Lecție de viață

Ieri, mi-am aruncat ochii asupra uneia dintre cele multe lecții de viață presărate pe Facebook, spre îndreptarea românului dornic de socializare. O reproduc întocmai, slovă cu slovă, nu de alta, dar n-aș vrea sa aduc vreo vătămare culorii locale:

,,Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:

  • Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.
    Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi.
    A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru.
    In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda.
    Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.
    Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi.
    Pareau a fi infometati.
    Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocana dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline.
    Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor..
    Atunci Dumnezeu a spus: „Acum ai vazut Iadul”
    Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa : arata la fel ca si prima.
    Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa.
    Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei.
    Omul pios a spus: „nu inteleg”…
    „Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. „Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi”.

Recunosc că prima reacție a fost a omului pios din pilda cu pricina. Am reluat însă lectura și m-am luminat (ehei, e chestie de abilitate la mijloc, ca-n toate). Și iată ce am înțeles:

1.Și Raiul, și Iadul au uși (mai largi sau mai strâmte, asta rămâne de văzut).

2.Dumnezeu e Stăpânul Cheilor, atoateînchizătorul sau atoatedeschizătorul, după caz.

3.Viața de apoi e un veșnic ospăț colectiv, după sfânta tradiție a neamului. Ferească Sfântul să ți se aplece de la atâta tocăniță neaoșă!

4.În Iad, ca și în Rai, de altfel, toți sunt egali, nimeni nu stă în capul mesei (rotunde, că dacă stai în colț nu e de bine și trebuie să scuipi de trei ori în sân). Se vede treaba, însă, că unii sunt mai egali decât alții.

5.Atoatecreatorul e de neîntrecut în imaginația sa, altfel nu văd cum ar fi putut să pună la cale asemenea grozăvii, demne să îl tulbure peste măsură pe bietul om pios.

6.Dumnezeu supraveghează, atent, totul, nu care cumva sa se încalce rânduiala. N-ar fi drept ca bieții înfometați, slabi și bolnăvicioși (au fost egoiști, așa le trebuie, să se sature acum!) să ia vreo îmbucătură din marele blid aburind. Și nici cei bine hrăniți și durdulii nu se cade să piardă roșul din obraji, că doar toată viața s-au căznit să se ajute unii pe alții, spre slava veșnică a neamului omenesc.

7.Accesul în Rai e chestie de abilitate. Cum de nu m-am gândit că e atât de simplu? Poate nici nu trebuia să mă gândesc. Cum ce-i aia ,,abilitate”? Alea pe care le treci în CV, la secțiunea Aptitudini și competențe personale. Musai să dai dovadă de niscaiva abilități sociale (nu numai pe hârtie), că altfel nu primești viza pentru fericire veșnică.

Așa că am stat eu și mi-am făcut socoteala:

1.Tocănița nu îmi place, se vede că atâta ceapă prăjită nu e pe placul bietelor mele papile gustative pline de ifose. Poate de la bilă mi se trage.

2.N-aș putea mânca neam dintr-un blid colectiv, fie el plin cu cele mai îmbietoare bucate neaoșe sau de aiurea.

3.Durdulie n-am fost niciodată, ba aș putea spune că mai mult bolnăvicioasă  (se pare că sunt predestinată).

4.Se vede treaba că nici cu abilitățile sociale nu prea pot să mă laud, de vreme ce pierd vremea pe aici, în dia/monologuri virtuale.

Ce să mai vorbim? Concluzia e clară: n-am loc în Rai și pace! Și cât mi-aș fi dorit sa stau si eu și să îmi îndop semenii cu tocăniță aburindă, în loc să pierd vremea cu discursuri demne de toată mila despre nemurirea sufletului.

N.B. Citiți printre rânduri!

tumblr_m2mdzpFzcv1rs1kfho1_500

 

 

Sursa foto.

„Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 15.”

Anunțuri

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. elly weiss spune:

    Excelent articol, Irina! Un fel de mancare putin cam greu pentru azi, pune probleme, dar mie imi plac. 🙂
    Mi-e teama ca vom sta amandoua pe-acolo, prin Rai, mai mult nemancate. 🙂
    Vorbind la propriu…Nici eu nu stiu ce-as face. Nu pot manca dintr-un vas colectiv. Numai cand eram mica, la bunici, imi amintesc ca mancam ceva la comun cu verisorii mei, gen o tigaie cu oua amestecate cu jumari si branza…dar nu e nici pe departe acelasi lucru cu a manca dintr-o tocana…
    Am citit si printre randuri… Dar ar fi prea mult… iti simt o usoara tristete. Pe care cred ca o inteleg.
    Totusi, e weekend. Macar azi sa zambim. Colegii de postare, si sunt destul de multi, au facut tot posibilul ca azi sa ne aduca multe zambete 🙂
    Happy Weekend, draga mea!

    1. Irina spune:

      Ce-i drept, am râs amar citind povestioara, ca sa constat ulterior că e celebră pe Internet. Nu știu de ce am râs. Dar știu de ce am simțit gustul amar. Un ambalaj complet nepotrivit pentru ceea ce ar vrea să transmită. Sau poate doar am avut eu impresia că ar vrea.

  2. fosile spune:

    Cred ca cel care a gindit si scris pilda a fost un om flamind.Unul satul ar fi compus-o altfel.
    Care ar fi varianta ta si crezi ca s-ar gasi unii care sa „zimbeasca amar” citind-o?

