Pereche

Pereche

Anunțuri

19 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ai reușit să surprinzi detalii fascinante! Minunată pereche!

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Camelia. Perechile-nepereche sunt fascinante întotdeauna. 🙂

  2. Alex spune:

    Minunata fotografie! Ramai mut de uimire, vazand aceste minunatii de flori de primavara, pe care le-ai surprins atat de frumos.
    Numai bine si o duminica frumoasa, draga Irina! 🙂

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Alex! Sfârșit de săptămână plăcut!

  3. racoltapetru6 spune:

    Frumusețea surprinsă de tine mă îndeamnă să o caut și în realitate. Natura e darnică și surprinzătoare în acest sezon. 🙂

    1. Irina spune:

      Într-adevăr, fotografic vorbind și nu numai, primăvara și toamna sunt preferatele mele 🙂 .

  4. Drugwash spune:

    Ai ochi şi suflet de artist! Îţi doresc să găseşti la un moment dat, nu prea tîrziu, acea pereche perfectă pe care o cauţi neîncetat.

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Dragoș! Eu cred că asta e mai mult un blestem decât o binecuvântare, să ai ,,suflet de artist”. Idealul își păstrează perfecțiunea cât timp rămâne de neatins. Cam așa și perechea ,,ideală” 🙂 .

      1. Drugwash spune:

        Idealul nu trebuie deloc să fie perfect absolut, ci pur şi simplu potrivit în context. Fiecare persoană are propria măsură a idealului vizavi de fiecare subiect în parte.

        Dacă sensibilitatea artistică e un blestem sau o binecuvîntare, e greu de spus. Cred că adunate, căderile în extreme dau totuşi o medie echilibrată – doar trăirile sînt mai puternice. Eu unul n-aş vrea să fiu un om „comun”, ar fi prea mare plictiseală într-o viaţă de rutină trăită pe linia mediană.

    2. Irina spune:

      Nici eu , cu gândirea mea de acum, nu aș vrea să fiu altfel. Nici nu aș putea să fiu, am încercat să ,,fiu în rând cu lumea” și am constatat că rutina asta căldicică, așa, e mai rea decât orice. Viața trăită doar în stratul ei exterior, superficial. Școală, serviciu, familie, curățenie, gătit, plimbarea de weekend, grătarele de sezon, concediile la munte sau la mare, nunți, botezuri, înmormântări etc. Da, pentru cei ca noi viața lor poate părea plictisitoare. Dar gândește-te că ei nu o percep așa, ba chiar sunt foarte mulțumiți, fericiți, aș îndrăzni să spun. Oricum, sunt mult mai ușor de mulțumit 🙂 . Ceea ce nu aș putea spune și despre mine. La mine momentele de ,,mulțumire” (fericire ar fi prea mult) nu durează mai mult de câteva minute, apoi încep să văd reversul medaliei, să îmi fac tot felul de griji, să descopăr mici-mari defecte etc. Orice acțiune a mea e precedată de nenumărate gânduri, ipoteze, temeri. După ce fac ceva, iarăși, dau timpul înapoi, refac mental totul, îmi descopăr greșeli. O permanentă autoanaliză și analiză a tot ceea ce mă înconjoară. Soldată cu o permanentă stare de nemulțumire, întreruptă, din când în când, de aceste rare momente de bine, într-adevăr, de o intensitate pe care nu știu câți sunt capabili să o perceapă. 🙂

      1. Drugwash spune:

        Constat că semănăm extrem de mult. Am aceleaşi trăiri ca şi tine, doar că ceva mai tocite de timp şi necazuri. De aceea te înţeleg perfect. Un huguleţ de îmbărbătare primeşti…?

    3. Irina spune:

      Mulțumesc pentru încurajări 🙂 .Mai prind curaj când aud/văd și pe alții ca mine. Nu sunt singura ,,ciudată” de pe Planeta Albastră 🙂 .

      1. Drugwash spune:

        Hahaha! Pentru secolul ăsta ar trebui să fim perfect normali, zic eu. Dacă te uiţi în jur, vezi grozăvii mult mai mari decît noi.

