The Giver

     The Giver este un film care începe bine și se termină prost. Nu mă voi pronunța decât asupra poveștii, singura pe care mă simt oarecum în măsură să o analizez deocamdată. O poveste bună este pentru mine o poveste  credibilă în întregul din care face parte, o poveste care nu-și trădează coerența, dovedindu-se fidelă logicii sale intrinseci. Acestea fiind spuse, cred că veți înțelege de ce am urmărit prima parte a filmului cu sufletul la gură, pentru ca în a doua parte să încep să contabilizez, amuzată, inconsecvențele, ca un copil care nu își explică de ce a zărit el cu o săptămână în urmă în cămară cadourile pe care Moșul i le-a strecurat sub brad abia în noaptea de Crăciun.

      Acțiunea se petrece într-un viitor incert și într-un spațiu imprecis. Fidel tiparelor distopiei SF, filmul ne introduce într-o lume a cărei valoare supremă este uniformitatea. Ordinea a înlocuit haosul, emoțiile su fost eliminate grație injecției de dimineață. Oamenii trăiesc în comunități armonioase, sub oblăduirea Vârstnicilor, singurii în măsură să le decidă, după o supraveghere atentă, viitorul. O viață în alb și negru, în care ura, invidia, competiția, războiul nu își mai au locul.

     În acest univers, Jonas (aluzia biblică nu este întâmplătoare) dovedește calități care îl fac demn de a fi ales Păstrătorul Amintirilor lumii uitate, amintiri complet interzise celoralți. Supus unui antrenament atipic, asupra căruia trebuie să păstreze discreția totală, tânărul, ajuns la vârsta maturității, descoperă trăiri nebănuite și realizează că lumea în care trăiește este doar un fals, o urmă palidă a ceea ce a  fost odată. Se revoltă, păcălește vigilența sistemului de monitorizare permanentă, nu își mai face injecția de dimineață și încearcă să își facă apropiații conștienți de adevărurile pe care le descoperise.

     Din acest moment, inconsecvențele se tot acumulează, iar povestea capătă tot mai mult aspectul unei telenovele cu happy-end pentru adolescenți. Nu este credibilă nici susținerea pe care i-o arată prietenii din copilărie, într-o lume în care orice atașament bazat pe emoții nu își are locul, fiind eliminat chimic (iubirea trebuie să învingă, așa că totul e permis). Evadarea din sistem este de-a dreptul ridicolă. Nici marșul prelungit, de-a dreptul supranatural, cu un bebeluș în brațe (speranța izbăvirii viitoare), prin viscol și caniculă, nu mi-a smuls nici măcar o lacrimă, poate doar zâmbete ironice în colțul gurii. Izbăvirea finală, printr-o simplă ”apăsare pe buton”, m-a făcut să râd de-a binelea. Poate e ceva în neregulă cu mine, dar nu mai gust deloc cărțile sau filmele motivaționale, de un didacticism evident.

      Îl recomand pentru distribuție și pentru prima jumătate a poveștii, care chiar a reușit să mă captiveze, cu toate că finalul mi s-a părut forțat, simplist, neverosimil în contextul dat. E o alegere potrivită pentru momentele când mai aveți îndoieli cu privire la rostul suferinței și al zbaterilor zilnice. Teza, susținută supărător de insistent și demonstrată mai mult decât vizibil, pe înțelesul tuturor (exact cum mie nu îmi place), ar fi următoarea: viața e frumoasă tocmai prin amestecul de bine și rău, de iubire și ură, de împăcare și suferință. Trecutul nu poate fi negat sau modificat, aflându-se într-o conexiune permanentă cu prezentul și viitorul. Orice sistem care promovează egalitatea, uniformitatea și care își monitorizează excesiv indivizii pentru instaurarea ordinii devine o închisoare cu efecte opuse celor scontate. Evadarea nu e decât o chestiune de timp și de …iubire/credință 🙂 . O pledoarie pentru echilibru și pentru unitate în diversitate. Suntem valoroși tocmai prin ceea ce ne diferențiază și prin emoțiile care ne animă. Viața e frumoasă, așa că nu vă sfiiți să o trăiți din plin, cu bune și cu rele! 😉

 

