Confesiunile unei chiriașe (2)

        Venise vara cu vacanța mult așteptată. Primul an ca pribeagă se apropia de sfârșit. Mai era doar un pas, festivitatea de premiere.  La propunerea Marianei, colega mea de apartament, am plecat în căutarea florilor, dincolo de granițele cartierului nostru liniștit. De una singură nu mă aventurasem mai departe. Liceul era la doi pași, puteam să ajung și cu ochii închiși, grădinița la care făceam practică era în același cartier, la distanță de doar câteva alei umbrite, printre blocuri. A fost o adevărată aventură să răzbat și până acolo, prin labirintul verde al aleilor, obișnuită cu străzile mele drepte de la țară, de pe care, din orice punct ai fi privit, se vedea la orizont câmpul.  Aveam o piață la câțiva metri de bloc, farmacie la fel. De restul nu aveam nevoie, primeam cam tot ce îmi trebuia de la ai mei.  Eventualele drumuri mai lungi prin oraș le făceam vinerea, când venea tata cu mașina să mă ia acasă.

       Dar Mariana a vrut să mergem la altă piață, așa că am ascultat-o fără să crâcnesc. Am apucat-o printre blocuri (un alt traseu năucitor pentru mine, cu simțul meu de orientare urbană practic inexistent pe atunci), am traversat o stradă mai mare, câteva mai mici și, după ce am trecut pe lângă o biserică, am ajuns. Am cumpărat florile pentru care pornisem expediția (câteva garoafe roșii legate cu o fundiță), apoi ne-am oprit la un suc. Era prima mea ieșire în oraș, ca fetele. Nu mi-a plăcut să stau la terasă, în văzul tuturor. Stânjenită, zâmbeam tâmp, așteptând să ne ridicăm și să pornim spre casă. I-am mulțumit pentru invitație, deși în mintea mea de atunci era o situație oarecum degradantă, pe care mi-ar fi plăcut să o evit. La întoarcere, am cumpărat și câteva căpșune, din care Mariana ne-a servit pe toate, cu generozitatea-i caracteristică (se știe doar că moldovenii sunt mai sufletiști). Da, chiar și pe doamna B. , care n-ar fi meritat nici codițele, dacă era după mine. Noroc că Emei nu îi plăceau fructele, că altfel s-ar fi căpătat și ea, doar era odorul gazdei și trebuia să-i arătăm atenția cuvenită.

        Vacanța a fost o oază de liniște și de răsfăț. Cu ai mei nu mai trebuia să tac. Puteam să spun tot ce am pe inimă, puteam să mă revolt de câte ori aveam chef. Cu toate amenințările lor că vor schimba foaia cu mine, știam că nu o vor face niciodată. Acasă nu trebuia să fac absolut nimic, aveam libertate totală. Dormeam cât doream, apoi  mă trezeam și citeam sau urmăream serialele de la televizor.  Mai ajutam la ciugulitul mărarului, mai desfăceam o păstaie de fasole, treburi pe care le făceam strict de plăcere și doar cât să nu mă plictisesc. Spre seară, mă întâlneam cu fetele  și stăteam la taclale până pe înnoptat. A doua zi o luam de la capăt. Numai că vacanța a trecut pe nesimțite, așa cum venise. Chinul reîncepea, îndulcit oarecum de gândul că mă voi bucura pe timpul iernii de avantajele traiului la bloc (încălzire fără foc, baie în casă).

      Al doilea an a început cu o surpriză, Mariana se căsătorise și își găsise serviciu în orașul ei. Rămăsesem doar eu și doamna cu nume de floare. Și Ema.

    Emoția începutului de an școlar era doar un preambul la ce avea să urmeze în acel an blestemat, când parcă toate nenorocirile își dăduseră mâna ca să împrăștie uitare peste tabloul copilăriei lipsite de griji de până atunci.

garoafe

Anunțuri

7 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Poteci de dor spune:

    Uooff… nu sună bine sfârşitul. Vine continuarea?

    1. Irina spune:

      Nu au fost chiar nenorociri de neimaginat, viața și-a urmat cursul firesc. Doar că s-a produs o schimbare în felul meu de a privi lumea și viața. Poate am devenit mai responsabilă. Nu dezvălui mai mult 🙂 .

      1. Poteci de dor spune:

        ahaa, aia e de bine 😉

  2. racoltapetru6 spune:

    De obicei schimbările sunt benefice, dacă ai harul acomodării.

    1. Irina spune:

      Acum detest schimbările și nu le fac decât chiar dacă nu am încotro. Orice schimbare mă dă complet peste cap, mă acomodez foarte greu la nou. Prefer să stau într-o situație mai puțin plăcută, dar cunoscută. Pe atunci, nu eram așa sensibilă, doar eram în formare. Mai bine zis, nu aveam încotro, nu prea luam eu deciziile, mă lăsam dusă de val.

  3. Bursucel spune:

    Sheherezadă dragă, o să revin să ascult continuarea. Pănă atunci, să-ți fie Lunea blândă și-nțelegătoare! 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Bursucel. O săptămână cu bine și ție! 🙂

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s