Radiografia unei iubiri

Radiografie

Îți vâjâie capul. Ai pierdut măsura secundelor și a trăirilor. Ai senzația că așa a fost mereu, un plâns fără oprire, întrerupt doar de ticăitul neobosit al unui ceas invizibil. Pereții te strâng, aerul nu-ți mai ajunge. Aluneci din pat și te târăști spre fereastra deschisă. Râsete stridente aruncate în noapte, un câine luând mirosul unor pași rătăciți. O lumină bolnavă îți trimite o rază, în bătaie de joc. Ochii te ustură îngrozitor, obosiți să caute în întuneric. Închizi pleoapele și aștepți. Nici tu nu știi ce.

Nu ai crezut niciodată că va fi așa. Boala asta ciudată ți-a tot dat târcoale de cum ai lăsat în urmă fereastra cu gutui a copilăriei.  Ai fugit mereu. Nu, nu se poate. Nu e pentru tine. Tu nu ești făcută pentru așa ceva. Apoi ai început să ți-o dorești. Îți intrase cu mârșăvie în sânge. Otrava dulce a iluziilor atâtor chipuri rătăcind printre file. A fost secretul tău cel mai mare. Aproape că nici ție nu îți era ușor să îi vorbești. O făceai doar în serile când nimeni nu putea să-ți vadă sclipirea ascunsă sub pleoapele fremătânde. A venit cu lacrimi. Multe. Și cu dor. El nu știa și nu avea să afle niciodată. Ar fi fost în zadar. Va trece, cum trec toate. În timp. Și a trecut.

A doua oară te-a învăluit când te credeai mai puternică. Cu și mai multă îndrăzneală. De data aceasta ai primit-o ca pe o prietenă veche, căreia îi place să te tachineze din când în când. Ați crezut că amândouă veți birui. Ai adunat atâta speranță încât ai fi putut să o împletești și să urci pe ea până la cer și înapoi. Cerul nu ți-a grăit atunci, nici părintește, nici amenințător. Ți-a trimis vorbă cu glas omenesc că așa e voia lui, acolo știu toți ce e  mai bine pentru tine, deci trebuie să te supui. Tu știai că nu asta vrei. Tu îl voiai pe el.  Ți-ai fi vândut și sufletul ca să fie al tău. Măcar de-ar fi știut de toată frâmântarea ta. Dar semnul trebuia să vină nu de la tine, de la el. Așa știai tu din bătrâni. Așa că ai semnat pactul cu cel rău. Un pact fără hârtie și cerneală. Un pact mincinos. Se pare că erai prea neînsemnată pentru mai marii universului. Sau poate doar strigai în van, când singura care putea să te audă erai chiar tu. Ai realizat asta când el era departe și de negăsit. Ai plâns. Ani. Apoi a trecut.

O vreme părea că a uitat de tine. Se împrietenise cu alții, pesemne, care o așteptaseră răbdători. Îi binecuvânta să crească și să se înmulțească, sub ochii ei mulțumiți. Nu îi duceai dorul, ba chiar sperai să nu îți mai dea de urmă vreodată. Te aruncaseși în  lume, strângând în pumn cheile propriului destin. Nimeni nu îți va dărui nimic. Nu vei mai aștepta. Dacă nu a fost cum ai vrut tu, nu va fi nici cum ar vrea ei. Vei merge în răspăr. Le vei face în ciudă tuturor. Le vei arăta tu că se poate. De data asta, da. Totul depinde de tine și doar de tine. Și atunci a apărut El.