Anunțuri

32 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Drugwash spune:

    Fără să fi văzut filmul subiect al articolului, din ceea ce spui îmi sare în ochi cu o similaritate marcantă ‘Equilibrium’. Cred că ori s-a ajuns la o saturaţie în ce priveşte subiectele şi modul de abordare a lor, ori cineva undeva împiedică dezvăluirea unor detalii vitale. Fiindcă cu doar cîteva zile în urmă am vizionat ‘In time’ care de la o idee minunată a ajuns o mizerie de ‘Bonnie & Clyde’, mă întreb serios ce puteri şi cu ce drept împiedică accesul omenirii la cunoaştere, la elevare spirituală…

    1. Irina spune:

      Exact asta mi-a spus fratele meu când i-am povestit, că e copiat după Equilibrium. L-am văzut și eu, dar memoria mea e de scurtă durată când vine vorba de filme.
      Sunt de mult în așteptarea unui film care să mă răscolească, le tot revăd pe cele mai vechi. Cele noi îmi par ba facile, ba de un didacticism supărător, ba povești de adormit copiii. Nu mă impresionează efectele vizuale, nici senzaționalul ieftin, nici sângele aruncat din belșug pe pereți, nici erotismul ce se vrea o revenire în scenă a naturalismului.

      1. Drugwash spune:

        Ai perfectă dreptate! Şi eu mă întorc cu plăcere la filmele vechi unde descopăr din ce în ce mai multe subtilităţi scăpate la vizionările anterioare. Producţiile din ziua de azi sînt facile, create pentru „omul nou” al vestului care e de o imbecilitate sclipitoare. De fapt, în ziua de azi nu mai contează subiectul, povestea, adîncimea, implicaţiile etc. ci cît de „meseriaşi” sînt promoterii care reuşesc să fraierească poporul suficient încît să dea banii pe mizeriile respective.

        Nu ştiu dacă ai văzut ‘Aeon Flux’, filmul ăla mi-a plăcut, are o poveste credibilă.

        1. Irina spune:

          Nu l-am văzut, o să îl caut.

          1. Drugwash spune:

            Sper să-ţi placă, să nu mă fac de rîs cu recomandările mele. 🙂

            1. Irina spune:

              Am văzut Aeon Flux, cred că îl mai văzusem, dar am uitat, cum mi se întâmplă cu aproape toate filmele pe care le văd 🙂 . E mai matur decât The Giver. Mi-a plăcut ideea și mi-au mai plăcut decorurile vegetale și toate trimiterile subtile la botanică. Nu mi-au plăcut scenele de acțiune (toate acrobațiile acelea), niciodată n-am putut să le urmăresc, nu mai spun că întotdeauna, în orice film aș vedea așa ceva, singura mea reacție e:,,Naaaa…E prea de tot! Să mă mai lase…”. Chiar și în SF-uri. Filme de acțiune pură nu urmăresc deloc. Poate sunt eu cu picioarele prea înfipte în pământ. Și nu mi-a plăcut nici faptul că eroul e o eroină 😆 . Sunt cam antifeministă de felul meu ( dacă acest termen nu a fost inventat, l-am inventat eu acum). E un paradox, având în vedere că îmi place să joc tot felul de jocuri în care eroina sunt chiar eu 😆 . În rest, să nu aud de femei ”războinice”. E ceva ce nu le/ne vine deloc bine 😉 .

              1. Drugwash spune:

                După cum a fost croită ideea filmului, nu aveau altă soluţie. Într-o societate patriarhală, singura antiteză – dublă, de fapt – nu putea fi decît cea bărbat-femeie, suprapusă peste cea de bine-rău (cel puţin aparentă).

                Eu unul n-am probleme cu femeile-eroine, dacă e să recunoaştem adevărul ele oricum sînt eroine în fiecare zi. Sigur, se exagerează cu aptitudinile combative, însă pe de altă parte mobilitatea este din nou de partea lor (gîndeşte-te la Nadia, exclude margarina din peisaj 😉 ).

