Despre toate și despre nimic

Sunt în totală pană de inspirație. Am epuizat rezerva de fotografii și mi-e o lene teribilă să ies la aer să fac altele. Asta dacă au mai rămas ceva flori sau buruieni neimortalizate încă pe străzile orașului.

Aș pleca și n-aș pleca departe. Mă ispitesc muntele, susurul de izvor, umbra după care tânjesc de vreo două luni încoace, dar imediat îmi amintesc de neplăcerile inerente oricărei călătorii, în cazul meu: rău de mișcare, migrene îngrozitoare, indigestii deshidratante, nopți nedormite până la epuizare. Așa că îmi trece imediat dorul de ducă.

De gătit nu mai am chef, mai ales de când bucătăria a devenit o adevărată saună. Nu de alta, dar nu am de gând să fierb în suc propriu și să mai pierd din și așa puținele kilograme, coborând sub pragul deja înspăimântător de 40.

Aș putea să scriu. Despre prietenie, despre modă (aș putea?), despre religie (mai bine nu), despre ultimele tendințe în educație, dar aș umple pagini întregi, fie ele și virtuale, de venin. Ar trebui să îmi caut cuvintele, să le șlefuiesc, ar fi un stres suplimentar (iar eu sunt în vacanță și nu mai vreau bătăi de cap) și nici nu cred că ar fi vreo lectură prea plăcută în plin sezon estival.

De poezie nici nu mai poate fi vorba, asta presupune o stare de grație (de n-ar mai fi) care sper să nu mă mai viziteze prea curând .

M-am gândit să îi spun adio blogului, dar mă tem că ar fi o decizie pripită, pe care aș regreta-o mai târziu, așa că o mai amân, pentru moment.

Deocamdată, îmi doresc ca vacanța să nu se mai termine niciodată. Avantajul profesiei mele (aș spune major, pentru mine, cu riscul de a primi câteva pietre de la colegi ) este tocmai faptul că mă pot bucura în continuare de vacanțele lungi ale copilăriei. Fără să mă plictisesc deloc. Să stau așa, în completă libertate (hai, nu chiar completă, dar 80% tot e, că mai sunt facturi de plătit și alte obligații ale traiului în societate), fără grija de a mă trezi la oră fixă, fără program zilnic decât cel decis de la minut la minut, de mine și doar de mine.

Între timp, am mai croșetat. Nu, încă nu m-am plictisit, dimpotrivă, doar că îmi este foarte greu să termin un lucru început, caut mereu altceva și altceva, aș face multe, și o bluziță, și un bolero, și o eșarfă, dar nu cred să reușesc nici pe jumătate în timpul care mi-a mai rămas până la 1 septembrie, când timpul meu liber mă va părăsi cu nesimțire. Am reușit să îmi accesorizez o rochiță înflorată (prea înflorată, chiar) cu o dantelă, iar acum lucrez la alta, într-o culoare care m-a cucerit de-a dreptul. Următorul pe listă e un bolerou în aceeași nuanță (asta dacă nu mă trezesc mâine cu altă idee).

SAM_4392 SAM_4388

Florile mele cam suferă din cauza gradelor din termometru, deși n-aș putea spune că vara nu a ținut cu mine până acum. Doar înfocatul Anthurium se pare că e în largul lui, de vreme ce s-a îmbogățit cu o mulțime de frunze și cu încă trei flori.

SAM_4394

Fuchsia a murit de mult, am găsit-o complet ofilită într-o dimineață, de parcă i-aș fi turnat acid. Toate încercările mele de a o resuscita au dat greș.

La final, o fotografie cu Tanu, într-o stare de lene, toropeală și ,,nu știu ce vreau” în care mă regăsesc perfect.

SAM_4378

Salutare, blogolume! Pe curând! Sper 🙂 . Fug să mai împușc câțiva extratereștri cu războinica mea de neînvins 😆 .