        1. Irina spune:

          Înseamnă că cei din jurul meu sunt mai primitivi, așa, de reușesc eu să le stârnesc așa ușor uimirea 🙂 . Mai ales acum, în plin sezon de curățenie, când eu se pare că nu prea înțeleg rostul acestui iureș periodic de nestăvilit și al acestei activități esențiale pentru menirea noastră, ca oameni, pe pământ 😆 .Ce-aș mai scrie un articol pe această temă, mă furnică, așa, vârfurile degetelor, dar tare mi-e că mâine nu îmi va mai vorbi nimeni, ba cine știe ce vorbe risc să îmi mai aud 😆 . O simplă curiozitate aș avea și eu: vreau să vad si eu, pe retelele de socializare, ca tot au devenit vitrine ale gloriei personale, cîteva tutoriale sau măcar fotografii cu tevi (de la aragaz, hotă ș. a.m d.- a nu se înțelege altceva ) frecate ca la carte. Dacă nu, măcar cu un vas de toaletă, ca să fie galeria completă 😉 .

          1. Drugwash spune:

            Ai dreptate, primitivismul se manifestă pregnant şi din ce în ce mai intens. A avea se pare că e mult mai uşor decît a fi, pentru majoritatea oamenilor. Evident trebuie să se laude cu ce au în jur, dacă în interior sclipeşte de curăţenie… golul.

            Ai să rîzi dar azi-noapte nu’ş ce mi-a venit, da’ după ce am folosit toaleta am luat o cîrpuţă umedă şi-am şters jegul. Cred că lumina a fost de vină, a bătut într-un fel anume. Jur că nu m-am luat după trend şi promit să nu dau nici cu mătura prin cameră! De fapt asta nu mi-e greu, că mi se întîmplă o dată la vreo 2-3 ani – ai putea spune că trişez.

            Cred că fiecare trebuie să facă lucrurile atunci cînd îi vine la îndemînă, nu cînd se dă startul „de la centru”. Aş avea şi eu multe de spus pe tema asta, dar cui… Mai bine tac.

            1. Irina spune:

              Exact, atentia asta exagerată acordata unor lucruri exterioare le canalizează întreaga energie. Citez: ,,Ce plăcere mai mare poate să fie decât să îți vezi casa curată? Să stai într-o casă curată?” . I-aș fi dat eu nenumărate exemple, dar oricum nu ar fi înțeles 🙂 . Stai că vine toamna și începe sezonul doi de curățenie, ba și febra conservelor pentru iarnă. Curățenia o faci când se cere sau când ai chef și nu faci o sărbătoare din asta. Nu anunți cu surle și trâmbițe. Că nu e vreun act de mare talent și nici vreo măsură a valorii tale de om. La fel cum mânânci pește când ți-e poftă și nu pentru că e dezlegare la pește :). Offf, vorba ta, multe ar mai fi de spus…

              1. Drugwash spune:

                Poate că unii (sau unele…) au ca unic talent făcutul curăţeniei prin casă. Cu ce altceva să se laude, zi şi tu…

                Am fost prin diverse case şi crede-mă că de mult eori mi s-a întîmplat să mă lovească brusc o stare de nelinişte, de teamă chiar, văzînd totul perfect pus la punct, nici un fir de praf, nici o scamă – aş fi vrut s fug de acolo, de teamă ca prin prezenţa mea să nu bulversez perfecţiunea locului. N-aş putea trăi în asemenea loc, m-aş simţi ca într-un muzeu unde ar trebui să devin eu însumi exponat pentru a nu dărîma ordinea impusă. Oribil! Mă simt bine în mizeria mea, se simte că trăieşte cineva aici. Hm, cred că sîngele de ţigan e prea puternic, cel de ungur nu face faţă.

                1. Irina spune:

                  🙂 Da, arată ca niște case nelocuite, lipsite de viață. Mie mi s-a întâmplat chiar să mi se interzică, așa, cu o figură înspăimântată, să calc cu papucii de interior pe covorul din sufragerie. Papucii erau doar pentru hol și baie. Nici eu n-aș putea trăi așa, cu obsesia asta de neînțeles, pentru mine. Să stau să zgârii cu unghia punctele microscopice de pe aragaz sau să număr toată ziua firele de păr de pe gresia din baie. .Lucrurile sunt făcute pentru oameni și nu invers. Din fericire, îmi pot crea bucurii și altfel :).

                  1. Drugwash spune:

                    Sîntem nişte norocoşi, lipsiţi fiind de încorsetările uneori autoimpuse ale societăţii ăsteia nebune.

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s