                Dintre toate jocurile EVER, cel mai mult mi-a plăcut seria Tomb Raider, unde personajul principal este… Lara Croft. N-aş fi putut rezista niciodată să mă uit ore întregi în dosu’ unui malac gen şifonier cu trei uşi care se screme şi face figuri; Lara, în schimb, e mult mai plăcută privirii. 😉

                În fine, una peste alta eu zic că ‘Aeon Flux’ e un film bun, probabil mai bun decît ‘The giver’ (pe care nu l-am văzut, totuşi şi slabe şanse să-l văd). Dar plăcerile sînt totdeauna subiective. 😉

                1. Irina spune:

                  Da, clar e mai bun, nimic de zis 🙂 . Poate m-am făcut eu greșit înțeleasă, subliniind mai mult ce nu mi-a plăcut. Și Angelina Jolie mi-e antipatică, la fel ca majoritatea vedetelor feminine 😆 . Pentru Charlize Theron am o antipatie veche, cum am văzut-o, era gata să nu mai dau nicio șansă filmului. Gelozie feminină, probabil (la ea sigur). Sau saturație după liceu/facultate/serviciu numai printre femei 😆 .Fără legătură directă cu subiectul discutat, n-am să înțeleg niciodată cum o femeie poate să fie fană înrăită a altei femei, cum tot constat eu la semenele mele. Nici cum o femeie ar dori să meargă la o petrecere doar între femei. Dar eu sunt o ciudată, n-ar trebui să mă mai mire . Singurele actrițe pe care le simpatizez/suport sunt Meryl Streep și Michelle Pfeiffer. Cât despre tine, te înțeleg că n-ai probleme cu eroinele. 😉
                  Asta am auzit-o la mulți jucători-bărbați, în MMORPG-urile pe care le-am jucat și le joc, unde nu știu dacă 5 % sunt jucătoare, deși personaje feminine sunt cel puțin 50 %. Dar eu tot nu pot să înțeleg, pentru că eu mă identific complet cu personajul în timpul jocului și nu m-aș putea identifica unui erou masculin. Din această cauză nici n-am jucat multe jocuri care nu ofereau posibilitatea creării unui personaj feminin, cum ar fi The Witcher 😦 . M-am mulțumit doar să le privesc la fratele meu.

                  1. Drugwash spune:

                    Cred că există două tipologii de pesoane: cei care intră total în pielea personajului, se identifică cu el şi cei care rămîn la distanţă, deţinînd controlul. Aplicînd respectivele tipare, se poate observa cine din ce categorie face parte. 😉

                    Pe Meryl Streep n-o simpatizez deloc, Michelle e OK, oarecum. Recunosc că nici eu n-am fost fan Charlize, pînă la ‘Aeon Flux’. Însă dincolo de interpret, contează personajul, mesajul lui. Un rol jucat perfect face să uiţi complet de actor şi tot ce ştii despre el şi să vezi doar personajul. 😉

                    1. Irina spune:

                      Dacă ar fi să rămân la distanță, jocul nu mi-ar mai oferi nicio plăcere 😃. Nici nu aș mai juca. Dar nu alegem asta, suntem sau nu într-un fel sau altul. Am uitat să precizez că personajele astea sunt create, pe cât posibil, după chipul și asemănarea mea, deci au cam aceeași fizionomie/ constituție. N-aș putea să ma identific cu vreo Xena 😁.
                      Meryl Streep nu e un sex-simbol ca Jolie sau Theron, să ne fie clar😂.Zeta Jones mai lipsește din triada perfectă.
                      Când o persoană îmi este antipatică, fără un motiv clar, prin simpla prezență, îmi este foarte greu, dacă nu imposibil, să văd dincolo de aparențe. Știu că e un mare defect al meu care nu-mi face viața deloc ușoară, dar nu pot scăpa. E un fel de dezgust fizic care atrage unul interior sau invers.
                      Mă întreb dacă ai vorbi cu tot atâta convingere și despre rolurile masculine 😁.

                    2. Drugwash spune:

                      Cînd am zis de rămas la distanţă mă refeream la rolul de… păpuşar, ca să spun aşa. În joc, nu eşti personajul, ci cel care-l dirijează, te-ai putea numi conştiinţa lui. Cînd face vreo greşeală nu eşti tu de vină, ci personajul care nu te-a ascultat. 😉

                      Atribuirea uneia sau alteia dintre tipologii e foarte utilă în psihologie, bănuiesc. Dintr-un lucru aparent simplu se pot deduce multe trăsături psihice ale individului, cum ar fi acceptarea sau pasarea responsabilităţii, calităţile de leader, capacităţile de lucru în echipă ş.a.m.d. Dar am divagat.

