Ungherul cu amintiri – Casa cu pisici

Tanu 1

       Tanu-i un motan cuminte… Mă privește cu ochi irezistibili și miaună rugător. ,,Hai, lasă florile, pe mine nu mă vezi? Merit și eu puțină atenție !” Mă urmează, pisicește, peste tot. Adulmecă prunele din iarbă, gustă, scuturând din cap, câteva fire prăzulii. Urmărește, atent, o vrabie, ciripind sfidător pe acoperișul hambarului : ,,Lasă, că-ți vin eu și ție de hac, dar nu acu’, sunt ocupat”. Îl zărește pe Bobiță, de partea cealaltă a gardului de plasă, privindu-l cu năduf. Se arcuiește, mândru nevoie mare, și îmi mângâie pașii, mai-mai să mă împiedic. Așa e Tanu. Acum este doar el. Odată a fost o casă cu pisici.

       Primul a fost Nucuță, un pisoi cu un căpșor cât o nucă. Nucuță a crescut și s-a obrăznicit. I-au făcut cu ochiul puii de găină din ograda vecinilor și a sfârșit înainte de vreme. Din fericire, ne-au consolat cele sase-șapte surate ale sale, locatare, pe atunci, ale casei cu pisici.

       Într-o bună zi ne-am pomenit cu Tina, o pisică leit Nucuță, numai că mult mai înțeleaptă. Bunicul a botezat-o, poznaș, după nevasta mereu țâfnoasă a unui sătean de-ai noștri. Tina vorbea din priviri. De trei ori au încercat să o ducă de acasă, crezând că nu de bună a venit ea de unde a venit și tot de atâtea ori s-a și întors, numai ea știe cum. Tina știa să aline durerile trupului , dar avea leac și pentru cele sufletești. Cum auzea suspine, apărea ca din senin și nu se lăsa până când lacrimile nu conteneau. Era o pisică vrednică, Tina. Cât a trăit în casa cu pisici, nu s-a pomenit șoarece în hambar, nici cuib de graur la streașină. Într-o zi și-a deschis singură ușa, a ieșit și s-a tot dus. Cred că a vrut să moară în liniște.

       Nera a fost marea mea iubire. Un ghemotoc negru de blană, singura supraviețuitoare dintre cei patru frați adusi pe lume sub iesle. A scăpat ca prin minune de sub copitele vacii. Am adus-o în casă, în ciuda protestelor bunicii și, de atunci, în casă a rămas. Nera a sfidat toate superstițiile și toate blestemele sătești. A fost o mamă bună și a murit pentru puii ei. După ani de vânătoare îndârjită, a prins-o un vecin de la care își tot lua tribut, la zile mari, câte un porumbel.

        Acum, în casa cu pisici este doar Tanu. Tanu este răsfățatul familiei. Îi este teamă de singurătate. Unde sunt oameni, este și el. Iubește pe toată lumea, necondiționat. Bunica se mai supără, uneori, nici el nu știe de ce. Îl amenință cu o nuia subțire de nuc, ținută la loc de cinste, lângă ușă. Plânge pisicește când este mustrat. Se ascunde sub scaunul mamei,  acolo nicio primejdie nu îl poate ajunge. Lui Tanu îi place mult brânza, primește din când în când, pe furiș. Adoarme, apoi, mulțumit. Visează peripeții cu șoareci uriași și grauri gălăgioși. Își mișcă mustățile și tresare nervos. E victorios. Pleoapele i se închid alene. Toarce acum liniștit. Tanu-i un motan cuminte…

Tanu 2

Anunțuri

9 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. abisurile spune:

    SI la tine ? La mine au fost odata 7 … Acu’ sunt doua. dar ce doua , una si unul.

    1. Irina spune:

      Al meu e singurel :(. Își caută jumătatea prin vecini :).

      1. abisurile spune:

        Daca e cum ii stiu eu pe astia din rasa lui, isi va gasi cel ptuin o duzina de jumatati 😉

  2. aurescu spune:

    Iubire involuntara din partea pisicilor. 🙂 Frumos articol!

  3. Alex spune:

    Ce frumos articol. Snt atât de drăgălaşe aceste sufleţele scumpe, care ne fac viaţa mai frumoasă.
    Mi-ai amintit de poezia din copilărie: „Tanu-i un motan cuminte/ Şi-i atâta de curat/ Are voie să se culce/ Chiar pe pernele din pat! ……” etc. Parcă aşa era.
    Motanii sunt plini de personalitate, fac numai cum vor ei! 😀

    1. Irina spune:

      Mulțumesc, Alexandru. De la această poezie am pornit și eu :).

  4. elly weiss spune:

    Cat de frumos ai scris, draga Irina! Mi-a placut tare mult…am zambit…si apoi am lacrimat. Pentru toti motaneii nostri dusi la cer, majoritatea plecati inainte de a le veni vremea. Eu l-am pierdut de Paste pe Tiger…si acum il am pe Snow, un siamez alb si extraordinar de iubitor. Dar ca si lui Tanu, nici lui Snow nu-i place singuratatea, vrea mereu langa noi. Mama il accepta in casa dar nu chiar mereu. Si-l mai dau afara, sta pe la ferestre, il mai mangai, acolo pe pervaz, pana ii trece de dor. Il sprie si ploaia…A fost furtuna si a plouat azi si cat a plouat a stat cu noi 🙂
    Ce dragut e Tanu! Merita sa fie iubit.

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s