Am văzut-o, prima oară, acum două săptămâni. Culoarea m-a cucerit. În modestia ei, făcea să pălească toate orhideeele și toți trandafirii de pe raft. Pe loc, am hotărât că va fi a mea. Mi-au răsunat în minte cuvintele mamei: ,,Unde o mai pui și pe-asta? Când o să te muți, o să ai mai multe flori decât bagaje!”. I-am găsit repede un locșor, așa, la vedere, să îmi lumineze diminețile lucrătoare mohorâte. Mi-am spus că ar fi bine, totuși, să mă mai gândesc și m-am tot gândit, în timp ce îmi umpleam coșul cu cartofi și alte achiziții prioritare. Și am plecat. Deunăzi, prioritățile m-au adus din nou în fața raftului cu flori, parcă dinadins așezat lângă ceapă, cartofi și alte vegetale. Era acolo. Nu, nu mă înșelasem. Floarea perfectă a dimineților mele. Acum, își arată, timid, boboceii roz suratei violete din stânga și distinsei orhidee din dreapta. E fericită că are un loc doar al ei, în bucătăria modestă a unei fete pe care o poate face fericită.

Florile chiar te pot face fericita …si stiu ce inseamna sa ai mai multe flori decat orice altceva 🙂
Doar un cunoscător poate înțelege :).
Felicitări pentru perseverență și să-ți lumineze mult și tare diminețile care trebuiesc luminate :)!!!
Perseverența este unul dintre defectele mele :). Cât despre dimineți, de mâine o să constat efectul!
Superb! O zi frumoasa!
Ma bucur că v-a plăcut! O zi minunată!
deci nu sunt singura care nu se poate abtine. Deja m-am mai linistit. Culoarea e superba. 🙂
Culoarea m-a cucerit si pe mine. In general, rozul nu prea se numara printre preferintele mele, nici macar cand vine vorba de flori. Dar acesta e un roz abia ghicit, intre alb, galben si portocaliu. Sau, cel putin, asa il vad eu :D.
🙂 si mie mi se intampla la fel… chiar de nu le pot cumpara, adesea ma duc la raionul specific sa le admir,
Exact, mai ales ca sunt amplasate strategic, la intrarea in supermarket 🙂 .Dau asa, roată, raftului, să văd ce mai e nou, îmi iau doza de frumos, apoi îmi văd de ale mele.