Ca la Brăila

        E ora prânzului. Stomacul îmi cântă fals, iar în urechi îmi răsună încă ecourile glasurilor cristaline, amestecate în registrul înalt timp de patru ore, fără încetare. Nu mă gândesc decât să ajung mai repede acasă. La colțul străzii își face apariția un microbuz. Nu e cel așteptat, dar nu mai contează, n-o să mor dacă merg o stație pe jos, doar  astăzi. Îi fac un semn stângaci, oprește. Mă opintesc și trag din răsputeri, cu ambele mâini, de ușă. Mă lovește un val plăcut de căldură, condimentat cu o lălăială nu tot atât de plăcută urechilor mele obosite. Cu o mână îmi caut mărunțișul prin buzunare, cealalată orbecăie în căutarea echilibrului pierdut. Plătesc și mă așez unde nimeresc, verificând, prea târziu, locul cheilor și al telefonului. Șoferul se uită , insistent, spre cele două fătuci rămase în stație.

       -Ce fac alea, doamnă, se fardează?

     Le privesc și eu. Una îi întinde fard pe pleoape celeilalte. O face frumoasă. Chicotesc cu glasurile lor cristaline.

       -Mda, poate n-au avut timp acasă.

       -Ei, cum, doamnă, așa, în mijlocul străzii?

        Zâmbet forțat, de complezență.

    -Tineretul ăsta, doamnă, nu mai știe de nimic! Fetele astea din Brăila atrag prostituția, doamnă, își fac poze, le pun peste tot. Aici e cea mai mare prostituție, vă spun eu, doamnă, ascultați-mă pe mine. De-aici pleacă toate.

      -Ei, așa e peste tot, nu numai aici e moda pozelor…

      -Nooo, doamnă, aici e cel mai rău. N-ați auzit câte se întâmplă?

     Radioul lălăie în continuare, din ce în ce mai supărător, iar șoferul are chef de vorbă. Subiectul nu îmi place, încerc să nu mă gândesc la niciun scenariu demn de știrile de la ora 5. Întorc capul și constat că sunt singurul pasager. Eu și șoferul. Asta-i bună! Nu puteam eu să mai aștept? Doar niciodată nu plecam cu 34. Discuția o ia pe alte căi, răsuflu ușurată, dar nu, m-am înșelat. Politica e alt teren minat, să fiu prudentă. Măcar de nu și-ar aminti și de cele sfinte!

      -Lăsați, doamnă, că îi termină domnul Iohannis pe toți! Le vine de hac și la ăștia cu prostituția, și la toți hoții ăștia. Io am fost, doamnă, pe Platou, cand a venit la Brăila. A spus așa domnul Iohannis, că el ține cu noi, adică cu noi, cu brăilenii, nu cu ăia de sus. Poate face ceva și pentru noi, ăștia de jos, că nu poți să mai cumperi o bucată de carne, doamnă, cu 8 milioane pe lună…

      – Vă înțeleg, știu și eu cum e, dar nu cred că cineva ar putea schimba lucrurile peste noapte, oricât de bine intenționat ar fi.

       -Schimbă, doamnă, o să vedeți! Hai, eu ca eu, că într-un an-doi, mă duc după fată, la Sibiu. Ce viață acolo, doamnă, acolo-s altfel de oameni, nu proști ca aici! Aici, în Brăila, s-au adunat toți proștii ! Și răi, doamnă, răi, stricători, așa!

      De! Aici îi cam dau dreptate, dar continui să zâmbesc tâmp, evitând să mă lansez în polemici de orice fel. Sper, zadarnic, să mai urce cineva, să fiu lăsată în pace. Nu îmi place să discut cu persoane străine, iar la ora aceea mi-aș scrie ”Liniște!” pe frunte. Doar atât. N-am noroc. Stațiile sunt, rând pe rând, suspect de pustii. Nici măcar de la spital nu urcă nimeni. Întreb, doar-doar voi schimba sensul discuției:

       -Dar ce se întâmplă, de ce nu aveți călători deloc?

      -Aaa, nu e ora, doamnă, la dus am mers tot drumul cu o singură persoană. Eu știu orele, dimineața și la 4, când ies de la muncă. Da’ nu mă omor, ca alții! O zi mai rea, alta mai bună…

     Măcar pentru atât ar trebui să fiu recunoscătoare, nu face slalom printre mașini, nici nu își înjură continuu la telefon rivalii grăbiți să îi fure călătorii. N-are stofă de brăilean, asta e sigur! Schimbă muzica și dă radioul mai tare. M-am înșelat, se pare. Aceleași ritmuri zbârnâitoare. Iar el e tot mai emoționat. Nici nu se putea altfel, doar și-a amintit de nunta fetei. De la Sibiu.

