos” să NU. Fără ancore în cuvinte ce doar conturează o speranţă, dar care nu o cresc.
    Orice, numai să nu te acuzi la nesfârşit pe tine de orice eşec. Asta, abia asta distruge. Ştiu… trec prin aproape aceleaşi stări.
    Şi când te gândeşti că numele nostru, Irina, înseamnă „pace” în greaca veche… Care pace? Când e totul numai zbucium…

    1. Poate noi vrem pace pentru noi și pentru celălalt, dar nu vor ei așa ceva, nu le face bine liniștea. Îmi spunea ieri cineva (culmea, nu un bărbat) că orice iubire mare nu are cum să dureze, pentru ca altfel nu ar mai fi mare, nu ar mai fi scânteie. Că din ciocnirea a două inteligențe doar așa ceva poate ieși. Și că preferă astfel de trăiri explozive, chiar dacă sunt urmate de suferință. Altfel, s-ar plictisi. Eu i-am spus că nu înțelege iubirea sau o confundă cu altceva 🙂 . Asta e, de fapt, „boala” zilelor noastre. Goana după senzații țări, de orice natură ar fi ele 🙂 .

      1. Noi sigur vrem pace… Însă oricât de mare ar fi iubirea, unul devine la un moment dat doar un banal „speculant de sentimente”. Şi când pleacă, se cască un hău în urmă. E din cauză că rămâne ditamai ADEVĂRUL. Pe care numai tu ai puterea să îl recunoşti. Laşul pleacă mereu mai devreme…

Lasă un răspuns către sweet & salty Anulează răspunsul