Ai crezut că e doar o capcană. Așa că ți-a fost teamă. Din nou. Dar nu, nu se putea să fie tot așa. Era altfel. De data asta, era altceva. Acum puteai să-i vorbești, puteai să-i simți răsuflarea pe umăr sub teii parfumați ai înserării, puteai să-i strângi brațul care n-ar fi lăsat pe nimeni să-ți facă vreun rău. Ai primit boala în căușul palmelor tremurânde și ți-ai întins-o pe tot trupul, ca pe-un leac mult căutat. Și ai fost fericită. Cum nu credeai că ai putea să fii vreodată. Uitaseși gustul lacrimilor, toți îți spuneau că ești altcum, așa cum nu te văzuseră niciodată. Ai fi strigat de fericire până la cerul mut. Ți-ai fi aruncat râsetul până la stele, în roiuri de lumini. Și o făceai, dar hohotul se prăvălea în mii de cioburi. Zadarnic îți acopereai fața, pe buze simțeai gustul sărat al lacrimilor de demult. Ție nu îți hărăzise nimeni așa ceva. Iubirea ta nu îl făcea fericit. Se simțea ca într-o cușcă fără ieșire. Iar el nu își dorea să simtă strânsoarea rece a lanțului pe piele. Doar îți spusese de la început. A vrut o prietenie și atât. Iar tu îi erai o foarte bună prietenă, ar fi trebuit să îți fie de ajuns. Doar cu nimeni nu își mai găsea cuvintele atât de bine, nimeni nu îl înțelegea așa cum doar tu puteai. Iubire, însă, nu. Cereai prea mult, iar el nu mai știa să îți răspundă în același grai.  Cunoscuse boala demult și, printr-un act inexplicabil de voință, devenise imun. A încercat să-ți vândă leacul, dar la tine n-a funcționat. Era prea târziu, boala se instalase bine, nu-ți mai puteai deosebi mădularele de ale ei. Ai crezut că apropierea ta îl va molipsi, pe nesimțite. Asta nu s-a întâmplat, deși au trecut toamne cu iz de iarbă putredă și primăveri cu verde în priviri. Era complet liber. Pe deplin vindecat. Dovadă că pleca și se întorcea odată cu stolurile negre din zare, mereu cu acea lumină azurie în priviri. Iar tu îl așteptai mereu. Îi căutai atingerea în fiecare mână care încerca să îți aline lacrimile și îi ascundeai numele, cu sfială, în orice alt nume rostit cu jumătate de glas. Apoi îți întorceai chipul și plângeai.

Ochii te ustură îngrozitor. Nici nu mai știi de când ești aici, lângă fereastră, cu pleoapele mângâiate doar de atingerea temătoare a nopții. Plângi. Și iubești. Cât pentru doi. Și nu mai vrei asta. Nu, niciodată. Să scapi, să îți scoată cineva veninul ăsta din sânge, să îți aduci aminte cine ești. Să îți injecteze cineva un antidot.

Anunțuri

17 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Drugwash spune:

    La un moment dat spui „enough is enough” şi se instalează acea imunitate de care vorbeai. După aceea totul devine complet irelevant – existenţă în afara vieţii, supravieţuire fără scop. Care dintre stări e mai bună? Fiind imun, nici măcar nu-mi mai pasă. Concluzia o poţi trage tu singură.

    1. Irina spune:

      Când ”iubirea” asta devine o boală, o obsesie, o dependență care îți pune în pericol viețuirea (nu neapărat viața) în sine, îndepărtându-te de tine și de ceilalți, imunizarea devine un rău necesar 🙂 . Dar cum să capeți acea imunitate, măcar temporară? Nu vine la comandă, cum spui tu 🙂 . Starea cea mai bună e o trăire pozitivă pentru tine și pentru celălalt sau măcar pe care să o poți controla, nu invers. Când trăirea asta devine chin perpetuu, chiar și pentru persoana căreia îi este adresată, și când ORICE încercare de vindecare sau de uitare dă greș, nici măcar nu te mai gândești ce e de preferat. Răspunsul vine de la sine și e unul singur. Mai bine niciodată decât așa.

      1. Drugwash spune:

        Ba vine şi la comandă, dacă ai suficientă voinţă şi ambiţie. Eu cum crezi că am realizat-o, după aproape 13 ani de suferinţă interioară? Trebuie doar să „citeşti” semnele ca să ştii cînd să spui „STOP”.

