Eu și peștele

Prietenia ce ne leagă a început în fragedă copilărie, când visam un acvariu tăcut și multicolor, dar am primit în schimb un hamster cu ochi de mărgele. Iubeam eu și șoarecii, nu-i vorbă, doar  singură mi-l alesesem pe Chițăilă cel cu cheiță și rotițe, dintre toate păpușile cu priviri de sticlă,  încremenite pe raft. Dar parcă un acvariu era  altceva, ceva de basm, coborât  din lumea sirenelor lui Andersen.

Când am văzut pe masa pascală a mătușii platoul pe care trona un fel de tort galben, de forma unui pește cu solzi de ardei și ochi de măsline, a fost dragoste la prima vedere. Nu mi-am mai luat ochii de la el. Oare ce gust o avea? Abia așteptam să se așeze toți unchii și verișorii la masă, să pot gusta și eu minunea. Dulce? Da’ de unde! Nici pe departe! Unde mai pui că n-am mai scăpat de gustul de ceapă până seara, cu toate fructele de marțipan aduse de verișoara Stela tocmai din Germania. Mama mi-a spus că acelea sunt ouăle peștilor și se numesc icre.

Apoi ne-am întâlnit tot mai rar. Era ba în tigaie, ba pe grătar, ba mă privea cu ochi de sticlă, ca ai păpușilor, din polonic. Am încercat eu să ne împrietenim, dar mă tot înțepa cu oasele lui mărunte și nesuferite pe care le dibuiam peste tot, unde mai pui că nici mirosul nu îmi părea prea îmbietor, iar când venea vorba de gust, trebuia să iau câte o înghițitură de apă după fiecare îmbucătură, să nu mă înec.

După ani de indiferență totală, ba chiar uitare, mi-am amintit de vechiul prieten și l-am invitat la masă. Am tras adânc aer în piept, i-am privit cu duioșie ochii încremeniți, apoi l-am scăldat bine și l-am parfumat cu tot felul de mirodenii, care mai de care mai mirositoare. L-am așezat pe un pat moale, în așternuturi roșii, la căldurică, așa cum îi șade peștelui mai bine. Mi-era drag, să-l mănânc, nu alta, dar n-am putut, dragii mei!  Parfumul său inconfundabil, păstrat în memorie ani și ani, a cerut îndurare. Așa că l-am lăsat în seama altora, fără sentimente, iar eu am jurat să nu-l mai primesc în bucătărie cât mi-o mai fi dat să trăiesc. Să stea liniștit acolo, în apele lui îndepărtate, și să plutească veșnic liber, ferit de pânze de pescari.

P.S. Pentru că am apucat ieri să mă laud pe aici cu ultima mea ispravă în bucătărie, mă simt datoare să vă arăt rezultatul, ca să nu fiu acuzată de lașitate 😆 . Povestea peștilor din farfurie se ascunde printre rânduri. Cert este că pe masa mea nu se va mai afla prea curând (ca să nu spun niciodată) altă mâncare de pește. 😆

Anunțuri

24 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. vax-albina spune:

    Vai, vai. Abia aştept să văd ce va zice Dragoş. Secretul meu: iubesc peştele după o vizită la Sf. Gheorghe deltă, când am mâncat ciorbe, grătar. sarmale sau chifteluţe de peşte. Niciodată ce fac eu nu are gustul de acolo. Mai încerc.

    1. Irina spune:

      🙂 Nu am mâncat niciodată de la pescari sau de la bucătari profesioniști. Dar mă îndoiesc că mi-ar plăcea. Doar dacă ar reuși să facă o mâncare de pește fără miros și gust de pește și fără niciun os, doar cu proprietățile nutritive ale peștelui. 😆 Chifteluțele s-ar putea să fie bune. Pentru mine, cât de cât acceptabil era doar foarte bine prăjit, dar cum nu mai mănânc nimic prăjit de la o vreme…Vorba fratelui meu: ,,Mâncarea asta e bună, dar nu e pentru mine”.

      1. vax-albina spune:

        Nu spune nu până nu încerci. Crede-mă că merită. Eu, ca ardeleancă, eram anti peşte. După experienţa din deltă nu mai sunt.

        1. Irina spune:

          Eu, brăileancă fiind, ar trebui să fiu înnebunită după pește 😆 . Îmi aduc aminte că, de fiecare dată când veneau rudele din alte zone la noi, tata făcea un drum până la oraș special să cumpere pește. Asta pentru că ei se așteptau ca la Brăila peștele să se găsească pe toate drumurile, de parcă noi am fi avut iazul în curte. Îl cumpăram și noi (mai ieftin, probabil, decât pe la ei și mai proaspăt) și le făceam pe plac 🙂 .