 

 

 

Anunțuri

19 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. racoltapetru6 spune:

    Fată dragă, pune mâna și mănâncă, altfel te ia vântul când e mai nervos, cu cele 40 kg ale tale! Parol! 🙄

    1. Irina spune:

      Chiar mă ia, dacă nu am câte o sacoșă încărcată în fiecare mână, să mă ancoreze 😆 . De mâncat, mănânc, dar numai dietetic, din cauza sistemului meu digestiv sensibil. Și așa sunt de neam, semăn cu bunica din partea tatălui, căreia i-am luat și numele, și chipul, ba chiar și firea, se pare. Aprigă și uscată 😆 .

  2. vax-albina spune:

    Vacanţă plăcută. Un bolerou reuşit (imi plac teribil bolerourile).
    Despre îngrăşat îţi pot spune ca la mine nu au dat rezultat nici untura de peşte, nici vitaminele, nimic. Parcă eram o macaroană. Atârnau rochiile şi preferam pantalonii cu bluze. Toţi mă căinau ce slabă sunt. Până spre 50 de ani când a trebuit să lucrez noaptea cu unii din America. Am început să beau coca cola ca să nu adorm şi m-am îngrăşat. Doar ca să ştii.
    Pup Tanu.

    1. Irina spune:

      Mulțumesc 🙂 . Și mie mi se întâmplă la fel. Deși așa am fost mereu, toți se miră când mă văd și mă sfătuiesc să mănânc mai mult 🙂 . Foarte greu îmi găsesc haine care să nu atârne pe mine, de cele mai multe ori le fac eu mici modificări (scurtat, strâmtat, pense) și tot par mari. De mâncat, mănânc trei mese pe zi și gustări destule între mese. Totul dietetic, ce-i drept (fără grăsime, nimic prăjit, doar fiert, fript sau copt, zahăr foarte puțin). Dar mănânc multe paste, cartofi, multă pâine. Doctorii mi-au spus că am arderile intense. Poate mi se va mai schimba metabolismul în timp, deși nu prea am speranțe. Mătușile din partea tatălui sunt tot așa la 80 de ani 🙂 .
      Tanu e destul de jumulit acum, și-a pierdut haina pufoasă de iarnă. S-a mai și maturizat. Nu prea mai are chef de joacă. Dar a rămas același motan afectuos, care ne însoțește peste tot și miorlăie irezistibil, privindu-ne în ochi, când i se pare că nu îi dăm suficientă atenție. E considerat un membru al familiei 🙂 .
      O zi plăcută vă doresc!

  3. GEGELUTZ spune:

    În primul rând, mie mi-ar părea rău să ne părăsești…sper că era doar o vorbă aruncată în vânt. Treaba asta cu început o mie de lucruri și terminat doar câteva sute din cauză de plictiseală rapidă și căutare permanentă de ceva nou o am și eu dar eu le pun la păstrare și uneori, când le redescopăr, mi se par din nou interesante și demne de încercat. De exemplu, eu am de ani buni începute 3 goblenuri, unul aproape gata, al doilea pe jumătate și al treilea abia început. Și mai am multe alte proiecte în lucru. Foarte frumușică rochița ta înflorată, danteluța ta i-a dat o notă de distincție. Nu vrei să ne-o arăți întreagă? ( numai dacă vrei, nu insist) Dacă tu te simți bine cu kilogramele pe care le ai, este perfect. Comentatori( mai ales printre suratele noastre) vor fi întotdeauna, dacă nu ești prea slabă, atunci ești prea grasă iar dacă ești bunicică la domeniul ăsta, atunci mai mult ca sigur ești cam prostuță. 😀 Mi-a înflorit și mie o violetă în sfârșit, e un albastru deschis. Am una roz delicată și frumușică dar refuză să mai facă flori deocamdată. Eu mai sper. Vacanță plăcută în continuare! 🙂

