Despre minciună

Măști           Oamenilor le place teribil să mintă. Și să fie mințiți. Pentru că așa se trăiește printre oameni. Așa și nu altfel.

        Unii mint din teamă. Mint ca să nu fie respinși, mint ca să nu îi piardă pe cei pe care cred că-i iubesc, mint ca să își asigure traiul decent de zi cu zi. Mint ca să își salveze pielea. Mint pentru că le e teamă de adevăr. Mint și se mint. Pur și simplu. Este prima lecție de supraviețuire. O să vezi. E mai ușor așa. Așa și nu altfel.

        Alții mint din obișnuință. Așa au văzut. Așa au fost învățați. E un legământ transmis din generație în generație. O minciună nevinovată nu poate face rău nimănui. Femeile își mint bărbații, bărbații își mint femeile, tinerii își mint bătrânii. Cu ochi goi și zâmbet strâmb pe buze. Așa este de când  lumea și pământul. Așa și nu altfel.

          Sunt și unii care mint așa cum respiră. Minciuna e a doua lor natură. E apa care le potolește setea de la primul ceas al dimineții. Garanția unei superiorități iluzorii. A celui cu mască și cuvinte meșteșugite în fața celui cu ochii în lumină. Puterea se măsoară în iluzii. Așa și nu altfel.

         Nu pot să mint. Nu știu să mint. Nici să mă mint. Sunt de o naivitate de-a dreptul revoltătoare. În educația mea s-au strecurat lacune greu de acoperit în momentul de față. Mama mea nu mi-a spus niciodată că adulții mai spun și minciunele uneori. Așa sunt toți adulții. Trebuie. Altfel poți să o pățești destul de rău. Și chiar dacă nu o pățești, rămâi prost. Cel mai prost din curtea școlii. Chiar și un copil de cinci ani, bine educat, știe aceste lucruri.

           Mama mea nu și-a ascuns niciodată salariul pentru plăceri mărunte și obligații de serviciu. Banii noștri au stat toți la un loc. Unii mai stau încă. Ceilalți tot așa s-au și dus. Biata de ea, poate dacă ar fi avut și ea card ar fi învățat această lecție, esențială.  Bărbatul nu trebuie să știe niciodată chiar tot ce face femeia cu banii ei, ba chiar e dator să îi cedeze întregul lui salariu, pentru o mai bună păstrare, cu un minim comision de întreținere. E de la sine înțeles. Așa și nu altfel.

          Tatăl meu nu a plecat niciodată în interes de serviciu în capitală, cu oprire de trei zile pe plajă. Nu s-a angajat la capătul țării pentru că avea nevoie de o gură de aer proaspăt, iar în Bărăgan, se știe, aerul devinde de-a dreptul irespirabil pe timpul verii. Nu s-a strecurat cu băieții la meci, motivând că a stat peste program la serviciu.  Nu a știut ce pierde. Nici acum nu știe.  Așa a știut el să trăiască. Sau poate așa am crezut eu. Așa și nu altfel.

         Eu nu am mâncat niciodată dulciuri pe furiș. Nu am fugit de acasă pe fereastră, în toiul nopții. Nici nu am răsfoit reviste pentru adulți, pe ascuns. Nu mi-am cosmetizat carnetul de note. Nici nu am plecat vreodată la munte pe banii ceruți de la părinți pentru examenul de licență. Nu am știut să fac complimente de complezență. Sunt o perfecționistă. Puține lucruri îmi plac. Sunt zgârcită în aprecieri. Și asta deranjează. Mult. Pe mulți. Nu am știut să râd forțat. Nici să îmi ascund lacrimile sub spoieli de fard. Nu am cântat când mi-a venit să plâng, nici nu am dănțuit când tălpile mi se afundau în noroi. Așa am fost eu. Și sunt. Naivă și vulnerabilă atât la durere cât și la bucurie. Așa și nu altfel.

