Friptură de porc cu dovlecei

        Un prânz rapid și gustos, numai bun pentru o zi de vineri, când oboseala își cam spune cuvântul, dar mirosul de weekend te îndeamnă la răsfăț culinar.SAM_4506

        Nu necesită ingrediente exotice, nici prea multă migală. Ai nevoie doar de câteva bucăți de ceafă de porc (sau cotlet), doi dovlecei, un ardei roșu, pastă de tomate, puțin ulei și condimente (condimente pentru carnea de porc, piper, sare,usturoi, foi de dafin, cimbru). Eu am preparat totul în mare grabă, amăgindu-mi foamea cu sărățele și covrigei. Am crestat carnea, am condimentat-o și am așezat-o pe un pat de dovlecei tăiați rondele, în tava unsă cu puțin ulei. Am presărat câteva rondele de ardei roșu pe deasupra, mai mult pentru decor (nu mă înnebunesc după ardei) și 2-3 căței de usturoi tăiați rondele (se poate adăuga mai mult, după gust), apoi o ceșcuță de apă, cât să acopere dovleceii.  Am acoperit tava cu folie de aluminiu și am lăsat-o la cuptorul încins  cam o oră, timp în care am explorat puțin lumile virtuale apropiate sau mai îndepărtate. Apoi am dat la o parte folia, am adăugat pasta de tomate diluată cu puțină supă din tavă și am mai lăsat la cuptor încă vreo 15-20 de minute, să se rumenească. Mie mi-a plăcut foarte mult. Având în vedere că dovleceii sunt legumele mele preferate, voi mai repeta  experiența.

Anunțuri

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Drugwash spune:

    Urăsc dovleceii în toate formele posibile. Am unul în cutia de jos a frigiderului, primit ca „pomană” pentru decedat de la cineva. Crezi c-o să ajung în iad dacă-l arunc? 🙄 Ţi l-aş da ţie dar eşti prea departe…

    1. Irina spune:

      😆 Nici mie nu prea mi-au plăcut de la început, dar au rămas cam singurele legume care nu îmi fac rău. Așa că, mai de voie, mai de nevoie, după principul ,,dacă nu ai ce iubi, trebuie să iubești ce ai”…Îmi place textura lor, că în rest sunt cam fazi. Dar mă simt foarte bine după ce îi mănânc și asta e cel mai important 🙂 . Am avut perioade când și orezul fiert îmi făcea rău (mai bine zis nu îl toleram), așa că dovleceii deja sunt un deliciu 🙂 .

      1. Drugwash spune:

        Of da, ştiu că tu ai probleme. Îmi pare sincer rău că nu te poţi bucura de toate cele cîte sînt la îndemînă. 😦 De fapt, în condiţiile mele ar trebui să-mi fie ruşine să fac fiţe la mîncare. Uite, îţi promit că o să-l fac pane zilele astea (e forma cea mai acceptabilă pentru mine) şi o să-l mănînc pe tot cu gîndul la tine. Sper să nu mă consideri un stalker pentru asta! 😆

        Poftă mare şi un weekend cît mai plăcut! 😉

  2. Irina spune:

    O sa o incerc maine combinatia asta, chiar am in casa tot ce ai scris ca ai pus in tava.
    Buna idee, arata si foarte bine. Mie imi plac dovleceii, secretul e sa nu faci prea des „abuz” de ei si devin… simpatici!
    Seara buna, tiza mea…

  3. july spune:

    Place ! Multumesc, si pofta buna si tie, Irina ! Week-end relaxant !

    1. Irina spune:

      Să fie, July, chiar am nevoie de relaxare 😉 .

  4. Ana spune:

    Mie-mi plac…si sa iti fie de bine! 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Ana 🙂 . Mai am o porție în frigider 😆 .

      1. Ana spune:

        Bun…foarte bun!

  5. racoltapetru6 spune:

    Dacă ție ți-a plăcut, e sigur că e foarte bună! 🙂

    1. Irina spune:

      În regimul meu dietetic, e chiar una dintre piesele de rezistență ca gust 😉 .

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s