Ghinion

        2014 a fost anul ghinionului, pentru mine. S-a strecurat parșiv, pe nesimțite. Nici nu mai știu când mi-am dat seama că îmi calcă apăsat pe urme. A lovit întâi în electronice și electrocasnice. Au căzut la datorie, pe rând, ireparabil, televizorul nostru și al părinților (abia ieșit din garanție), aragazul lor, frigiderul nostru, hardul, placa de bază și sursa de la calculatorul meu, procesorul de la calculatorul fratelui (tot abia ieșite din garanție, ca să vezi!), bateria și apometrul de la bucătărie, dușul din baie. Nu mai vorbesc de reparațiile repetate la mașina veche de aproape 30 de ani, după principiul confirmat de atâtea ori, ,,la omul sărac, nici boii nu trag”.

       De vreo două luni încoace, fiecare zi aduce o nouă bucurie, mai mare sau mai mică. De la vizite la Urgență, analize proaste, încurcături la serviciu, bani pierduți până la proiecte eșuate și planuri date peste cap. Cum toamna se numără bobocii, mă anunță și mama că toți cei 40 de pui crescuți cu trudă anul acesta au murit în câteva zile, răpuși de molimă. Mai mult, câinele a dispărut o săptămână de acasă, timp în care a venit vulpea și a furat patru găini și singurul cocoș, fala ogrăzii, lăsând neconsolate restul puicuțelor, care, jelindu-și pierderea, nici nu mai vor să facă ouă. Deschid ochii, dimineața, trag aer în piept și mă pregătesc pentru surprizele ce vor urma.

          Săptămâna trecută ghinionul s-a întrecut pe sine, nu alta. Mă trezește vecina de la etajul inferior, cu noaptea în cap. Îi curge apă în baie, din tavan. Să anunț proprietarii, să repare sifonul ăla, defect de ani de zile, că ea s-a săturat de neplăceri și amenință să se ducă la Asigurări. Sun gazda și îmi iau mustrarea matinală. Cum și de ce s-a ajuns în situația asta? Ce i-am facut? Ei, uite-așa, om fi dat noi cu vreun ciocan în el, cine știe? Sau poate-o fi de la cutremur… Sosește proprietarul și repară tot, cu un tub de Poxilina. Scapă ieftin, din fericire pentru el și din nefericire pentru noi. Revine după două zile și constată că pe robinetul de la cadă s-a depus rugină. Păi cum așa? De ce? Doar erau în stare perfectă acum cinci ani, când ne-am mutat aici! Păi cum de ce? Am luat noi rugina, binișor, și am întins-o pe robinet, așa, cum ai întinde margarina pe pâine! Ați înțeles acum? În rest, toate bune și frumoase. Alte probleme nu mai sunt, deci poate pleca liniștit.

       Buuun! Seara, la ultima vizită în baie înainte de culcare, mă întâmpină un susur cristalin dinspre cadă. Apa se prelinge ușor pe lângă robinetul de apă caldă, în ciuda încercărilor mele repetate de a-l închide temeinic. Trezesc fratele din somn, urlu la el cât pot, să-mi explice cum și ce s-a întâmplat, că doar el făcuse baie ultimul. Urlu eu, urlă el, închidem apa de la apometre, nimic, susurul ne încântă urechile, nepăsător, hotârăt să ne fie cântec de leagăn, se pare. Da ‘ de unde!? Somnul meu s-a dus și el de mult pe Apa Sâmbetei. Sting lumina, îmi pun dopuri în urechi și fac planul de bătaie pentru a doua zi. O să cumpăr altă baterie, asta e, dar nici pe ăștia nu-i mai anunț, că nu am chef de o nouă mustrare și nici de vreo improvizație demnă de poveștile lui Creangă, ca mai deunăzi. Așa că strâng din dinți, rup din salariu și cumpăr bateria, bucuroasă că măcar am economisit jumătate de preț la tableta comandată de Black Friday, atâta bucurie să am și eu. Și așa rabla asta de calculator, cu toți banii investiți în el, iar îmi face figuri, deși i-am schimbat două harduri în doi ani, sursă, placă de bază și i-am luat si stabilizator de tensiune. Parcă e ceva în casa asta care îl strică în mod repetat sau poate am eu cine știe ce energii negative, de stric tot ce ating, zău așa!