      -Am făcut nuntă fiică-mii la Sibiu, doamnă, acum doi ani! Ce nuntă a fost! A ținut până la 12 noaptea și nu a fost un om beat, doamnă, nici măcar unul! Altă viață, acolo, alți oameni! Am dus de aici vișinată, ei au adus afinată, făcută cu pălincă de la ei, de-acolo. A avut tot felul de flori, că nepoată-mea, vară-sa adică,  face negoț cu flori. Tot felul de flori a avut! A fost frumos , doamnă! Da’ le-am pus sârba asta, asta e sârbă ca la Brăila, dacă sunteți atentă o să vedeți că spune la un moment dat. O să vedeți! Asta formația Noroc o cântă. Da’ nu știau să joace ardelenii, nu știau, că ei se mișcă mai încet, așa. (râde). Nici noi nu știam de-alea de-ale lor. I-am înnebunit, doamnă! Și mai e o formație, doamnă, da’ nu-mi aduc acum aminte…nu mai știu cum îi zice…

     -Nu știu, nu mă pricep…

     Acum nu mai zâmbesc forțat. Mă forțez să nu râd de-a binelea. Îmi strâng buzele cât pot și privesc pe fereastră, încercând să mă gândesc la altceva. Omul a fost prea politicos și deschis cu mine ca să nu-i răspund pe măsură. Poate ar fi mai bine să mă mut în Ardeal, cine știe? Nici eu nu știu să joc sârba. De altele, nu mai vorbesc.

    În sfârșit, cu două stații înainte să cobor se întâmplă minunea salvatoare.  Mai urcă trei persoane. Una dintre ele abia trage o valiză uriașă. Îi cedez rapid locul din spatele șoferului și mă așez la adăpost. Mai bine mai târziu decât deloc. Cum atmosfera a mai pierdut din intimitate, șoferul reduce volumul radioului. Vigilent, se întoarce totuși să-mi atragă atenția la refren.

    -Ați auzit? V-am spus eu, asta e sârba de la Brăila, doamnă, chiar așa îi zice, sârba de la Brăila!

    Ajung la destinație și cobor, nu înainte de a-i ura sănătate.  Mă dor obrajii de la atâta disciplină.  Râd singură, nu mă mai pot opri. În stradă, așa, ca la Brăila.

Sursa imagine: Obiectiv-Vocea Brăilei

Anunțuri

8 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Drugwash spune:

    Îţi stă bine rîzînd, ştiai? Ce-ar fi s-o faci mai des, măcar ca antrenament…? 😛 ia mai mergi cu 34 din cînd în cînd… 😀

    1. Irina spune:

      Să știi că mă gândeam și eu 😆 . Poate data viitoare, dacă am noroc de același șofer, îmi povestește episodul 2: Botezul 🙂 .

      1. Drugwash spune:

        Pfuahahahahahaha!!! XD XD XD

  2. racoltapetru6 spune:

    Pe lângă că ai râs, l-ai făcut și pe șofer fericit, ținându-i companie. Avea și el păsurile lui și tu l-ai ajutat să se descarce! 😉

    1. Irina spune:

      Da, se pare că am avut rol de confident, deși nu m-am considerat niciodată potrivită pentru asta. Nu am răbdare să ascult păsurile celorlalți și nici să dau sfaturi nu prea mă pricep, tot așa cum nu-mi place nici să primesc. În schimb, la văitat nu mă întrece nimeni 😆 .

  3. Alex spune:

    Ha, ha! Frumoasă întâmplare, chiar dacă erai obosită şi fără chef de pălăvrăgeală cu şoferul. Sunt unii care au aşa un talent la conversaţii. Şi nu obosesc deloc şi ce le mai ştiu ei pe toate!
    O zi frumoasă, dragă Irina! 🙂

  4. anuska spune:

    Eu sunt Braila ,am o varsta maricica ,dar prosti nu sunt aici ci mafie ca peste tot si aici s-a furat ca in codru deasta este orasul asa ,nu s-a investit nimic ,au vandut fabticile si tineretul nu a mai avut unde muncii ,acum stau la colturile blocului si fac harmalaie ,iar politia tot mafie este ,nimic nu face

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s