Vorba multă…sănătate curată!

on

Tăcere         Sunt mută. Aproape mută. Am primit harul tăcerii de dimineață, când ochii mei pe jumătate adormiți s-au lovit de cenușiul din tavan, cu o dorință nestăvilită de a-i ura ,,Bună dimineața!”. De la dorință până la putință drumul a fost foarte lung, presărat cu o serie de pufăituri nervoase, condimentat cu o tuse de toată frumusețea și finalizat cu un gâjâit teribil, smuls, parcă, din coșmarurile unor nopți mai mult sau mai puțin îndepărtate. Un ceai cald cu lămâie și câteva pastile cu propolis parfumate cu mentol (omniprezentul mentol, care mie numai răcoritor nu mi se pare) au mai potolit arșița interioară. Situația părea să fie sub control până la ieșirea din casă și chiar la intrarea în grădiniță. Soare, flori, aer primăvăratic, ciripit de păsărele… o splendoare, ce să mai…. Asta până când primele glasuri drăgălașe mi-au gâdilat auzul și a trebuit să le răspund la fel de drăgălaș. Aventura a durat vreo patru ore, timp în care am trecut de la extaz la disperare și tot așa, cu ochii pe cadranul afuristului de ceas, care nu voia să arate mai repede ora 12, ca să nu mai chinuiesc auzul tinerelor vlăstare, dornice de o zbenguială în parc, și ca să-și poată trage sufletul și ,,domnișoara”, care ,,ia uitați-vă ce caraghios vorbește astăzi !”. Acasă, toate bune și frumoase. Oaza mea de liniște și  pace. Pauză vocală (că doar nu era să vorbesc cu pereții). Asta până când mă lovește o poftă teribilă de a fredona câteva ritmuri  (tot primăvăratice). Rezultatul: același gâjâit, de data aceasta pe tonuri mult mai joase. Sună și telefonul: ,,Mă auzi? Ce faci? De ce nu spui nimic?/,,Spun, dar nu se aude. Nu mai am voce/ ,,Ei, nu mă-nnebuni! Lasă că îți trece. Cum așa? De ieri până azi?” Sfatul medicului (Google): pauză vocală. Ce vorbești? Cu douăzeci de voinici plini de energie și gureși mai ceva decât rândunicile care își pregătesc sosirea de pe meleaguri de soare pline? Taman acum, când, vrând-nevrând, trebuie să fac față, în trei zile, schimbului de experiență internațional? (Din care, cu siguranță, sistemul nostru educațional nu va avea decât de câștigat, implicit și eu mă voi declara mulțumită și pe deplin satisfăcută de o așa mare ispravă la care am avut onoarea să iau parte). Și, mai ales, cu un medic de familie care nu ți-ar da concediu medical decât, poate, dacă te-ar vedea cu o mână  și cu un picior rupte, ba chiar și cu vreo 3-4 coaste fisurate. Așa că am trecut la planul de rezervă: inhalații, comprese calde, gargară cu soluție de bicarbonat, ceai călduț de busuioc cu lămâie (mi s-a acrit de el ca de mere pădurețe). Deocamdată, nicio schimbare în bine. N-am simțit niciodată până acum, atât de acut, nevoia de a vorbi, chiar și singură, de a striga să mă audă de partea cealalată a Dunării, de a cânta din toți rărunchii ,,Am doar 18 ani…” ( 😀 ) . Și, mai ales, nevoia de a vorbi la telefon, eu, care eram în culmea relaxării când închideam telefonul în toiul zilei, ca să mă asigur că nimeni nu îmi poate tulbura momentele de singurătate. E clar, nu-s făcută pentru viață la mănăstire. Nu că aș fi mai avut ceva dubii. Dacă la jurământul de castitate poate aș fi mai avut ceva șanse, până la o vârstă, apoi la cele de supunere și de tăcere aș fi picat cu brio. Vreau să vorbesc. Mult. Repede. Tare. Și bune, și rele. Să îmi arunc gândurile ce stau să îmi spargă fruntea brăzdată de întrebări.Vreau să îmi urlu fericirea până la nori și înapoi. Vreau să cânt ca un copil care se crede superstar. Vreau să chicotesc cu mine însămi, la amintirea copilăriilor trecute. Nu vreau să tac. Îmi vreau vocea înapooooooi!

Anunțuri

8 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Simona spune:

    Multă sănătate! Să încerci ceaiul de ceapă cu nuci!

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Simona! Ufff, de ce toate leacurile astea trebuie să fie numai chestii greu de înghițit? Mi s-a mai recomandat azi ou crud cu lapte. Bleah! Nici gând. Mai bine mută o săptămână! 😆 Nucile nu au gust rău, dar ceapa… Stomacului meu nu prea cred că i-ar plăcea. Eu am eliminat-o cam din tot ce gătesc. Doar la sărmăluțe mai pun foarte puțină.

      1. Simona spune:

        Și eu urăsc ceapa 🙂 Să te faci bine!

  2. Drugwash spune:

    Facă-se voia ta, dară! Revie-ţi vocea numaidecît! Am poruncit!

    1. Irina spune:

      Între timp mi-a mai revenit. Puțin. 🙂

      1. Drugwash spune:

        Vezi? Gîndul meu are puteri retroactive!

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s