        Ajung acasă și mă uit la ea. La baterie, adicătelea. Apa curge în continuare, fratele are toată ziua ocupată, iar eu baterii n-am schimbat până acum, dar cred că am toate șansele să învăț. Nu poate fi mai greu decât să schimbi o priză. Numai să fac rost de niște chei și de ceva forță în plus. O las pe a doua zi, totuși, pe lumină, nu cumva să mai provoc vreo inundație ca în anii de neuitat petrecuți la garsonieră. Nici să le fi planificat și lucrurile nu se așezau mai bine. A doua zi, nici nu mă ridic bine din pat, că vecina bate din nou la ușă. E de-a dreptul furioasă. Apa i s-a infiltrat în cinci locuri, să mă duc să văd (mă duc, în pijamale, cu ochii pe ceas, că la 8 trebuie să fiu și la serviciu). Așa nu se mai poate! Se duce la Asigurări. Constat prejudiciul și sun din nou la proprietari. Surpriză! În urma cercetărilor, se constată că nu sifonul e de vină, nici măcar bateria. Problema e mult mai gravă și  e ascunsă undeva, în perete. Așa că domnul a închis centrala, să nu mai curgă apa caldă, mai punem o pătură pe noi la noapte, n-o să murim în casă. Afară ninge. Prima ninsoare.  Să mă bucur sau să mă pregătesc pentru gerul pe care îl voi îndura în noaptea ce va urma?

       Sosește instalatorul, expert în țevi și alte cele, își trâmbițează CV-ul sforăitor, e treabă grea, dar pentru el e floare la ureche. O să schimbe toate țevile, vechi de 50 de ani. Bat palma, rămâne stabilit. Cum e foarte ocupat, abia miercuri poate începe lucrarea. Până atunci, nu vom avea apă caldă, iar la baie nici măcar apă rece. Măcar bine că ne-a pornit centrala doar pentru calorifere. Încerc să văd partea bună a lucrurilor. Îmi pun în gând să mă spăl în lighean și constat că mi-am pierdut deprinderile exersate atâția ani, la țară. Înjur printre dinți, n-o să mor eu până miercuri, doar am trăit jumătate de viață în condiții mai grele. Dar tare mi-e că termenul se va prelungi până undeva, în ajun de sărbători, apoi vor urma reparațiile, zugrăvitul și alte lucrări de întreținere cu care nu aș vrea să am de-a face niciodată. Și tare mă mai tem că după așa investiție, și chiria noastră va mai câștiga câțiva euro în greutate. Regret încă o dată că nu sunt și eu o lady și că n-am un domeniu asemenea Downton-ului și tot atâtea slugi la îndemână.

      Măcar tableta aia de-ar veni mai repede, să mai uit de neplăceri. Aș, ți-ai găsit! Să am eu așa noroc? Nici pomeneală! Primesc mesaj că a fost dată curierului și e pe drum. Aștept o zi întreagă, nimic. Seara, citesc cu indignare pe site următorul mesaj: ”Livrare refuzată, comanda returnată în depozit.” Măi, să fie! Nu se poate! Doar am fost acasă, nimeni n-a sunat, nici la telefon, nici la ușă. Ce vrea să însemne asta? M-am săturat să trăiesc în țara asta, unde toate sunt pe dos și nimic nu se face cum trebuie! Altă sesiune de urlete și de uși trântite. Eram sigură, nu se putea să am parte de ea! Ar fi fost prea frumos! N-am eu norocul ăsta! Cum e prea târziu să mai sun curierul la ora aceea, amân pentru a doua zi, dar somnul meu iar a fost pus pe fugă. Toate veștile rele vin numai seara, nu știu cum se face.