        Mă dor minciunile ca niște cioburi înfipte în demnitatea mea de om. Mă lovesc de ele la fiecare pas. Aș vrea să scriu frumos, dar nu pot. Cuvintele-mi aleargă așa, necioplite, grăbite, strigând în gura mare. Am fost mințită. Mult. Dureros de mult. Și mi-a păsat. De fiecare dată. M-a durut atunci când am privit în ochi oamenii care m-au subestimat atât încât au putut să creadă că sunt credibili în fața mea. M-a durut la fel de tare ca atunci când am aflat că nu există Moș Crăciun. Tot universul meu de copil s-a prăbușit în acel moment. Apoi demascările au continuat. Nu o dată mi s-a întâmplat să miros minciuna de foarte aproape, dar să păstrez tăcerea. Am tăcut din respect pentru celălalt, din sfiala de a-i spune în față că minte, că nici un copil nu ar crede așa ceva. Am tăcut pentru că erau persoane prea apropiate ca să le zdrobesc iluziile. Imaginea umflată de sine. Rude de care mă lega un profund atașament, prieteni din copilărie. Am simțit milă și dezgust în același timp.  Mințeau ca să apară în altă lumină, se lăudau cu excursii fictive, cu reușite iluzorii. Am preferat să fiu luată de proastă. Apoi m-am revoltat. Am plâns în sinea mea și atât. Alteori nu am putut să tac. Am strigat cât am putut: ,,Minți! Minți! Minți! Te rog, orice, dar nu minciuni!”. Doar eu am auzit. Cei plămădiți din minciună nu știu trăi altfel. Am fost dezamăgită de persoane pe care le credeam altfel. Am trecut prin isprăvi demne de un roman polițist. Un cont fals, denigrator, pe un site de dating. O reclamație atent ticluită , cu autor fictiv, menită să îmi păteze activitatea profesională. Nu atât de atent, însă, ca să își atingă scopul . Minciuna a avut picioare scurte. Ceea ce poliția a luat, în glumă, drept ,, o farsă pusă la cale de cineva din anturajul apropiat” pentru mine a avut un impact greu de imaginat. După ani, adunând indicii, am descoperit autorul, o persoană apropiată, de care sunt legată colegial, de care mă lovesc aproape zilnic și căreia abia mă abțin să nu îi strig în față că știu tot. Râd forțat. Tac. Mint prin tăcerea mea. Și nu știu cât am să mai pot.

        Așa știu eu să trăiesc. Doar așa pot. Așa și nu altfel. Învățați-mă să mint, vă rog, până nu e prea târziu! Învățați-mă să vând zâmbete ambalate frumos, cuvinte unse cu miere, priviri fără conținut! Salvați-mă și învățați-mă să trăiesc! Mințiți-mă frumos!

         Oamenilor le place teribil să mintă. Și să fie mințiți. Pentru că așa se trăiește printre oameni. Așa și nu altfel.

Anunțuri

18 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Drugwash spune:

    Suferim de aceeaşi „boală”, aşa că te înţeleg perfect. Dar nu, nu vreau să învăţ să mint, cum nici tu nu vrei, în sinea ta. Conştiinţa e tot ce ne-a rămas şi s-ar sinucide dacă ne-am pierde şi noi în masa „normalilor”. Poate că în schimb ar trebui să înveţi să strigi: „du-te dracului, cu minciunile tale cu tot!” Şi să te pregăteşti să pierzi. Mult, multe, mulţi. Vorbesc din experienţă.

    Aş vrea să te pot ajuta cumva, dar momentan nu am decît un huguleţ de consolare, pe care ţi-l ofer cu drag. *hugs*

