Iubărețul

Îmi place să ascult discuțiile oamenilor. Aș putea fi acuzată de indiscreție. I-aș spune, mai degrabă, curiozitate pentru tot ce mă înconjoară. Pe stradă, în autobuz, la piață. Le aud fără să vreau. Cuvinte prinse în fugă, frânturi de viață peste care modelez chipuri și brodez adevărate povești.

Discuție în microbuz, dimineața, în drum spre serviciu.

Nepot și mătușă se întâlnesc întâmplător . Se salută călduros (fără pupăturile de rigoare), apoi se întreabă de sănătate.

-Da’ tactu-mare ce mai face?

-Ce să facă?  Cu picioarele lui, face fizioterapie acum.  A spus doctorul că o să ajungă în cărucior  până la urmă, nu mai ține mult așa.

-Da cre’ că are ceva ani!

-Păi a făcut 84, acu’, luna asta. Da’ el se ține bine, așa, nu-i dai. Are și gagică, alta, n-o mai are pe aia, a schimbat-o ( râde nepotul, încurcat).

-Ei, o fi zicând și el, săracu’, să aibă cineva grijă de el la bătrânețe…

-Nooo, că are menajeră, îi spală, îi calcă, îi face mâncare…P’asta nici n-o primește în casă, să nu-i ia ceva.

Mătușa a rămas fără cuvinte. S-ar închina, dar mai e o stație până la prima biserică. Nepotul trebuie să coboare, a ajuns la destinație. Mătușa îi face urări de sănătate pentru toată familia. Rămasă singură, își face cruce cu limba și se gândește, înciudată, că parcă prea mult îi iubește viața pe unii, zău așa!

IubărețulSursă imagine

Anunțuri

17 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ana spune:

    Si eu mai ascult conversatiile unora…indiscretie au ba…pana la urma consider ca-mi imbogatesc cunostintele si nu se stie ce informatie pretioasa mai aflu… 🙂

    1. Irina spune:

      De cele mai multe ori, le ascultăm fără să vrem. Mi s-a întâmplat să fiu martora unor discuții despre persoane pe care le cunoșteam direct, lucrând în același sistem. Persoana în cauză nu mă cunoștea sau poate nici nu mă văzuse și nu și-a dat seama la ce se expune. Din acel moment, am evitat să mai discut în locuri publice chestii legate de serviciu, totul numai între patru pereți, și parcă nici acolo nu e sigur, cu tehnologia asta modernă 😆 . Și eu obișnuiam să mă mai plâng la telefon, în drum spre casă, de cele petrecute peste zi. Asta doar după ce aruncam o privire în jur, să mă asigur că nu e cineva cunoscut. Dar nu se știe niciodată unde se ascunde iscoada 😆 .

      1. Ana spune:

        Da…este perfect adevarat..si mie mi s-a intamplat sa aud astfel de discutii…Am ajuns la aceeasi concluzie,ca este bine sa am grija ce vorbesc in public.

  2. racoltapetru6 spune:

    Trăiască iubirea, până la moarte! 🙂

    1. Irina spune:

      Vive l’amour, pour toujours! 😉

  3. 9 spune:

    Iubirea nu tine cont de varsta. 😉

    1. Irina spune:

      Ba chiar se și luptă cu anii 🙂 .

  4. Drugwash spune:

    Nu ştiu dacă pe unii viaţa îi iubeşte sau ei iubesc viaţa. Sau poate e ceva reciproc, un cerc vicios unde singurul „viciu” e iubirea sub o formă sau alta. Cred că depinde de natura fiecăruia, dar e posibil ca anumite evenimente cu puternic impact emoţional să schimbe radical modul de a gîndi şi comportamentul persoanelor.