    Daca tot am venit pe-aici,nu puteam sa plec fara un:Buna ziua!
    N-a fost intentia de a zgindari,deci,scuze!
    Alexandru.

    1. Irina spune:

      Am zâmbit amar în fața unui adevăr îmbrăcat într-o haină izbitor de vulgară (cel puțin, așa mi s-a părut mie), haină care primise nenumărate like-uri de la persoane de la care aveam așteptări mai mari. Nu am convingeri religioase. Nu sunt adepta niciunui cult, îmi este practic imposibil, în momentul actual, să accept prezența unei ființe supreme, supranaturale. Așa simt/cred acum. Dar nici nu ,,predic” un ateism violent, imi văd de treaba mea, cum s-ar spune 🙂 Numai că uneori nu pot să tac. Nu pot să tac atunci când văd atâta ură în numele iubirii creștine. Și văd asta zilnic. Oameni de știință care sunt numiți cretini, retardați, analfabeți doar pentru că nu recunosc existența lui Dumnezeu. Blesteme care mai de care mai înfiorătoare la adresa ,,necredinciosilor” :). Credința nu scuză excesele care se fac în numele ei. Nu pot să tac când religia,credința duc la ignoranță, incultură. Povestioara aceasta nu aș fi spus-o nici copiilor de 4 ani de la gradiniță. În inocența lor, sunt sigură că m-ar fi întrebat: ,,Dumnezeu este rău?” În varianta mea, Dumnezeu ar deschide o singură ușă: a Raiului (dacă ar trebui neapărat să scriu o povestioară pe înțelesul unor copii, nu a unor adulți). Dacă ar fi să scriu o povestioară pentru adulți, m-aș opri la intrigă și le-aș lăsa libertatea s-o continue. Dar tare mi-e că s-ar ajunge la varianta de mai sus! 🙂 În creștinism nu e loc de pedeapsă, nu e loc de Iad și Rai, nu e loc de ură sau intoleranță, nu e loc de ,,să moară capra vecinului necredincios”. Mi-as dori să râdă amar, să poată râde amar, cei care ar citi povestea mea. Dar tare mă tem că cei mai mulți, avocați ai …lui Dumnezeu, s-ar înfuria la culme, aruncând bețe și pietre în inculpat :).
      Nu m-a deranjat intervenția ta, Alexandru, dimpotrivă. Mi-a oferit ocazia să dezvolt subiectul, inepuizabil, de altfel.

      1. fosile spune:

        Am senzatia ca se face o confuzie (la fel si in cazul tau) intre credinta si institutii.Institutiile fiind religiile sau cultele.
        Credinta este (poate fi) ceva personal,intim.
        Institutia,ca orice institutie reprezinta interese.Normal,a unor oameni sau grupuri ,iar „in numele” este doar o scuza,o incercare de acoperire,de justificare .
        Crezi in ceea ce percepi cu simturile,dar si in ceea ce nu percepi (aer,electricitate,etc).Dar este ceva personal,intim,pentru ca fiecare din noi,fiind unic,avem perceptii proprii,specifice,unice.
        Natura sau universul exista si se manifesta de mult mai mult timp,decit momentul in care omul a emis niste legi (proprii) care sa le justifice manifestarile.
        Sper sa fi reusit sa rezum acest subiect care necesita argumente si muuult timp la dispozitie.
        Saru’mina!

      2. Irina spune:

        Nu m-am referit neaparat la institutii. Am constatat atitudinea aceasta pe dos (ura, intoleranta in numele credintei, bigotism) la oamenii din jurul meu (colegi, vecini, rude). E adevarat, credinta e legata de felul in care fiecare se raporteaza la lume, de modul fiecaruia de a percepe/intelege universul, e ceva mai presus de dogme, nici nu poate fi simplificata , redusa la un set de reguli, de altfel. Sau asa ar trebui sa fie. Tocmai de aceea, cand am spus ca nu am convingeri religioase, am precizat ca asa simt/cred acum. Starea mea (nu pot sa-i spun decizie, pentru ca nu asta e) NU a fost determinata (sau nu in mod direct) de o anumita instututie sau de adeptii vreunui cult. A venit de la sine, la o anumita varsta, la un anumit nivel de cunoastere. Si deocamdata, de ani buni, nu s-a schimbat nimic. Nu stiu daca va fi asa mereu. Credinta nu se educa prin argumente. La fel cum nu poti sa convingi un credincios ardent de inexistența divinitatii, oricate argumente i-ai aduce. O polemica inter un ateu si un credincios e, practic, infinita, pentru ca fiecare își vede argumentele perfect valabile, numai ca doar pe ale sale le considera asa. Si nici nu poate altfel. Schimbarea, si intr-o directie, si in cealalata, poate sa vina doar din interior.
        O zi buna!

  3. fosile spune:

    Si referitor la titlu.
    Lectia ar fi …de dupa,nu?

    1. Irina spune:

      Titlul este preluat fidel de pe Facebook :). Lecție pentru cei in viață, în folosul vieții de după viață (probabil).

  4. Zamfir POP spune:

    Printre rânduri, am citit că … să fii sănătoasă! Că … haioasă, ești!

  5. Silving spune:

    Lectiile astea de viata de pe FB ma inspira si pe mine la poeziile mele umoristice cu tema FB 😀

    1. Irina spune:

      Le citesc de fiecare dată cu plăcere. Poeziile tale umoristice inspirate din lecții de viață marca FB, voiam să spun. Și râd de fiecare dată sănătos, nu amar :).

Cuvântează, dacă ți-este voia!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s