  2. Drugwash spune:

    Irinucă, aş veni pînă la Brăila numai ca să-mi găteşti! Aş pleca cu platourile şi cratiţele-n paporniţă… dac-aş mai pleca vreodată de acolo! Că nu ştiu cum faci da’ pînă şi mîncarea pe care-o urăşti tot bestial îţi iese! Ai talent şi o estetică desăvîrşită, iar asta n-o spun după o farfurie cu peşte ci după tot ce-am văzut făcut de mîna ta. 😉

    Îmi pare tare rău că de prea multe ori nu te poţi bucura de roadele muncii tale. Apreciez sincer că ai încercat şi de data asta. Păcat că n-am fost acolo, aş fi făcut „linişte” în tava aia înainte să apuci să întrebi dacă mai trebuie sare sau ceva. 😆 Închipuie-ţi cît am să înghit în sec săptămîna asta! 😆

    Dacă mai există minuni pe lumea asta, atunci îmi doresc ca una dintre ele să te scape de problemele astea afurisite pe care nu le meriţi deloc, să te poţi bucura în voie de toate bunătăţile inventate în lume! Huguleţ cu drag! 🙂

    1. Irina spune:

      Tu crezi că eu stau în bucătărie toată ziua? Gătesc și eu așa, doar la zile mari 😆 . Mulțumesc pentru încurajări, oricum 🙂 . De problemele astea afurisite doar eu mă pot scăpa, pentru că majoritatea sunt cauzate de stres și de trăiri prea puternice. Le-am avut din copilărie. Mie îmi clănțăneau dinții în gură când mergeam la oraș, copil fiind, de emoție, nu mai spun că nu dormeam cu o noapte înainte 😆 . Și uite că am supraviețuit până acum. Am ajuns să evit orice activitate generatoare de stres (examene de promovare, excursii, vizite, competiții în domeniul în care lucrez ), am fost luată de îndărătnică refuzând n sarcini suplimentare la serviciu, am renunțat la ideea întemeierii unei familii (comunist mai sună, nu-i așa? ) Dar la câte să mai renunț? Nimeni nu înțelege că vreau doar liniște și atât, nici măcar familia. Și liniștea asta tot nu vine, oricât aș încerca, e imposibil să fac numai ce îmi place. Sunt probleme care nu țin de noi și care apar la tot pasul 😦 . Așa că nu știu dacă minunea asta de care vorbești se va întâmpla vreodată.

      1. Drugwash spune:

        Bine, atunci nu mai vin să-mi găteşti, ca să nu te stresez şi mai tare. 🙂

        Cu emoţiile ştiu şi eu cum e. Dar ce să facem… le evităm pe cît posibil – eu dovleceii, tu peştele… 😀

    1. Irina spune:

      Am înțeles 😉 .

  3. Gigi spune:

    Nici mie nu-mi place peștele …..

    1. Irina spune:

      Bine că nu sunt singura care nu știe ce e bun 😆 .

  4. Ana spune:

    Tu ai preparat ce este in poza? 🙂 Arata tare bine…

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Ana, e prima dată când gătesc pește 🙂 . De fapt, am mai încercat o dată să prăjesc păstrăv, acum ceva ani, dar s-a lipit tot de tigaie și l-am scos franjuri 😆 .

      1. Ana spune:

        Prajit bine as manca si eu….dar altfel nu prea 🙂
        Ce ai pus tu in poze e apetisant 😀

        1. Irina spune:

          Da, prăjit e acceptabil, dar eu nu mai pot mânca prăjeli. Apetisant am zis și eu că e, până am gustat 😆 .

  5. Poteci de dor spune:

    M-am topit, aş mânca peşte şi la desert 😀

    1. Irina spune:

      Ți-l dau pe tot, Potecuțo, cu mare drag, numai să mă scapi de el 😆 . Și acum îi mai simt parfumul în casă 😆 .

      1. Poteci de dor spune:

        Aaaaa, nu aşa…. tu eşti o scumpă şi îţi mulţumesc dar de prăjit nu prea îmi vine să mă apuc fix din acelaşi motiv. Am impresia că şi gelul de duş din baie prinde miros de peşte 😦

  6. Mélanie spune:

    splendid si delicios post, Irina… ❤ nu-s carnivora, consumam peste & crustacee de 2-3 ori/saptamâna… – niciodata prajite, ci "gratarite" sau la cuptor – în folie de staniol, cu putin ulei de masline sau de sâmburi de struguri, legume si mereu zeama de lamâie & marar! 🙂

    1. Irina spune:

      Înseamnă că antipatia mea pentru pește nu ține de zodie 🙂 . M-am străduit cât am putut să ne apropiem, dar nu și nu, voi avea cu peștele doar o relație la distanță 😆 . Toate cele bune, Mélanie!

  7. vavaly spune:

    Peste mananc oricand si in orice combinatie sau forma. Am obisnuit si copilul de foarte mic sa il manance si chiar il mananca cu placere. Bine, tot cu placere el ii face si disectie, sa vada ce e inauntru si mai ales il fascineaza ochii. sa ii scoata adica :)). se crede chirurg probabil si se antreneaza.
    oricum, sa stii ca am mai auzit persoane care au capatat repulsie fata de peste tot din copilarie. asa ca nu cred ca e ceva anormal. asa cum altora nu le plac fructele de mare iar eu , desi nu am crescut cu ele ci le-am cunoscut tarziu, as manca oricand.

    1. Irina spune:

      În general, eu nu sunt mofturoasă la mâncăruri, dar peștele chiar nu îmi place, sub nicio formă. Aș mai adăuga ciulamaua și alte mâncăruri cu aspect de pastă/terci (ștevie, spanac, tocană etc).

  8. Bursucel spune:

    Și mie mi-e drag peștele. Cel cu oase puține, firește… Nu mai știu pentru a câta oară repet, dar e musai să menționez somonul, îmbăiat în sos de muștar boabe și miere… ❤

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s