Despre singurătate, cu sinceritate

      Ajun de Crăciun. Ești bine, încă. Ți-ai făcut o provizie respectabilă de cărți și filme, te pregătești de maraton. Nu gătești nimic, n-ai pentru cine. Doar n-o să sufli singură în lumânări, cântându-ți, îmbătată de fericire, fel de fel de urări. Pornești aspiratorul, să nu mai auzi zumzetul ce ți s-a stârnit, dintr-o dată, în tâmple. Stop! Telefonul, fir-ar să fie! Nu se poate, au și început! Mesaj. Neașteptat. El. Cu riscul de a fi primul și s-ar bucura să fie așa, fericire, liniște sufletească, pace interioară…Crăciun fericit! Un fel de iartă-mă, dar nu mă uita, fericirea ta nu poate fi și-a mea! La naiba! Nuuuuuu! Șervețelele, unde-s când ai mai mare nevoie de ele, fir-ar ele să fie , de n-ar mai fi?! Ce e jocul ăsta murdar?! Să te lase în pace, de vreme ce-a ales altceva! Nu-ți plac jocurile, nu ți-au plăcut niciodată. În jocuri riști să pierzi, nu e cu-a fost odată. Răspunzi politicos, Crăciun fericit și alea-alea, da, sunt liniștită (pe naiba!)și resemnată, nu mai caut fericirea aia minunată.   Gata, s-a terminat cu liniștea ta din Ajun. Minunat și unic moment, ce să-ți spun!? Adormi cu nasul în batistă și ochii umflați, uitând să închizi telefonul pentru alți bine intenționați.

         Dimineață de Crăciun cu soare și fericire mare. Mesaje sforăitoare. Fericire, bucurie mare, liniște, realizări pe toate planurile, să ai parte de tot ce îți dorești, să fii iubită ca-n povești!   Nu cumva să faceți alergie de la atâta fericire și iubire! Mai lăsați-mă, ipocriților, cu vrăjelile astea de doi bani, m-am săturat de același repertoriu de ani și ani,  vedeți-vă de familiile voastre minunate și de mesele voastre îmbelșugate! V-ați amintit toți de mine după un an, ca să vezi, cu mare îngrijorare și tam-tam! O să supraviețuiesc, știu că vă dezamăgesc, n-o să mă vedeți doborâtă, am adunat ceva experiență, am pielea tăbăcită.

        O voce de copil la telefon. ”Sănătate și Crăciun fericit, domnișoara!” . Zâmbești. Pe el n-ai cum să te superi, ai vrea să fii din nou copil, ehei, ce vremuri!  Vezi bine, asta nu se mai poate! Trebuie să te-narmezi cu răbdare și o să treci tu peste toate. Încerci să răspunzi, silabisești, printre noduri, un mulțumesc și toate cele bune. ”V-ați emoționat!”. ”Da, se poate spune!”. Dai timpul înapoi. Unde? Când ai greșit? Când ai încurcat drumurile? Când te-ai rătăcit? Când ai dat cu piciorul vreunei ocazii minunate? Ce nu ai? Ce ai? Piele de șopârlă, păr de drac pe spate? Doar te-ai dat peste cap în fel și chip și tot nu ți-a ieșit. Cred că ești cam zgârcită, doar știi că e cam mare prețul de plătit. ”Domnișoara”. Așa ai să sfârșești, de ce ți-e frică, nu poți s-ocolești. O să te găsească vecinii peste ani, în casă, cu un tort mucegăit pe masă, în ciupici, coafată, ridată, înghețată și cu nasul ros de pisici.

          E abia 11 și ochii te ustură îngrozitor. Trebuie să răspunzi, din nou, la telefon. Asta e, curaj, să nu te rogi decât de sănătate. Domnul știe el cum le așază pe toate. Nu-l mai mânia, nu se cade, doar te știam fată cumsecade. Alții. Ești bine? Ce faci? Nu te-ai dus acasă? Sunt. Singură acasă. Aha. Și? Și pătură și teveu. Aha. Păi, ce să-ți spunem? Să fii sănătoasă și iubită, fericită mereu!

          Până aici, nu se mai poate! Închizi tot și aștepți să se facă noapte. Și mâine e o zi, cu ceață ori cu soare. Și, speri, fără urări sforăitoare. Îți refaci stocul de șervețele și te pregătești de maraton. Peste două zile e Revelion.

Anunțuri

18 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ana spune:

    Hai la mine , Irina! Noi nu avem musafiri…stam acasa! 😊
    Vii?
    Hai sa-ti zic : nici mie nu- mi prea plac urarile anuale…se pune?
    Ai uitat: vine si Pastele…..imediat vine 1Mai…. 😄😄😄
    Uneori io tare-mi doresc linistea ta!