                      Antipatia instinctuală funcţionează şi la mine în mare măsură. Greu să-mi intre în graţii o persoană care mi-a picat „pe invers”. Greu, dar nu imposibil; trebuie doar să-mi dovedească că prima impresie a fost greşită.

                      Uneori, putem căpăta asemenea antipatie din cauza unui rol prost ales, a unui machiaj nepotrivit, a unui context neplăcut – asta dacă vorbim despre actori şi filmele lor. De aceea contează unde şi cum vedem pentru prima oară un actor, fie el „proaspăt” intrat în carieră sau doar în atenţia noastră personală.

                      Spre exemplu, n-aş fi băgat-o niciodată în seamă pe Marion Cotillard dacă aş fi văzut-o prima oară în nesemnificativul rol din ‘Fast and furious’ (nu mai ştiu care parte). De fapt, acolo era cît pe ce să n-o recunosc, daăc nu apărea pe generic. Cum însă prima oară am văzut-o în ‘Jeux d’enfants’, mi s-a întipărit în minte extrem de puternic. Mai apoi, în ‘La môme’ mi s-a confirmat. Tare aş vrea să găsesc pe undeva ‘Two days, one night’ tot cu ea (dacă tot veni vorba). Şi nu poţi spune că Marion e vreun sex symbol sau ceva, dar un rol jucat foarte bine a ridicat-o la un alt nivel unde aspectul exterior, atracţia – animalică, dacă vrei – nu (mai) contează. 😉

                      Mă opresc pînă n-aud „da’ nu puteai tu să-ţi scrii articolele astea la tine pe blog?!”, ceea ce ar fi chiar corect. 😀

                    3. Irina spune:

                      Dimpotrivă, mie chiar îmi face plăcere să ”stau/stăm de vorbă”, așa că ești binevenit 🙂 .

                    4. Drugwash spune:

                      Apoi şi mie-mi place (nu se vede? 😀 ) da’ uneori e de bun-simţ să nu mă întind cu comentarii mai lungi decît textul autorului. XD

                      Ah şi să ştii că nu fac discriminare între femei şi bărbaţi în ce priveşte rolurile, personajele etc. Nu sufăr de gelozie/invidie, îmi cunosc limitele şi sînt împăcat cu ele chiar dacă mă nemulţumesc. 😉

                    5. Irina spune:

                      Păi și eu sunt împăcată, se pare, dovadă că nu mă simt bine în pielea unui personaj care nu-mi seamănă. Nu pot juca un alt rol, doar pe mine însămi. E valabil și pentru cărți. Dacă nu găsesc similitudini între mine și unul dintre personaje sau nu mă simt confortabil în atmosfera creată, abandonez lectura.
                      Totuși, mi-ar fi plăcut să am alt „ambalaj ” și cu asta nu prea cred că o să fiu vreodată împăcată. 😃

                    6. Drugwash spune:

                      Păi da, prin limite înţeleg şi „ambalajul” (containerul), aşa că sîntem amîndoi în aceeaşi oală. Cum însă alt container nu căpătăm decît după Game Over, va trebui s-o ducem aşa pînă atunci. 🙂

                    7. Irina spune:

                      S-ar putea rezolva, cu ceva operații estetice, eu am avut ceva tentative, dar niciodată și curajul de a merge până la capăt 🙂 . Am toleranță minimă la durerea fizică. Despre asta, aș putea să scriu o întreagă serie de articole 😆 .

