La piață

on

        Nu-mi place să îmi fac cumpărăturile în piețe. N-am spirit de comerciant. Nu știu să mă tocmesc, nu pot să reacționez adecvat când mă văd înșelată la cântar sau când mi se strecoară în sacoșă fructe stricate, printre complimente meșteșugite, mă scârbește mizeria de pe jos, izul de putred,  îmbulzeala, insistența vânzătorilor de la tarabe, sentimentul că îmi poate dispărea oricând portofelul, oricât de bine l-aș ascunde.

       Astăzi am ajuns, după ani buni, în Piața Mare. Din plictiseală. Voiam să văd dacă s-a schimbat ceva. Mi-era dor de oameni. De oameni vii, adevărați. De zgomote, mirosuri, de viață. Am regăsit aceeași lume pestriță de pe vremea copilăriei, aceleași găleți colorate cu gladiole, aceleași tarabe, doar că mai sărace. Struguri cu boabe mărunte, pământii, roșii bolnave, ardei zbârciți, verdețuri ofilite, sărăcie. Bunici știrbi lângă linguri de lemn, bunici uitate de vreme lângă mănunchiuri de plante de leac.  Am cerut o legătură de pătrunjel (nu, nu vreau nici leuștean, nici frunze de țelină) și doi dovlecei, am închis ochii și am plătit cât arăta cântarul buclucaș, ca de fiecare dată.

        În hala de brânză și carne, miros de spital amestecat cu iz de sânge și de brânză fermentată. A fost închisă toată vara pentru curățenie, se pare. Mi se întoarce stomacul pe dos, dar înaintez, curajoasă. Cer o bucățică de brânză și una de cașcaval, pentru tarta pe care vreau s-o încerc de luni bune. Bucata asta mică? Atât? Doar atât? Nu vă dau una mai mare? Da, doar atât. Dar ăsta e mai bun, e mai sărat, vă dau să gustați? Nu, mulțumesc, eu nu gust (normal, n-am mâinile curate), vreau doar puțin sărat. Dar gustați, vă rog mult, nu se poate! Gust și înghit în silă, să scap și să se simtă bine negustoreasa, ferm convinsă că toți microbii adunați pe degete de pe bani și clanțe s-au strâns pe bucățica minusculă de brânză și au ajuns cu succes la destinație, adică la mine în stomac.

       Perseverentă, merg mai departe și mă opresc la standul cu produse și carne de pui, îmi face cu ochiul mormanul de pulpe refrigerate. Da, mănânc pui de crescătorie, da, nu mi-e frică de hormoni și nici de chimicale. N-o să mă vedeți vreodată căsăpind sau jumulind găini, nici tranșând carcase de porc sau alte necuvântătoare, fie ele oricât de nestresate și de bine hrănite cu grăunțe roditoare. Mă așez la rând, dar la o privire mai atentă (Deh, ce să-i faci? Meteahnă veche și asta!) constat că fuseseră, de fapt, mai mult sau mai puțin congelate. Și asta cine știe de câte ori. Plec, lăsând rânjetul amabil al vânzătoarei fără răspuns. Nu, nu mă puteți ajuta cu nimic!

        Părăsesc târgul pestriț, strângând bine de tot geanta pe lângă mine, și mă opresc la supermarket, unde aerul e respirabil, unde îmi pot alege cât și ce vreau, unde cântarul nu e mincinos și unde nu mă întreabă nimeni de sănătate.

Anunțuri

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Mishuk spune:

    ai reusit sa-mi aduci aminte de „acasa”. si la mine exista „piata mare” si e exact asa cum ai descris-o… un loc in care singura stare e de repulsie totala. intotdeauna! si la fel ca in istorioara ta, tot acolo exista si o hala care pe timpul verii e inchisa pt. „curatenie”. probabil adevaratul motiv e cu totul altul… dar e romania si se intelege. totusie mirosul infect si putred nu o face pustie… din contra. ca si tine, prefer supermarketul… din acelasi motiv. nu ma intreaba nimeni de sanatate 🙂

    1. Irina spune:

      Poate chiar e aceeași piață sau poate un tipar universal valabil în spațiul mioritic 🙂 .

      1. Mishuk spune:

        pare-se că da… 🙂

  2. Ana spune:

    Iti impartasesc ” sentimentele” fata de mersul la piata

  3. Alex spune:

    O lume, pestriţă, pestriţă, cu puternic iz mioritic! Adică de stână, amestecat cu alte „arome”. Nici mie nu-mi place hărmălaia pieţii şi faptul că acasă descopăr că mai iau şi ţeapă cu enele cumpărături. Dar…aşa-i la noi! 🙂

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s