    1. Irina spune:

      Mulțumesc pentru invitație, Ana, aș veni, dar e cam departe, iar mie nu prea-mi place să mă aflu pe drumuri 🙂 .
      Aș fi apreciat să mă sune pur și simplu și să mă întrebe ce fac, ca într-o zi obișnuită, doar cine mă cunoaște îmi știe foarte bine și ”durerile”. Să îmi urezi fericire într-o astfel de situație mi se pare dovadă de prostie sau de sadism 🙂 . Discutam acelasi lucru cu o prietenă căreia i-a murit mama recent, tatăl acum câțiva ani, ea fiind tot singură, la 40 de ani. Același urări de fericire inoportune.
      Până la Paște o să mă asigur că nu se va mai repeta situația, cu orice preț , chiar cu acela de a râde forțat, pe care îl plătesc mai toți, de altfel 😉 .
      Cât despre liniște, au fost situații în anii trecuți când și eu mi-am dorit-o. M-am lecuit cu vârf și îndesat anul acesta, după principiul ai grijă ce îți dorești, să nu ți se întâmple 😆 .

      1. Ana spune:

        La cate imi doresc eu , sa dea soarta sa se intample… 😁😁😁
        Te inteleg cu urarile…..si eu am luat masuri : nu raspund inapoi decat cui trebuie. Asa ca nu am mai primit urari…😉

  2. fata veselă spune:

    Atunci fără urări. Un gând bun, atât. 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc 🙂 .

  3. Poteci de dor spune:

    Irina, închide telefonul de Revelion. Nu va trece tristeţea aşa dar măcar te scapă de urările astea absolut absurde.
    gânduri bune!

    1. Irina spune:

      Cu siguranță așa o să fac! 🙂

  4. Drugwash spune:

    Eu am văzut toate filmele pe care le luasem pentru Revelion. Am băut şi vodca (de unde altceva mai bun?!) Cărţi nu – fac economie la lumină (şi la ochi). Să închid şi eu telefonul?
    Revelionul trecut l-am petrecut în telefon cu cineva plîngînd, nici n-am ştiut cînd a venit şi-a plecat acea mincinoasă oră zero dintre ani care promite şi apoi dă cu tifla de fiecare dată. Dar m-am bucurat că am fost acolo cînd cineva a avut nevoie de mine, din celălalt capăt al ţării.
    Nu, n-am să închid telefonul. Am să închid doar speranţele, să nu nască iluzii şi dezamăgiri. Nu voi suna, dar voi trimite gînduri bune acolo unde e nevoie de ele. Şi de va fi ceva, va fi surpriză. Poate chiar plăcută… 😉

    1. Irina spune:

      De-aș putea închide speranțele, aș fi salvată … Asta e boala, de fapt, să îți dorești la infinit, prostește, ceva ce nu poți avea. Ar trebui să ni se pună o etichetă de la naștere nouă, ăstora care nu suntem făcuți pentru viața în doi. Sindromul incompatibilității extinse sau cam așa ceva. Măcar să știm care ne sunt limitele și să nu ne mai aruncăm în jocuri pierdute înainte de a începe. Eu în faza cu așteptarea resemnată nu mai pot să cred de mult. Înainte să încep „căutările”, am așteptat cuminte zece ani fără niciun rezultat. Au urmat zece ani de încercări, tot fără niciun rezultat. Și uite așa s-au dus douăzeci de ani și m-am pierdut și eu cu ei…

      1. Drugwash spune:

        Fără speranţe nu eşti salvată, ci dimpotrivă: condamnată la uitare, la pierderea indentităţii. E prea devreme să-ţi asumi aşa ceva.
        Poate că trebuie să cauţi în altă parte. Sau altceva. Lumea e mare. Riscă un pic mai mult decît ai fi dispusă de obicei. Poate la un moment dat „el” nu va mai pleca pe furiş cu pantalonii şi pantofii în braţe, ci va rămîne să-ţi sărute fruntea de bună-dimineaţa, mulţi ani după aceea. 😉

        1. Irina spune:

          Astea-s povești de acum o sută de ani 😉 . Alta ar trebui să fie schimbarea, în direcția opusă, dar pe aceea nu o pot face. Din mine nu pot ieși. Și când te gândești că nu-mi doresc decât un lucru perfect normal și la îndemâna oricui… Dacă eram compatibilă cu așa ceva, n-ar fi necesitat eforturi de zeci de ani, s-ar fi întâmplat de la sine, cum s-a întâmplat pentru cei mulți și normali din jur.

