Sărata-Monteoru

on

       Am pornit spre Monteoru pe la prânz, făcând în ciudă norilor ce amenințau încă de dimineață să nu se lase duși cu una, cu două de pe cer. Ploaia ne-a însoțit tot drumul, mărunțică, stăruitoare, întrecându-se cu parfumul copacilor în floare ce străjuiau intrarea în stațiune, retrăgându-se cu amabilitate atunci când era rost de vizitat și de fotografiat.

        Am admirat de la distanță, cu indignare,Vila Monteoru și parcul din împrejurimi, aflate în proprietate privată și închise publicului, de același regim bucurându-se și capela familiei Monteoru. Am furat câteva fotografii printre zăbrele, alungați de dulăii vigilenți și arțăgoși din spatele porților încuiate.

       Ne-am oprit la Izvorul nr. 6, cu apă de leac pentru bolile digestive. Aici e de mine, am zis. După o înghițitură timidă, am concluzionat că e prea sărată pentru papilele mele gustative, așa că m-aș lipsi de o așa cură tămăduitoare pentru o cană cu ceai de mentă cu aromă mult mai prietenoasă și îmbietoare pentru mine.

       Cum ploaia ațipise, am ales traseul spre Lacul Verde, traseu ce s-a dovedit impracticabil pe alocuri și descurajant de lung, așa că pe la jumătate am făcut cale întoarsă. Aerul pădurii, liniștea muzicală,  trilurile pe mai multe voci ale înaripatelor neobosite, explozia de verde și diversitatae florei spontane au meritat tot efortul.

       După o plimbare prin stațiune, am pornit spre vechea mină de petrol. Aici, aceeași surpriză: accesul interzis publicului, obiectivul aflându-se sub oblăduirea Petrom. Am admirat, de la distanță, sondele și am făcut câteva fotografii împrejurimilor înverzite.

       La întoarcere, printre picături, am admirat lanurile aurii de rapiță, una dintre puținele ocazii când am declarat cu toată inima că îmi place (și) galbenul, atât timp cât rămâne în natură, acolo unde își găsește cel mai bine locul.

SAM_5681_Edited

Anunțuri

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Drugwash spune:

    Hahaha, şi tu ai o problemă cu galbenul? Iaca nu mi-s singurul de pe Pămînt, uraaaaaaaa! 😀

    Odată aveam un bun amic care avea un teren în Monteoru, chiar am fost acolo cîndva, demult, cu el. Vorbesc de ’87, vremuri aproape istorice. 🙂

    Prea multe locuri au fost ascunse ochilor publicului, prea multă „proprietate privată”. Nu mai e loc de călătorit şi admirat frumuseţile patriei, totul trebuie să aparţină acum cuiva care să pună sîrmă ghimpată sau fier forjat de jur împrejur. Fiecare pas trebuie să coste, mai ales dacă vreun imbecil neimportant pe scara istoriei a călcat cîndva pe acolo. E cumplit.

    Aş vrea să ne recăpătăm ţara din mîinile nevrednice. De-am fi noi toţi vrednici, însă, de ea…

  2. ricamihai13 spune:

    cred că vreau și eu să merg acolo

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s