    Şi sincer să fiu, în clipa de faţă sînt complet confuz în ce priveşte modul de viaţă optim. Aş putea face o analogie abstractă cu sistemele audio:
    – Mono: omul singur care nu poate sau nu vrea să-şi găsească un partener, din varii motive
    – Stereo: omul cu un partener stabil, oficial sau nu
    – 2+1: un ménage à trois unde pot fi doi de ‘el’ sau două ‘ea’
    – 2+2: quadrofonia a două cupluri de swingeri sau un cuplu, fiecare cu amantul propriu
    – 4+1, 5+1, 7+1, 9+1 etc: de aici încolo începe orgia romană unde totul e posibil

    Despre ascultatul involuntar al unor terţe convorbiri sînt de acord cu tine: curiozitatea şi atît, după starea de moment. Luînd în considerare că multe dintre afirmaţii pot fi simple fabulaţii cu scop necunoscut, informaţiile respective trebuie luate ca simple poveşti, pînă la proba contrarie (dacă e nevoie de una). Şi dincolo de asta, fiecare îşi trăieşte viaţa după cum poate şi după cum i se potriveşte mai bine (vezi mai sus).

    Of, complicat subiect pentru o duminică cu dovlecel panè şi bere. Ai grijă la oasele de peşte, da!? 😀
    Huguleţ! 😉

    1. Irina spune:

      Da, asta am spus și eu, nu știu ce se ascunde în spatele frânturilor de conversații, dar îmi place să îmi imaginez chipurile personajelor, să urzesc povești 🙂 . Și sunt perfect de acord că fiecare e liber să își trăiască viața așa cum îi place, dacă poate. Chiar îi stimez pe nonconformiști.
      Am pus peștele la cuptor deja, mulțumesc pentru indicații, aștept să văd rezultatul 🙂 . Dacă o să fie demn de laudă, dau eu un semn pe aici, dacă nu, o să tac ca peștele în oală 😆 .

      1. Drugwash spune:

        Ha ha ha… chiar dacă nu iese, e şi mai mult de apreciat sinceritatea şi disponibilitatea de a cere ajutor. Cu toţii învăţăm cîte ceva unii de la alţii şi eu unul nu cred că ar trebui pus un preţ pe asta sau că ar fi cazul de bătut cu cărămida în piept pentru realizările unuia denigrîndu-i pe alţii. 😉

        Ştii, aş fi capabil să mă urc în tren şi să vin acolo, să te „scap” de o eventuală reţetă eşuată. Am o mare toleranţă la aşa ceva, fiindcă viaţa m-a învăţat să preţuiesc ceea ce mi se oferă ca alternativă a nimicului. Arsura de pe fundul cratiţei cu mîncare are farmecul ei, iar puiul dacă nu-i fiert suficient nu-i mare problemă; şi micii pot fi mai în sînge sau arşi – e bine că sînt, totuşi. Cam asta e filozofia mea de viaţă.

        Nu te speria, n-am să vin acum. Dar aş vrea să ajung acolo într-o zi, în viaţa asta. Tare mult aş vrea. Oare se va întîmpla? Nu ştiu…

        Multă baftă şi poftă mare! 🙂

        1. Irina spune:

          Mulțumesc . 😆 Am glumit cu lauda, vreau să cred că nu sunt o persoană lăudăroasă, pentru că exact asta nu suport la alții. Dar perfecționistă sunt, ceea ce mă împiedică, de multe ori, să fac publice lucruri care consider eu că nu sunt tocmai ok. E aproape gata, de fapt e fiert de mult, dar la cuptorul meu obosit nu prea se rumenește cum am văzut eu în pozele altora, dar acolo era puțin prăjit în tigaie înainte să fie pus la cuptor, ceea ce eu nu am făcut.