          1. Drugwash spune:

            Normalitatea are o definiţie cam bizară în ultima vreme. 😉

            Poate că uneori greşim avînd aşteptări prea mari la momente inoportune sau poate neîncrederea adunată din eşecurile ciorbelor precedente ne face să împroşcăm cu iaurt audienţa, suflînd prea tare în el. 🙂

            Sau poate doar n-a sosit momentul oportun, atîta tot. E o loterie cu şanse reale, continuă să iei bilete. 😉

            1. Irina spune:

              Știi ce mă uimește? Că tot primesc încurajări de la persoane aflate cam în aceeași situație ca a mea 🙂 . Am o prietenă în aceeași situație, e singura realistă și care cunoaște cum stă treaba, pentru că a trecut prin experiențe trase la indigo, parcă. Niciodată nu ne încurajăm, ar fi ca și cum ne-am spune știu că e teribil de greu, mie nu mi-a ieșit, dar poate tu ești mai norocoasă. Povestim și atât. Îmi recomanda fratele să caut un fel de grup de terapie, grupul celibatarilor anonimi, ceva de genul 😆 . Apreciez sfaturile, Dragoș, dar nu mă ajută, crede-mă. Dacă e ceva care să îmi facă rău acum și mai mult, e hrănirea nejustificată a speranțelor . Sper să înțelegi. Nu de-asta scriu, nu ca să fiu băgată în seamă sau încurajată, nu din răsfăț sau de prea mult bine, cum poate ar crede unii. E un strigăt și atât. De sinceritate. Nu pot să joc comedia fericirii, cum mă sfătuiesc cei mai bătrâni. Nu pot nici să-mi ascund problemele și slăbiciunile, cum îmi spun tot ei. Mă opresc aici, risc să cad în penibil în spațiul public și să fiu greșit catalogată.

              1. Drugwash spune:

                Înţeleg. Chestia e că eu deja am abandonat speranţele şi ştiu cum e de partea vidului. de aceea încerc să te încurajez să mai încerci, mai ales că ai suficientă marjă de eroare. Desigur, tu vei face ceea ce crezi de cuviinţă. Dar vreau să ştiu că am încercat, măcar pentru propria mea conştiinţă.
                În rest, să-ţi fie bine, pe cît posibil! Sănătate şi un an nou surprinzător de bun!

                1. Irina spune:

                  Mulțumesc. Normal c-o să mai încerc, mi-am propus de n ori pînă acum să mă opresc și n-am reușit, fir-ar să fie! Dar știi cum e? Exact ca la loterie, într-un târziu, când ”câștigi” ceva și faci calculul cât ai pierdut/investit până atunci, nu prea te mai poți bucura de câștigul care nici măcar nu acoperă pierderile 😉 .
                  La Loterie n-am jucat niciodată și nici nu aș face-o, sunt o fire prea cerebrală și calculată, ba și foarte zgârcită pe deasupra 😉 . Norocul nu există, ți-l faci sau nu ți-l faci. În privința asta, se pare că eu nu sunt dotată cu aptitudinile necesare să mi-l fac. O să încerc pe calea compromisului, singura care mi-a mai rămas 😉 . Nu e chiar o cale nebătută, dar poate de data asta sunt mai tolerantă și mă descurc mai bine 😆 .

                  1. Drugwash spune:

                    Din partea mea mult succes şi numai gînduri bune! Să sperăm că vei cîştiga curînd la loteria Vieţii şi bilanţul va fi pozitiv. 😉

  5. Irina spune:

    Aminteşte-ţi de tine. Admir curajul tău de a scrie despre această stare perpetuă. Suntem în „oale” diferite, dar ne luptăm interior cam la fel. Eu am tot gustat din singurătate, până m-am obişnuit cu gustul ei. Nu e aşa rea, e doar al naibii de trist ce rămâne.
    Irina, tiza mea, frumoasa mea, eu nu-ţi pot dori nimic. Nici măcar mie nu îmi pot dori ceva. Îmi culeg bucurii mici de tot din clipe care altora le scapă. Şi încerc să nu îmi plâng de milă după un pahar de vin. Nu şampanie. Vin. Roşu. Parfumat. Bucuria mea mică cu care voi întâmpina anul ce va începe.
    Şi-mi amintesc de mine. Şi-ncerc să mă iubesc.
    Da, unii oameni nu-s făcuţi pentru viaţa în doi, dar o merită. Decât singură în doi, prefer singurătatea mea cinstită. Te salut şi îţi zâmbesc, chiar de nu mă vezi. Fii tu.

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, atât 🙂 . Alte cuvinte ar fi de prisos.

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s