    1. Irina spune:

      Cred că va fi doar o pauză temporară. Oricum, de plecat nu aș pleca de tot, măcar în vizită și tot aș veni 🙂 . Mă bucur că îți place rochița. E cam înflorată pentru gusturile mele, dar în partea de sus e de un verde căruia nu am putut să îi rezist 😆 .
      Mă simt bine cu kilogramele în sensul că nu mai sunt complexată din cauza asta. De fapt, nici nu știu dacă am fosr vreodată, altele au fost nemulțumirile mele adolescentine :). Nu mă simt bine în sensul că nu am rezistență la efort fizic și nici putere. Obosesc foarte repede, nu pot să car sacoșele încărcate de la piață, de exemplu 🙂 . Mă gândesc că, dacă aș fi mai robustă, aș fi și mai puternică.
      Violetele înfloresc mai mult primăvara și toamna. La mine, din cauza căldurii (stau la ultimul etaj), au cam stagnat acum, iar florile puține pe care le mai au par arse. E un mister și cu înflorirea 🙂 . La mine cred că le priește orientarea, înfloresc aproape tot anul, bogat. În schimb, i-am dus mamei vreo patru, au stat încremenite doi ani, nici gând să înflorească. Abia acum au făcut flori. Deși le îngrijea după indicațiile mele. Nu le place lumina directă, preferă orientarea nord-vest. Și nici prea multă apă.
      Să ai o seară frumoasă, Gina!

  4. Poteci de dor spune:

    Să te bucuri în continuare de vacanţă şi să nu mai faci cunoştinţă cu starea aia care te îndeamnă spre poezie. Nu că nu ar fi frumoase poeziile dar ştiu cum e cu starea şi nu… mai bine nu 😀
    să nu te mai gândeşti să pleci de tot de pe blog, da? Aşa 😉

    1. Irina spune:

      Săptămâna viitoare o să am o mică vacanță de la vacanță, sunt în activitate, la grădi. Apoi îmi râmâne o lună întreagă de răsfăț 🙂 .
      Aș vrea să pot scrie și când sunt fericită sau liniștită, dar la mine liniștea și mulțumirea dăunează grav pornirilor artistice 😆 .
      De plecat nu voi pleca, doar că voi fi prezentă mai mult prin comentarii pe paginile voastre decât în căsuța mea, cel puțin o vreme.
      Zi frumoasă, Potecuțo!

  5. Bursucel spune:

    Ei, sper să găsești orice de făcut, numai să-ți revii. Ar fi păcat să lași blogul în paragină…
    De kilograme nu zic nimic, c-aș fi lup moralist, dar nu mă pot abține să nu spun Faină rochița asta înflorată! 🙂

    1. Irina spune:

      De găsit, găsesc eu ce să fac 😆 . Nu sunt persoana care să poată sta absolut degeaba, în reverie. Când nu croșetez, citesc, când nu citesc, mă joc la calculator (am trecut la genul shooter, joc pe easy, deocamdată 😆 ). Mai ciugulesc plantele din balcon, mai răsfoiesc blogurile. Mai încerc o rețetă nouă (asta mai mult în perioada rece). Cu mișcarea stau cam prost, nu mi-a plăcut niciodată, mi-e și rușine să recunosc 😦 . La mine orice plimbare nu trebuie să fie mai lungă de un kilometru, iar pe traseu musai să fie cel puțin o bancă (neocupată de bătrâni cu nepoți) .
      Mă bucur că îți place rochița, inițial am luat-o cu gândul să o port prin casă, de la un magazinaș de cartier, dar mi-a plăcut atât de mult că m-am încumetat cu ea mai departe 🙂 .
      Numai bine, Bursucel!