                    8. Drugwash spune:

                      Nah, stricăm „cutia” şi curge conţinutu’. Las’ aşa cum e. Nici eu nu mă dau în vînt după durere, că nu-s masochist. 🙂

        2. Ana spune:

          Pe mine m-a dus cu gandul la Aeon Flux…Nu pot spune ca nu mi-au placut si Equilibrum , dar parca asa…toate filmele astea sunt trase la xerox…

          1. Drugwash spune:

            Poate fiindcă viitorul e previzibil şi inevitabil…

            1. Ana spune:

              Cam da….daca dai atentie la ce e in jurul tau…

              1. Drugwash spune:

                Unele sar în ochi… Cine are ochi să vadă. 😉

  2. eu am vazut filmul…si mi-a placut…si m-a pus pe ganduri…ca viitor incert sigur este….utopiile au distrus portii de umanitate…iar copii care sa spuna ca imparatul e-n pielea gola se vor naste mereu (nu multi dar buni)!!
    am in casa tineri de 22-23 ani care l-au ;”digerat”” tot ganditori !!

    1. Irina spune:

      Ideea de bază mi-a plăcut și mie, dat fiind că acum câțiva ani am studiat mai aprofundat utopia în formele ei literare, pentru o disertație.Prima jumătate chiar m-a impresionat. În schimb, în a doua parte am avut impresia că totul se precipită oarecum forțat. Mai mult basm decât utopie SF. Mai pe gustul meu au fost 1984 sau Împăratul muștelor, chiar în varianta cinematografică. Chiar și seria Jocurile foamei, cât am văzut până acum.

  3. Irina spune:

    Tiza mea, Irina… Am vazut si eu filmul pomenit de tine si am exact aceeleasi impresii ca si tine.
    In alta ordine de idei, stimulata si de propunerea lui Dragos o sa mentionez un film, deloc un SF, filmul care a reusit sa ma rascoleasca puternic in ultima perioada este „Nights in Rodanthe”, cu Richard Gere si Diane Lane. Mi-a placut la fel de mult cum mi-a placut acum aproape 30 de ani „Love Story” si in urma cu vreo cativa ani doar, „Message in a Bottle”.
    Gust cu mare placere si Sf-urile, dar tot asa ca tine, daca ma pierd undeva spre jumatatea lor, dispare interesul.
    Uite, mai fac o trimitere si ma opresc. Cel mai impresionant film SF prin subiect, distributie, regie si efecte speciale mi se pare a ramane „The Abyss”.
    Dar astea sunt pareri personale, desigur.

    1. Irina spune:

      Fii, te rog, ingaduitoare, am scapat unele litere in plus, pe ici-colo si am scris si fara diacritice. Multumesc

      1. Irina spune:

        Nu sunt o grammar nazi, mi se întâmplă și mie, mai ales de când am renunțat la autocenzura strictă. A fost o vreme când stăteam cu DOOM-ul și DEX-ul lângă mine, îmi verificam orice cuvânt de care nu eram sigură, reformulam fraza ca să evit o situație controversată de folosire a virgulei. Eram de-a dreptul stresată și tot îmi mai scăpa câte ceva. Să fii absolvent de Litere poate fi o corvoadă, uneori 😆 . Ceilalți au impresia că ești stăpânul absolut al cuvintelor, dar nu e chiar așa 😉 .Cât trăiești, înveți.

    2. Irina spune:

      Mulțumesc pentru sugestii, Irina. ”Love Story” și ”Message in a Bottle” le-am văzut, mi-au plăcut. Pe celelalte le trec pe listă 🙂 . O să revin cu impresii.

  4. Ioana spune:

    Am văzut filmul imediat după Crăciun, și mi-a plăcut, dar finalul mi s-a părut forțat și grăbit, oarecum.

    1. Irina spune:

      Da, la început mi-am spus : ”În sfârșit, un film bun!” . Apoi m-a dezamăgit 😦 .

  5. Gigi spune:

    „ Un film …care te acaparează, cu o acțiune care lâncezește dar tratează problema umanității, a diversității de opinii și simțiri, atrăgând atenția asupra a ceea ce ne face umani, a ceea ce ne deosebește de mașini/roboți. Recomand filmul amatorilor de S.F. și nu numai!” am scris eu despre acest film aici: http://gigitepus.blogspot.ro/2014/10/recomandarea.html.

    1. Irina spune:

      Eu l-am vizionat cu întârziere 🙂 .

  6. Ionut spune:

    Am văzut filmu, într-adevăr prima parte a filmului este mult mai frumoasa, insa pe ansamblu povestea a fost una interesanta. 🙂

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s