      Astăzi aflu și dezlegarea mesajului secret. Comanda a fost împărțită în două pachete (probabil tableta și husa), dar la curierat nu a sosit decât unul. Cum plata nu se poate face așa, vor aștepta să îl primească și pe al doilea. Mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla, cu toată nebunia creată în goana după reduceri. Sigur s-a rătăcit pe undeva. Era de așteptat. Niciodată în viață nu am obținut ceva ușor, nici n-am ieșit în câștig, dimpotrivă. Nu-mi aduc aminte să îi fi mulțumit norocului vreodată. Un singur subiect dacă nu parcurgeam înainte de examen, acela îmi pica, de trebuia să recurg la toată imaginația mea și la toate trucurile lingvistice de care eram în stare 😆 . Noroc că n-am studiat științele exacte. Așa că aștept, încă, tableta consolatoare. Și apa caldă. O banalitate a zilelor noastre pe care o prețuiesc enorm acum. Și ghinioanele ce vor urma. Le aștept cu brațele deschise. Mai mult, voi sparge o oglindă în noaptea de Revelion, nu cumva noul an să mă găsească nepregătită.

Anunțuri

7 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Am dat like nu pentru ca m-a facut sa ma simt bine ce am citit ci pentr ca inteleg foarte bine ce inseamna un an prost. Nici al meu nu a fost bun, si mai mult, chiar zilele astea am ajuns la concluzia, dupa anii petrecuti in mai multe case, mai mult sau mai putin straine, ca atunci cand nu trebuia sa mai locuiesc in ele mi-au transmis un mesaj. Nu cred in astfel de lucruri, dar peste tot s-a repetat povestea. De la bucatarie plina de apa, locuit 2-3 zile fara curent electric in conditiile in care restul blocului dupa pana de curent nu a avut nici o problema, pana la apa care curge fara sa o pot opri la robinetul din bucatarie sau o saptamana in care alimentatia cu gaz a fost oprita. Sper sa avem un 2015 mai bun in care sa ne citim cu alte vorbe la sfaristul lui 🙂

    1. Irina spune:

      Înainte să mă mut aici am locuit într-o garsonieră, de unde am plecat pentru că devenise de nelocuit: o iarnă întreagă fără încălzire, cu 17-18 grade în casă (caloriferele erau ca la soare, dar plata era la fel ca în anii trecuți), vecini foarte gălăgioși, show-uri nocturne repetate, șobolani în casă, instalație electrică foarte veche, care ceda după 10 minute de folosire a unui radiator, mucegai în toată casa, acoperind pereți întregi, iarna îmi intra zăpadă în balcon, geamurile nu se închideau bine nicăieri etc. Aici e chiar foarte bine, comparând, nu aș vrea să mă mut. Cu atât mai mult cu cât ghinioanele acestea sunt legate și de propria casă, de la țară, și de serviciu, și de sănătate, și de tot. Am mai avut așa, periodic, ani foarte proști. Dar acum, de două luni, nu se întâmplă nimic bun, de-asta mi se pare ciudat. Chiar dacă par nimicuri, adunate creează o stare neplăcută. În fiecare dimineață am ajuns să mă întreb ce mi se va mai întâmpla. Poate 2015 va fi altfel 🙂 .

  2. Drugwash spune:

    N-ai idee ce bine te înţeleg! Din fericire – dacă pot spune aşa – am avut parte de suficientă libertate pe vremea cînd toţi spun acum că n-ar fi existat încît am putut învăţa cîte puţin din fiecare domeniu aşa că acum sînt capabil să-mi repar singur şi instalaţia de apă, şi cea electrică, şi aparatele electrice/electronice, ba şi să gătesc, să spăl, să calc, să cîrpesc… adică tot ce e mai important în casă, evident prin prisma faptului că sînt (şi probabil voi fi pînă la sfîrşit) singur. Ba mai ştiu şi programare, şi limbi străine, şi cît a fost inspiraţie am scris şi versuri sau scurte povestiri. Am devenit o ameninţare pentru societatea consumistă unde nimeni nu trebuie să ştie mai mult decît strict profesia oficială. >:D