  6. Drugwash spune:

    Vacanţa-i bună. Odihna-i bună. Şi călătoria, dacă e în condiţii rezonabile. Da’ să nu te pună Aghiuţă să dispari de aici, că zău nu răspund de faptele mele! 😉

    Distracţie plăcută! 🙂

    1. Irina spune:

      Da, bine spus în condiții rezonabile. Acestea ar fi următoarele, pentru mine:
      -exclus la mare;
      -călătorie cu trenul (ca să evit răul de mișcare) sau cu mașina personală (pe care nu o am), doar cu jumătatea masculină, nu cu ”prieteni” și mai ales nu cu familiști, cu copii care să mă termine de cap (că doar sunt în vacanță, mă bucur destul de ei 10 luni pe an);
      -nu mai mult de două-trei nopți (pe care și așa nu le voi dormi), ca să nu cad pe acolo de epuizare;
      -posibilitatea de a-mi lua de acasă mâncare dietetică și de a o ține la rece sau măcar acces la o bucătărie unde să pot găti (sunt sătulă de restaurante unde nu au ca garnitură decât cartofi prăjiți, chiar dacă în meniu apar și cartofii natur); nu sunt mofturi, dacă mănânc ce găsesc pe acolo, în loc să mă bucur de peisaj, voi căuta toalete și mă voi ține cu mâinile de burtă 😉 .
      -să nu fiu forțată, prin insistențe binevoitoare, să urc pe munte pe jos, să mănânc fructe nespălate, să intru în apă sau să încerc tot felul de chestii extreme, că atunci mă supăr atât de tare de-mi vine să mă întorc acasă pe jos și stric și cheful celorlalți 😆 .
      -în niciun caz la cort, cazare rezonabilă, cu baie în cameră și tot confortul.
      Dacă mă mai gândesc, mai găsesc, deci slabe șanse să vrea cineva să meargă cu mine în condițiile acestea, rezonabile de altfel 😆 .
      Distracția e acasă, deocamdată. Mai împușc un extraterestru, mai atac o navă spațială, strâng resurse, treabă complicată, nu glumă 😉 .

      1. Drugwash spune:

        În condiţiile date, poate ar fi mai bine să te împrieteneşti cu extratereştrii ăia, în loc să-i împuşti – cine ştie, poate ei cunosc deja teleportarea şi au meniuri dietetice by default în localuri, plus cazare de lux pe gratis. 😛 😆

        1. Irina spune:

          Să știi că universurile SF nu prea mă fascinează, toate îmi par dezolante și prea robotizate 🙂 . Am început jocul (seria Mass Effect) pentru că epuizasem lista de fantasy RPG, la recomandarea fratelui 😉 . Mi-a spus că e varianta SF la Dragon Age, care îmi plăcuse la nebunie. Povestea, destul de complexă, m-a cucerit (practic întreaga desfășurare depinde de alegerile pe care le iei). Dar cu împușcatul e mai greu, deocamdată, mai bine mă descurcam cu securile, pumnalele sau săbiile . De vrăji, nu mai vorbesc. 😆 . Împușc doar extratereștrii răi, clanurile mafiote, inamicii galaxiei 😉 . Am și coechipieri extratereștri, băieți buni.

          1. Drugwash spune:

            Totul ţine de imaginaţia noastră limitată, ne închipuim că dincolo de masiva tehnologizare şi robotizare nu poate exista nimic şi atunci gîndirea asta transpare în tot ceea ce facem, inclusiv în jocuri. Poate că undeva, în lumi îndepărtate, avansul civilizaţiei se traduce prin simbioza perfectă cu natura, cu mediul înconjurător, nicidecum cu distrugerea lui prin artificializare. Dar asta sigur că n-ar „da bine” pe foarte multe planuri aici la noi, aşa că las’ să fie roboţei peste tot ărin galaxie, să ne „simtem” noi bine, capitaliştii… 🙄

            În altă ordine de idei, nu mi-au plăcut niciodată strategiile şi RPG-urile, am preferat FPS-urile (la început) şi apoi action-adventure. De departe seria mea preferată a fost Tomb Raider, însă au stricat-o înghesuind grafică în locul poveştii. Cam de la partea 5-6 încolo nici nu-l mai puteam juca pe maşinile mele modeste şi nici nu mai avea farmecul de odinioară.