    1. Irina spune:

      Nici eu nu îmi doresc să învăț să mint, era o exprimare ironică. A ajuns să mă obsedeze teama că sunt mințită. Sunt într-o permanentă stare de vigilență, cu antenele întinse 🙂 . Și culmea, nu știu cum se face, dar mai devreme sau mai târziu, mi se confirmă, descopăr minciunile. Nu știu dacă sunt mințită mai mult decât alții, dar poate altora nu le pasă tot atât de mult, li se pare ceva normal. Trec cu indiferență peste minciuni. Eu nu pot. Le consider cea mai mare jignire care mi se poate aduce. Cine mă minte mă consideră atât de proastă să cred basmele pe care mi le îndrugă. Îi citesc după ezitarea din ochi, după inflexiunile vocii, după mișcarea mâinilor, uneori le și atrag atenția, ironic, dar tot nu bat în retragere 🙂 . Nuuuu, jură pe roșu, ce spun ei e adevărul gol-goluț :))) . Iar minciuna are multe forme. Unele aparent nevinovate. De exemplu, ieri nu am putut sa mint și să mă mint și, în prima zi de serviciu după vacanță, am răspuns tuturor, răspicat, cu ”Bună dimineața!” la ”Hristos a înviat!”, Șoc și groază ! 😆 Deși mă cunosc de atâția ani. Mi s-a reproșat că nu mă durea gura să răspund tradițional, să le fac pe plac. Nu mă durea gura, dar mă dureau principiile mele 🙂 . Nu pot să arunc vorbe goale în vânt, cuvinte care pentru mine nu au nicio semnificație.

      1. Drugwash spune:

        De ce crezi că am închis ambele telefoane? Nu m-a invitat nimeni în prealabil la un pahar, aşa, că ne cunoaştem, dar „după” ar fi apărut clasicele urări (la care de multe ori îmi venea să răspund: „hai să mori tu – ai fost acolo şi ai văzut cu ochii tăi?!”) cu eventuale scuze patetice şi probabil nevoia de ajutor în oarece problemă.

        Dacă ar exista un Dumnezeu cu adevărat şi n-ar zăcea beat în buda vreunei crîşme, ar face ca în filmul „Liar liar”, să vezi 99% din lumea asta dîndu-se cu capul de pereţi sau aruncîndu-se de pe bloc după ce-au spus adevărul forţaţi de „sus”.

    2. Irina spune:

      Daaa, avem aceeași viziune 🙂 . Nici ei (cei mai mulți) nu conștientizează ce spun, sunt gesturi automate, ticuri verbale. Așa face toata lumea, deci nu se poate altfel. Oricâte argumente le-ai aduce, e în zadar. Și le e teamă teribil să nu păcătuiască astfel, superificial, spălând în zi de sărbătoare sau nerespectând saluturile religioase. Dar nu se gândesc că ar putea păcătui și altfel, mințind sau înșelând sau punând la cale tot felul de răutăți 🙂 . Păi dumnezeul lor le seamănă, doar oamenii au fost creați după chipul și asemănarea sa 🙂 . Cealalată variantă e că au fost perfecți, dar s-au pervertit după păcatul originar, iar Dumnezeu nu intervine, pentru că le lasă libertatea totală de decizie. Un arbitru omniprezent, dar indiferent, așadar. Un șef care notează tot, nu uită nimic, iar la momentul potrivit, pedepsește sau recompensează. Nu am putut niciodată să accept prezența unei astfel de ființe superioare, modelată după chipul omului, cu defectele sale. Dacă ar exista, dumnezeul meu ar fi cu totul altfel. Și cu totul altceva. 🙂 Conceptul de bine în sine, sub toate formele sale. Fiecare își este propriul dumnezeu, numai că mulți nu conștientizează asta. Ascundem în noi forțe de nebănuit. Și apoi, religia e cea mai la îndemână modalitate de manipulare a celor mulți. 🙂 Acum aștept să curgă pietrele. :))

      1. Drugwash spune:

        Pietrele de la rinichi poa’ să curgă liniştite. 😆 Sînt de acord cu tot ce spui.

    3. Irina spune:

      Și încă ceva, de când am refuzat să mai fac teme pentru cursuri, referate sau proiecte de lecție pentru inspecții, nu mă mai sună nimeni de sărbători și nici în restul anului 😆 .

      1. Drugwash spune:

        Închipuie-ţi cîţi prieteni mai am de cînd am anunţat că mă las de electronică (şi evident, reparaţii moca)… 🙄

    4. Irina spune:

      Era păcatul originaR…Recitit (cam târziu) și autocorectat. Defect profesional 😉 . Ce-i drept, se poate spune că Eva a fost chiar originală, cu păcatul ei, fiind prima și singura femeie, în vremurile acelea 😆 .