    Ce vreau să spun e că orice se poate învăţa, pentru a nu depinde de alţii în situaţii critice (sau normale). Însă ghinionul e ceva mai presus de învăţare, de acceptare, de suportabilitatea omului. O ştiu fiindcă mă urmăreşte constant de cînd am apărut pe Pămînt… De aceea te înţeleg şi-mi pare rău că s-a aciuat la tine. Dacă poate exista o parte bună a situaţiei e aceea că ai subiecte de povestit, fiindcă o faci atît de frumos şi elegant încît parcă nici dracu’ nu mai e atît de negru citindu-te. 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc pentru încurajare 🙂 .E bună și singurătatea asta la ceva 😆 . Paradoxal, deși mă consider o romantică incurabilă, trebuie să recunosc că sufăr de singurătate numai în astfel de momente critice, când în gospodărie s-ar cere o intervenție masculină. Poate și de Sărbători. Și eu am încercat să învăț din toate, tocmai pentru că nu îmi place să depind de alții sau să cer ajutorul. Dar sunt și câteva aspecte în care nu mă voi descurca niciodată, cum ar fi să conduc o mașină. Nu pot și pace, n-am niciun fel de abilitate pentru așa ceva, deci toată viața, probabil, voi asculta povești prin 34 sau alte numere de-astea cu noroc 😉 . Și la capitolul forță mi-ar trebui ceva în plus, asta dacă vreau să mut mobila, să bat covoare sau să înlocuiesc țevi. Măcar de aș avea casa mea vreodată, că aș amenaja-o de așa natură încât să nu fie nevoie de așa ceva. 🙂

      1. Drugwash spune:

        Se zice că nevoia te învaţă şi pare-se că e destul de adevărat. 🙂

        Într-adevăr, există limite în orice şi da, e bine să ai un ajutor de nădejde la nevoie. Nu numai ca femeie, după cum sugerezi. Spre exemplu, ieri după prima ninsoare depusă mi-am dat seama că trebuia să bag cele două Yucca mari la adăpost, dar cum ghivecele sînt enorme şi foarte grele iar una dintre plante foarte înaltă (aproape 3m), a trebuit să chem un vechi prieten să mă ajute. Prietenul la nevoie se cunoaşte, spune o vorbă veche. Şi uite, cu ajutor, am rezolvat. 😉

        Aşadar facem tot ce putem face singuri, dar cînd e nevoie de încă o mînă e bine să avem pe cine chema. Cum ne facem şi cum ne păstrăm prietenii e mai delicat de discutat. Cum scăpăm de ghinion? Ăsta ar fi titlu de carte. Sigur, una cu tentă umoristică, eventual plină de povestiri scurte şi haioase. 🙂

        În ton cu ce-am spus mai sus îţi ofer o sugestie: mută-te în Japonia, într-o zonă tradiţională – acolo n-o să ai probleme cu mobila, garantat, fiindcă se doarme pe rogojini, se mănîncă pe jos ş.a.m.d. 😛 XD

        O săptămînă frumoasă şi fără ghinioane, îţi doresc! 🙂

  3. GEGELUTZ spune:

    Mi s-a făcut pielea de găină citindu-ți articolul! Și eu care ziceam că eu am ghinioane casnice! Pot să declar că eu sunt cam norocoasă față de tine, Irina! Cică trebuie să ne bucurăm pentru astfel de evenimente, că așa evoluăm și ne dezvoltăm. Eu aș prefera să rămân puțin mai naivă decât să am astfel de experiențe dar…Multă baftă în toate! 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Gina, sper să vină și perioade mai bune. Toata viața am fost o ghinionistă, dar acum parcă m-am întrecut pe mine. Nu mai vreau să ascult discursul cu ”Cel de Sus îi pune la încercări mai mari pe cei pe care îi iubește mai mult”. Mă lipsesc bucuroasă de așa iubire! 😆

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s