            De mult nu m-am mai jucat cu ceva, de-adevăratelea. În afară de 5-10 minute de tras cu bile gen ‘Zuma’ o dată la juma’ de an, nu mai ştiu ce-i joaca. Cu noutăţile evident nu mai sînt la curent de ani de zile. Poate că e normal, avînd în vedere că mă apropii vertiginos de juma’ de secol de existenţă… 🙂

            1. Irina spune:

              Așa este, nu putem descrie ceva ce nu cunoaștem decât prin filtrul imaginației noastre limitate. E și o teamă de necunoscut, aici. Tot ce nu cunoaștem e rău și de temut.
              Strategii nici eu nu prea am jucat, pentru simplul motiv că nu am răbdare și nici spirit organizatoric. Ba râmân fără resurse, ba mă atacă inamicii înainte să construiesc fortificații. Nici acolo nu mă pricep să fac bani. Am jucat multe massive multi player online RPG (dar concurența s-a dovedit și acolo neloială, tot cine are bani în viața reală are avantaje). Mai mult, devenise o a doua profesie, făceam scheme pe hârtie, studiam enciclopedii pe net și tot nu reușeam să fiu un jucător de excepție, mă cantonam la nivelul mediu spre slab. Iar eu, când nu pot să fac un lucru perfect sau măcar bine, renunț. Cunosc mai bine geografia World of Warcraft decât pe cea mondială 😆 . Single player am jucat câteva serii, genul fantasy. În genul shooter sunt începătoare. Îmi place să spulber capete, dar mai am de lucru la capitolele acuratețe și agilitate.
              Cât despre vârstă, cunosc persoane care joacă și la 40-50 de ani, deci nu ar fi o problemă 🙂 . Trebuie să-ți placă și atât.

              1. Drugwash spune:

                Cum îmi spulberi tu toate scuzele! 😆

                Eu am fost şi voi rămîne un solitar, nu m-aş înhăma niciodată la un MMORPG sau orice ar avea legătură cu interacţiunea comună. Şi mai trebuie să spun ceva foarte important care poate deveni frustrant pentru împătimiţi: se trişează în draci la multiplayer! Dacă te duci pe forumurile AutoHotkey/AHKScript (mă găseşti pe acolo dar nu la jocuri) sau AutoIt, sînt o cîrcă de script-uri care ajută la trişat. Aşa că e foarte posibil să nu fii tu atît de nepricepută cît sînt ceilalţi jucători mîrlani. Sigur, acum depinde şi cu cine te „înhăitezi” – dacă-i cunoşti bine şi ştii sigur că joacă cinstit, atunci e altceva. Dar eu unul prefer să elimin din start asemenea variabile şi să fiu doar eu şi (ne)îndemînarea mea. 🙂

  7. elly weiss spune:

    Nu mi-as fi imagint ca ai doar vreo 40 de kg 🙂 E cam putin dar daca e ceva caracteristic in familie, asta este. Nu prea ai ce face. Si eu sunt slabuta, am 48-49 la 1,62m.
    O pauza de blog poate fi binevenita. Si eu am facut-o. Iar vacanta… e ceva minunat si-ti doresc sa te poti bucura cat mai plenar de ea. Tanu si Snow al meu parca s-au dus la acelasi „stilist” :)) Sunt la fel de jumuliti in perioada asta 🙂
    Te imbratisez!

    1. Irina spune:

      Aceeași înălțime o am și eu 🙂 . Măcar la 45 aș vrea să ajung, dar nu reușesc nicicum 😦 .
      Pauza asta e mai mult forțată, de fotografiat m-am cam plictisit și nici nu prea mai am materia primă, având în vedere că eu nu prea călătoresc, iar în ultima vreme nici din casă nu prea ies. Cât despre scris, nu o fac întotdeauna cu ușurință. De la un punct încep să percep scrisul ca pe o povară, ca pe o trudă și asta nu e deloc bine, nu vreau să transform blogul într-un al doilea job.
      Daaa, e tare jumulit Tanu 😆 Mă uit la pisicile astea de oraș care trăiesc pe lângă blocuri, la containere, sunt așa grase și cu o blană impecabilă. Iar el, care e alintat și îngrijit…
      Toate cele bune și ție, Elly!

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s