        1. Irina spune:

          Semnele le-a citit de la început, dar a crezut că le poate rescrie. Și a tot sperat și încercat în fel și chip. Speranța aia mică și a dracului, care moare ultima. A învățat totuși ceva, că ”iubirea” pe care și-a tot dorit-o ea nu se construiește, ea este sau nu este. Nu știu cum se face că pentru ea a fost mereu numai în contratimp. 🙂

          1. Drugwash spune:

            Ceasu’ rău, pisica neagră… 🙄 Cunosc prea bine situaţia, din păcate.
            Îmi pare rău. Sper să mai existe măcar o şansă, ultima şi cea care să dureze o eternitate şi ceva.

  2. Fairytale spune:

    Nu exista antidot pentru iubire sau dezamagire. Insa exista timp, timp care le vindeca pe toate. Poate nu iti dai seama, dar uneori, daca unii oameni nu stau prea mult in viata noastra este pentru faptul ca Dumnezeu ne rezerva ceva mai bun!

    1. Irina spune:

      Timpul poate deveni infinit uneori. Dumnezeu nu există în ecuația ei. Nu poate să creadă că există vreun păpușar care trage sforile de undeva, de sus. Ar fi o închipuire teribilă, iar ce ar trăi ea nu ar mai fi viață, ci doar un simulacru, un bâlci de mahala.

  3. Alex spune:

    Minunate gânduri! O adevărată radiografie a iubirii, cu urcuşurile, zborurile şi coborâşurile ei… Fiecare om a strâns „poveştile” lui de iubire… Le ţinem fiecare, bine ferecate în tainiţele inimii…

    1. Irina spune:

      Uneori poveștile reușesc să rupă zăvoarele inimii și își iau zborul spre alte inimi, cu alte povești 🙂 .

      1. Alex spune:

        Aşa este şi e frumos că se întâmplă aşa! Căci din aceste poveşti suntem noi, toţi oamenii de pe pământ!

  4. Bursucel spune:

    Ce frumos ar fi fost ca imunitatea să-i fie trecătoare. E trist când viitorul e sugrumat de-un condițional…

    1. Irina spune:

      Orice e trecător, deci și imunitatea lui își hrănește din sine propria efemeritate. Mai devreme sau mai târziu, o ea, o altă ea, îi va inocula din nou microbul. Poate chiar fără să știe sau fără să vrea. Ea. 🙂 Povestea va reîncepe, cu alți actori în rolurile principale, cu sau fără aceeași comunicare în decalaj.

  5. papagigli spune:

    Mare dreptate avea Marin Preda! Si de aceea nu agreez idea ciorbei reincalzite. Pe de alta parte, cele mai inutile lucruri cind vine vorba de dragoste, sunt parerile si sfaturile 😉 Asa ca uita ce-am spus 😆

    1. Irina spune:

      Ciorba reîncălzită nu pare a fi o alegere sănătoasă, într-adevăr, dar când orice altceva ți se pare fad și nu îți astâmpără ”foamea”, ciorba reîncălzită devine un rău necesar 🙂 .

  6. papagigli spune:

    Ca ti se pare fad, nu inseamna ca si este, de aceea trebuie sa gusti pentru a te convinge. Sunt sigur ca nu era singura mincare satioasa pe lumea asta si nici in ceea ce te priveste 😉

    1. Irina spune:

      În general, nu fac afirmații neprobate 😉 . Este, în continuare, singura ”hrana sățioasă”. Prin simplul fapt că e acolo, undeva, mai aproape sau mai departe.

      1. papagigli spune:

        Deci, daca toata lumea ti se pare fada, care va sa zica si eu as fi la fel de fad, facid la rindu-mi parte din lume, pina una-alta. Ah, uite cum m-ai ranit de moarte, fara sa-ti pese! 😆
        Revenind la problema ta, tu sti mai bine despre ce e vorba si cu ce se „maninca”, eu doar dau din gura si din degete 😉

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s