Ungherul cu amintiri – Bunica

Bunica

          De fapt, străbunica.  Primele crâmpeie de amintiri îi păstrează chipul. O bătrână mărunțică, rumenă în obraji, toată numai zâmbet.  Mă leagănă pe picioare și îmi îngână un cântec de leagăn ciudat, cu o purcică grasă care adună iarbă deasă, după casă. Râd, nu mă las furată de somn. Bunica mă așază la fereastră. Apare, ca prin minune, lângă prunul de la poartă, de unde îmi face semne complice, rupând câteva fructe brumării. E din nou lângă mine și mi le așază în palmă, cu degete tremurânde. Mă joc cu ele , aruncând priviri furișe spre poartă, doar-doar va veni mama. Atunci, bunica va pleca acasă. O casă cu flori galbene și cu un măr crețesc în prag.

            Casa bunicii e în celălalt capăt de sat. Trebuie să treci șoseaua, e departe, dar Irinica a crescut , nu o mai sperie atâta lucru. Mă întâmpină motanul bălțat, pășind tacticos printre cele câteva găini cu priviri curioase. E prietenul ei de nădejde în zilele posomorâte de iarnă, cu parfum de busuioc și de gutui coapte. Bunica croșetează, e de neîntrecut. Degetele ei firave, însemnate de ani, împletesc flori, frunze, cercuri, stele, după o taină numai de ele știută. Motanul toarce lângă ea, covrig. E bună bunica, îl lasă și pe el, sărmanul, la căldură. E un motan norocos.

           Deasupra plitei, un chip frumos, cu palmele împreunate, se roagă. Îmi place icoana bunicii, dar și mai mult îmi place oșteanul călare pe cal alb, la picioarele căruia se zvârcolește un balaur verde, tot numai solzi și gheare. E în camera de la față, unde nu intru decât foarte rar. Mama mă ceartă, nu prea ar vrea să-l privesc. Dar mie nu mi-e teamă, e doar un viteaz din cărțile mele cu povești. Tot acolo e și o ladă mare. Nu știu ce ascunde și tare aș mai vrea. Dar nu se poate. Parcă și lumina se sfiește să intre prin ferestrele acoperite cu hârtie groasă.

            Bunica scoate, numai ea știe de unde, o carte cu paginile îngălbenite. Îmi spune că dupa ea a învățat mamaia, când era ceva mai mare decât mine. Coperta s-a pierdut de mult. Nu e o carte în culori. Întorc, sfioasă, câteva file. Mă opresc. O lupoaică de fier și doi copii care parcă ar fi puii ei. Bunica zâmbește și îmi spune o poveste de necrezut. Îmi place povestea, îmi plac toate poveștile de necrezut.

           În grădina bunicii e un copac cu bufnițe. Le-am văzut. Stăteau de strajă, aliniate pe crengi, într-o iarnă care, parcă, nu mai avea sfârșit. Mamaia spunea că sunt niște păsări rele, dar mie mi-au plăcut. Mă priveau neclintite, cu ochii lor mari, ca două mărgele de jăratic. Bunica era la spital. Motanul o aștepta. Și găinile o așteptau. Și bufnițele o chemau. Cred că le-a auzit și s-a întors.

         Într-o zi, însă, a plecat. M-a rugat să îi leg la spate, cu mânuțele mele, broboada bătrână, mi-a zâmbit, a ieșit pe poartă și nu s-a mai întors. Nici nu apucasem să îi citesc toată povestea cu Vasilisa cea înțeleaptă. Mi-au spus că s-a îngălbenit toată și că nu mai am voie să o văd. Galbenul se poate lua. Cred că ea îl luase de la tufănelele din grădină. Sau de la prea mult soare. Sau poate de la lut. A plecat să o caute pe Florica, fetița bucălată care îi zâmbea din perete. A închis ochii și au început să adune flori. Multe, multe de tot, până când nimeni nu le-a mai văzut.

Anunțuri

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. tu1074 spune:

    Minuată fotografie și povestea este pe măsură !

    1. Irina spune:

      Mulțumesc. Fotografia nu îmi aparține, dar m-am regăsit perfect în ea, pe mine copil :). Și pe bunica.

  2. Poteci de dor spune:

    Cred că toţi ne regăsim aici….

    1. Irina spune:

      Așa este, Diana. Cred că în viața fiecăruia dintre noi bunicii au ocupat și încă ocupă un loc aparte. Sunt un reper al copilăriei trecute și regretate :).

  3. Dan spune:

    Există un lucru de care îmi e sincer teamă. Tare mult mi-aş dori ca şi nepoţii mei să scrie, când va fi să fie, astfel de rânduri despre mine. Dar nu ştiu dacă voi reuşi să mă ridic la înălţimea unei astfel de „misiuni” şi, deşi sper că aşa va fi să fie, sunt speriat că nu voi fi un bunic atât de bun. Uff…

    1. Irina spune:

      Cred că nu există bunici buni și bunici răi. Există doar bunici și atât :). Nu știu de ce, dar despre bunici am rămas numai cu amintiri plăcute. Deși au avut și ei, ca tot omul, și bune și rele, nici nu mă îndoiesc.

  4. Alex spune:

    Sărut mâna, dragă Irina! M-au emoţionat până la lacrimi frumoasele tale amintiri. Mi-am amintit cu drag şi mult dor de bunica mea dragă, al cărui chip drag îl păstrez în suflet, ca pe o icoană… Mă regăsesc în fiecare amintire de-a ta, căci la bunica/mamaia toate erau minunate şi fascinante. Şi cum lucra, cum torcea lână, cum ne făcea ciorapi, mănuşi şi pulovere, cum îşi amintea năzdrăvănii din propria-i copilărie, dar şi amintiri triste, gutuile din fereastră şi inegalabila dulceaţă de cireşe, gogoşi cum n-am mai mâncat de atunci şi mângâierile pline de toată dragostea din inima sa minunată… Datorită bunicilor, am avut o copilărie de poveste! Mi-e tare dor de dânşii…

    O dumincă frumoasă, dragă Irina! 🙂

    1. Irina spune:

      Mă bucur, Alex, că povestea mea ți-a reîmprospătat atâtea amintiri plăcute :). Cred că acesta este rostul bunicilor, să le facă nepoților o copilărie de poveste. Când mi-a venit ideea de a scrie o serie de articole intitulate Ungherul cu amintiri, bunica a fost prima la care m-am gandit. Nu aș fi putut începe decât cu ea. Pentru că, paradoxal, primele mele amintiri sunt legate de ea. O zi frumoasă, Alex!

  5. Codin spune:

    persoanele dragi ce ne-au marcat existenta si pe care le-am pierdut din priviri atunci cand au iesit pentru ultima oara pe usa, le regasim in inima, singurul loc de unde sigur, nu mai poate pleca nimeni

    1. Irina spune:

      Inima are câte un ungher pentru fiecare amintire :).

  6. melanie spune:

    m-ai impresionat profund, draga Irina si-ti multumesc pentru aceste momente… mi-e adesea dor de bunica-mi materna, RIP, ne va fi legat o afectiune si-o duiosie reciproca, à la vie, à la mort… amintirea ei mi-e vie-n suflet de peste 23 ani de când a plecat în neant.

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s