          1. Drugwash spune:

            Din punctul meu de vedere există o laudă plină de modestie şi o laudă emfatică. Sînt complet de acord cu prima, mă bucur să aflu cînd cineva reuşeşte în ceea ce şi-a propus şi împărtăşeşte lumii fără a crea în acelaşi timp pretenţii de vreun fel. Ai văzut, şi eu m-am lăudat cu prima tentativă de dovlecei pane ever, dar nu cerşind aplauze la scenă deschisă şi vreo diplomă de bucătar şef. 😆

            Perfecţionismul e şi în ADN-ul meu, dar nu îl las să mă controleze, ci dimpotrivă, eu îl controlez. Poate fi distructiv dacă e lăsat de capul lui. 😉

            Reţetele nu sînt niciodată fixe, depind foarte mult de gusturile personale, de tradiţia regională şi multe altele. Important e să-ţi placă pur şi simplu ce-a ieşit, mai ales cînd e făcut cu mîinile tale. La mine asta contează cel mai mult: să fie făcut de mine cap-coadă. Chiar dacă (mi se pare că) am greşit, testez, văd cum e şi – cine ştie? – poate e bun şi-aşa. 🙂

            Şi încă un lucru: pentru mine cel puţin, la mîncare primează gustul, nu estetica. S-a lipit un pic? S-a sfărîmat? Nu contează – rîcîie, ia cu lingura, pune în farfurie şi de restul mă ocup eu. Să nu văd că te uiţi pieziş cînd îmi ling degetele! 😆

            Hai, abia aştept să văd cum a ieşit! 😉

  5. Gigi spune:

    Foarte amuzantă discuția, dar cea mai pe gustul meu este remarca referitoare la închinat, dar e prea …repede, cu o stație prea repede! :)) Este peste puterea mea de înțelegere convingerea cu care o parte însemnată dintre călătorii cu mijloacele de transport în comun se închină în preajma unei biserici pe lângă care trece linia respectivă! Nu doresc să aduc o ofensă cuiva, dar nu mă pot abține să nu vă spun că am fost martor la o asemenea întâmplare când, dându-și seama că biserica la care s-a închinat nu era de confesiunea căreia îi aparținea persoana, a remarcat cu voce tare: „A, asta nu-i de-a noastră!” :))
    O seară faină să ai!

    1. Irina spune:

      😆 Păi da, dacă nu-i de-a noastră nu se pune, a făcut gestul degeaba, ba chiar s-ar putea considera blasfemie 😆 . Eu am auzit persoane care spuneau cu teamă că au în casă o Biblie de altă confesiune, dar parcă le e teamă să o arunce sau să o ardă. O fi păcat că o țin în casă? Pe mine mă amuză și când discută lucruri complet lumești, poate prea lumești, apoi, din reflex, încep să se închine, la vederea bisericii, dar își continuă discuția nestingheriți. Oooo, și câte ar mai fi de povestit! O să înființez o rubrică de ciudățenii/superstiții de-astea, chipurile creștine, cum ar fi să arunci un ban în spate dacă vrei să dansezi la nuntă și să nu ți se considere păcat, deși ești în perioada de doliu pentru cineva. Mă revoltă cel mai mult când aud astfel de ” minuni” la oameni cu pretenții, cu studii, cu un anumit statut profesional.
      O seară plăcută!

  6. Ce conversație simpatică… iar interpretarea ta pune punctul pe j… Eu te sfătuiesc să asculți cât mai multe conversații (și eu o fac, și nu traduc asta în indiscreție- îmi place să observ ce se întâmplă în jurul meu), și să le pui pe blog pentru deliciul nostru, pentru că gustăm din plin umorul tău 🙂

  7. Alex spune:

    De-asta sunt plăcute călătoriile cu trenul sau autobuzul. Auzi, fără să vrei, o mulţime de discuţii amuzante. Cât despre „iubăreţul” din povestea ta… este un adevărat „tinerel”, eu am cunoscut unul care mergea cu bicicleta la iubite la… 90 de ani! Şi a murit fericit la… 97! Era un izvor de veselie şi voie bună! L-am admirat pentru incredibila poftă de viaţă. 🙂

    1. Irina spune:

      Poate tocmai ”iubirea” asta a fost secretul longevității sale 🙂 . Weekend plăcut, Alexandru!

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s