      1. Drugwash spune:

        Mai originală e întrebarea „de unde naiba au apărut restul oamenilor, dacă Eva a fost UNICA femeie pe Pămînt?”. Discuţia e interminabilă. Unii vor invoca minunile divine, iar marmota îşi va vedea de treaba ei. 😉

  2. vax-albina spune:

    Mă primiţi în clubul vostru?

    1. Drugwash spune:

      Din partea mea, cu drag. 🙂

    2. Irina spune:

      Cu dragă inimă 🙂 . Suntem deja trei, număr sacru 🙂 .

  3. racoltapetru6 spune:

    Mă tem că ești o cauză pierdută și nimeni n-o să-și asume responsabilitatea de a te învăța să minți! 😉 Sunt atâtea meserii pe care, din start, nu o să le poți îmbrățișa, iar cea mai importantă dintre toate este aia de politician. 🙂

    1. Irina spune:

      Nici cadru didactic nu e prea ușor să fii, când nu prea te împaci cu minciuna. Părinților nu prea le place să afle adevărul despre copiii lor, nici măcar așa, ambalat frumos. Cum închei șirul faptelor de laudă și treci la și altele, îi vezi cum se schimbă la față, cum zâmbetul le dispare. Din acel moment, le devii inamic. Ca să nu mai spun că nici note care să le asigure un viitor strălucit bieților copii nu prea am fost în stare să dau, cum mi s-au tot dat lecții în nenumărate rânduri. Prin rapoarte mai strecor, pe ici, pe colo, și câte un punct slab, un obiectiv ratat. La mine nu e loc numai de aplauze. Deci, clar, sunt o cauză pierdută. 🙂

  4. Mélanie spune:

    excelent post, Irina… si universal valabil! 🙂 ca si bârfa si culmea ei: calomnia… ai vazut acest film “Doubt” – cu Meryl Streep, Philip Seymour Hoffman & Amy Adams – un trio de actori uriasi care vor fi reconfirmat si dovedit ca NU exista adevaruri absolute, ci doar relative, limitate în timp si-n spatiu… 😉
    http://www.youtube.com/watch_popup?feature=player_embedded&v=8ng5angbV5E
    * * *
    @”Mințiți-mă frumos!” – désolée, da’ sunt incapibla de-a „efectua” aceasta manevra… doar stii deja ca suntem aceeasi zodie, „sorella”! 🙂 seara placuta si vesela! cu drag… ❤

    1. Irina spune:

      Mă bucur că ți-a plăcut, Mélanie 🙂 . Despre bârfă/calomnie, mai pe larg, poate cu altă ocazie. Aș avea destule de spus… Nu am văzut filmul, l-am adăugat pe listă, mulțumesc pentru sugestie. Zi frumoasă și ție! 🙂

  5. Alex spune:

    Mi-a placut tare mult articolul, draga Irina! Ai foarte mare dreptate ca oamenii iubesc minciuna si aleg sa traiasca in minciuni, adesea frumos ambalate ca niste adevaruri… Daca ne gandim bine, istoria primordiala a inceput tot cu o minciuna, pe care primii oameni au imbratisat-o cu tarie…
    Cat despre felul tau de-a fi, sa nu-ti para rau niciodata ca ai fost crescuta si educata atat de frumos! Chiar daca este mai dureros sa infrunti minciunile si rautatile altora, este cel mai bine sa iubesti adevarul, caci el ne face cu adevarat liberi. Minciuna….inrobeste!
    Numai bine, draga Irina! 🙂

    1. Irina spune:

      Nu regret, Alex, felul în care am fost educată. Nici nu afirm că nu am mințit niciodată, aș fi ipocrită. Toți mințim, mai mult sau mai puțin, forțați de împrejurări sau chiar involuntar, uneori. Mă revoltă minciuna sfruntată, minciuna menită să facă rău cuiva, minciuna spusă doar din plăcerea de a păcăli, de a înșela, crezând că așa esti superior celui mințit. Și mă revoltă și nepăsarea cu care oamenii îmbrățișează minciuna, lipsa părerilor de rău. Deja e considerată o normalitate, ba chiar ceva indispensabil supraviețuirii. Toate cele bune! 🙂

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s